HCL 380/2017 Râmnicu Vâlcea adoptată
Revocare 2(doi) membri ai CA APAVIL SA
- Denumire
- Hotărârea nr. 380 din 2017 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 380 / 2017
- Data
- 28 septembrie 2017
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă solicitarea acționarului – Municipiul Râmnicu Vâlcea către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” pentru a propune revocarea domnului Popescu Vasile din calitatea de membru al Consiliului de Administrație la Societatea APAVIL SA, nominalizat de către acționarul – Municipiul Râmnicu Vâlcea
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 380
privind revocarea a 2 (doi) membri ai Consiliului de Administrație de la Societatea APAVIL SA
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 septembrie 2017, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 37521 din data de 26.09.2017, întocmit de Serviciul APL, Reglementări, Aplicare L10/2001, prin care se propune aprobarea solicitării acționarului – Municipiul Râmnicu Vâlcea către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” pentru a propune revocarea domnului Popescu Vasile și a domnului Costache Ion din calitatea de membru al Consiliului de Administrație la Societatea APAVIL SA, nominalizați de către acționarul – Municipiul Râmnicu Vâlcea, precum și raportul de completare nr. 37827 din 28.09.2017 prin care se propune aprobarea solicitării acționarului – Municipiul Râmnicu Vâlcea către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” pentru a propune revocarea domnului Popescu Vasile din calitatea de membru al Consiliului de Administrație la Societatea APAVIL SA, urmare adresei nr. 41324 din 28.09.2017, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 37795 din 28.09.2017 prin care Societatea APAVIL SA a înaintat demisia domnului Costache Ion din funcția de membru al Consiliului de Administrație;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură ;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 298/147 din 20.11.2012 a fost mandatat reprezentantul Consiliului Local în Adunarea Generală la Societatea APAVIL SA să îndeplinească atribuția prevăzută la lit.m) a art.12.3 din Actul Constitutiv, respectiv să aleagă membrii Consiliului de Administrație din lista de candidați selectați de către expertul independent, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, hotărâre ce a fost ulterior, modificată și completată prin hotărârile nr. 151/2013 și 80/2014, în sensul nominalizării persoanelor din partea acționarului – Municipiul Râmnicu Vâlcea, respectiv: domnul Floricel Cristian Ștefan, care a fost înlocuit cu domnul Costache Ion, domnul Popescu Vasile și domnul Tănăsescu Lucian;
Având în vedere că potrivit art.28, alin.(2) coroborat cu alin. (5) din același articol din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice aprobată cu modificări și completări de Legea nr.111/2016, la întreprinderea publică APAVIL SA consiliul de administrație poate fi format din 5-9 membri, în care nu pot fi mai mult de 2 membri din rândul funcționarilor publici sau altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice; la această dată (data întocmirii raportului nr. 37521 din data de 26.09.2017), în componența consiliului de administratie de la APAVIL SA sunt 3 (trei) membri care fac parte din rândul funcționarilor publici sau din alte categorii de personal din cadrul altor autorități sau instituții publice, și astfel dintre cele 3 (trei) propuneri ale Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru funcția de administrator la această societate, s-a constatat că două poziții de membru în Consiliul de Administrație sunt ocupate după cum urmează: un post este ocupat de către un funcționar public din cadrul Consiliului Județean Vâlcea, iar un post este ocupat de către un angajat al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Bucuresti; de asemenea, din cele 2 (două) propuneri ale Consiliului Județean Vâlcea pentru funcția de administrator la această societate, s-a constatat că o poziție de membru în Consiliul de Administrație, este ocupată de un angajat al Serviciului de Ambulanță Vâlcea;
În conformitate cu prevederile art.12.3, lit.j) și ale art.12.4 din actul constitutiv al societatii, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr.13/2014, coroborate cu prevederile alin.(4) al art.1371 din Legea nr. 31/1990 a societăților;
În temeiul prevederilor art.19.1, lit.b) din actul constitutiv al societății coroborat cu prevederile art. 17 alin.(2) lit.a) pct.4, lit.b) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”, ale alin.(8) al art.30 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare și ale contractului de mandat;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 18 voturi ”pentru”, 0 ”împotrivă”, 2 abțineri și o neparticipare la vot,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă solicitarea acționarului – Municipiul Râmnicu Vâlcea către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” pentru a propune revocarea domnului Popescu Vasile din calitatea de membru al Consiliului de Administrație la Societatea APAVIL SA, nominalizat de către acționarul – Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- ADI APA VALCEA;
- reprezentantului municipiului in ADI APA VALCEA;
- reprezentantului municipiului în AGA la Societatea Apavil SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Florentina Adina DOBRETE
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 septembrie 2017
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 376/2017Rectificare buget local si lista de investitii 2017HCL 377/2017Inventariere suprafata de teren si aprobare concesiune terenHCL 378/2017Modificare ROF Sport Club Municipal -club pensionariHCL 379/2017Aprobare lista candidati administratori provizorii la APAVILHCL 381/2017Aprobare Plan de Mobilitate Urbana Durabila al Municipiului, actualizatHCL 382/2017Aprobare Strategie Integrata de Dezvoltare Urbana a Municipiului, actualizataHCL 383/2017Modificare stat de functii aparat de specialitate 01 octombrie 2017HCL 384/2017Aprobare DALI si indicatori Reabilitare termica Scoala I Gh Duca
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.