6 noiembrie 2025

HCL 326/2025 Râmnicu Vâlcea adoptată

Propunere 2 administratori provizorii la Apavil

Denumire
Hotărârea nr. 326 din 2025 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
326 / 2025
Data
6 noiembrie 2025
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local propune numirea a doi administratori provizorii în Consiliul de Administrație al APAVIL SA, dar numirea efectivă va fi făcută de Adunarea Generală a Acționarilor după avizul AMEPIP (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice). Mandatul provizoriu durează până la finalizarea procesului de selecție, maximum 5 luni, iar indemnizația va fi cea stabilită prin hotărârile locale existente (egală cu cea a administratorilor în funcție). Pentru locuitori înseamnă faptul că se poate schimba conducerea unei companii de apă posibil, cu impact pe bunele practici de guvernanță și, eventual, pe modul în care se gestionează banii publici ai orașului, în cadrul unui proces clar de evaluare și aprobări.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 326 privind propunerea a doi administratori provizorii în consiliul de administrație la societatea APAVIL SA Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară convocată de îndată în data de 06 noiembrie 2025, la care participă 18 consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 41808 din data de 05.11.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind: - propunerea de către Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de acționar majoritar la societatea APAVIL SA a doi administratori provizorii în consiliul de administrație de la societatea APAVIL SA; - numirea administratorilor provizorii în consiliul de administrație la societatea APAVIL SA se va face de către Adunarea Generală a Acționarilor de la această societate după evaluarea de către Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (A.M.E.P.I.P.) a propunerii de candidați a administratorilor provizorii, în conformitate cu prevederile art.29^1 alin.(1) și 29^4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare; - durata mandatului administratorilor provizorii este până la finalizarea procedurii de selecție, dar nu mai mult de 5 luni; - mandatarea reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea generală a Acționarilor la societatea APAVIL SA să numească administratorii provizorii propuși după comunicarea de către A.M.E.P.I.P. a avizului emis în urma evaluării administratorilor; - proiectul contractului de mandat este avizat prin Hotărârea Consiliului Local nr.159/2023, iar indemnizația administratorilor provizorii este egală cu cea a administratorilor în funcție și este cea stabilită prin Hotărârea Consiliului Local nr.87/2025. Văzând Raportul nr. 41809 din 05.11.2025 întocmit de Direcția Administrație, Juridic, Contecios, avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și ținând seama de propunerile formulate în plenul ședinței Consiliului Local privind desemnarea domnilor Cazan Petre și Stăvăroiu Petre ca administratori provizorii în consiliul de administrație la societatea Apavil SA; Ținând seama de faptul că societatea APAVIL SA este înființată ca societate pe acțiuni în conformitate cu legislația română aplicabilă, toate acțiunile fiind deținute de 21 de unități administrativ-teritoriale, iar conform Actului Constitutiv al societății, municipiul Râmnicu Vâlcea deține 65,13% din capitalul social, județul Vâlcea 31,96 %, iar restul acțiunilor este deținut de celelalte unități administrativ-teritoriale; Având în vedere că prin Hotărârea nr.10/19.06.2023 Adunarea Generală a Acționarilor a numit pentru un mandat de 4 ani, respectiv până la data de 20.06.2027 administratorii în consiliul de administratie al societății, respectiv: Ciobanu Elena Daniela, Hrebenciuc Ioan, Constantinescu Dragoși, Predescu Simona și Duțu Gheorghe Mihai, iar potrivit Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr.2/18.03.2024 contractul de mandat al domnului Constantinescu Dragoși a încetat, iar potrivit Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr.12/27.05.2025 contractul de mandat al doamnei Ciobanu Elena Daniela a încetat; de asemenea, prin Hotărârea nr.155 din 30 mai 2025 Consiliul Local a numit un administrator provizoriu în consiliul de administrație la societatea APAVIL SA, durata mandatului administratorului provizoriu fiind până la finalizarea procedurii de selecție pentru posturile vacante de administrator neexecutiv, dar nu mai mult este de 5 luni, iar prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor de la societatea APAVIL SA nr.14/19.06.2025 începând cu data de 25.06.2025 s-a numit administratorul provizoriu până la finalizarea procedurii de selecție, dar nu mai mult de 5 luni, respectiv până la 24.11.2025; Luând în considerare adresa nr.31043/04.11.2025, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea prin care societatea APAVIL SA ne-a comunicat faptul că la data de 24 noiembrie 2025 încetează mandatul administratorului provizoriu, solicitând, totodată, întreprinderea demersurilor necesare în vederea asigurării continuității activității consiliului de administratie de la această societate și ținând seama de faptul că procedura de selecţie pentru cele două posturi rămase vacante se realizează de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "APA VÂLCEA", în baza mandatului special acordat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 154 din 30 mai 2025, privind exercitarea, în numele și pe seama Municipiului Râmnicu Vâlcea, atribuțiile de autoritate publică tutelară în raport cu operatorul regional societatea APAVIL SA și în baza Hotărârii nr. 14 din 26.06.2025 a ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ”APA VÂLCEA” privind exercitarea de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, a atribuțiilor de autoritate publică pentru operatorul regional – societatea APAVIL S.A., procedură care se află în desfășurare; În temeiul prevederilor art.28 alin.(3), 29^1 și art.29^4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art.111 alin.(2) lit.b) coroborat cu art.137 alin.(1) din Legea nr.31/1990 a societăților, republicată cu modificările și completările ulterioare și ale art.2 lit.b) din contractul de mandat încheiat de primarul municipiului cu reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor; În baza art.129 alin.(2), lit.d), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Procedându-se în conformitate cu prevederile art.139, alin.(6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și întrunind: - dl Cazan Petre - 14 voturi ”pentru”, 2 voturi ”împotrivă” și 1 vot nul, propunere adoptată întrucât a întrunit numărul minim de voturi prevăzut de art.139, alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ; - dl Stăvăroiu Petre – 14 voturi ”pentru”, 2 voturi ”împotrivă” și 1 vot nul, propunere adoptată întrucât a întrunit numărul minim de voturi prevăzut de art.139, alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ; Întrunind 14 voturi “pentru” proiectul de hotărâre supus dezbaterii, 0 voturi “împotrivă”, 3 abţineri și o neparticipare la vot, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Municipiul Râmnicu Vâlcea – în calitate de acționar majoritar la societatea APAVIL SA propune ca administratori provizorii în consiliul de administrație la această societate pe dnul Cazan Petre și dnul Stăvăroiu Petre. Art.2. Numirea administratorilor provizorii în consiliul de administrație la societatea APAVIL SA se va face de către Adunarea Generală a Acționarilor de la această societate după evaluarea de către Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (A.M.E.P.I.P.) a propunerii de candidați a administratorilor provizorii, în conformitate cu prevederile art.29^1 alin.(1) și 29^4 din Ordonanța de Urgență a Guvernmului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare. Art.3. Durata mandatului administratorilor provizorii este până la finalizarea procedurii de selecție, dar nu mai mult de 5 luni. Art.4. Se mandatează reprezentantul municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea generală a Acționarilor la societatea APAVIL SA să numească administratorii provizorii propuși după comunicarea de către A.M.E.P.I.P. a avizului emis în urma evaluării administratorilor prevăzuți la art.1. Art.5. Proiectul contractului de mandat este avizat prin Hotărârea Consiliului Local nr.159/2023, iar indemnizația administratorilor provizorii este egală cu cea a administratorilor în funcție și este cea stabilită prin Hotărârea Consiliului Local nr.87/2025. Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează reprezentantul municipiului în A.G.A. la societatea APAVIL S.A. Art.7. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcției Administrație, Juridic, Contencios; - Consiliului Județean Vâlcea; - ADI APA VÂLCEA; - Societății Apavil SA; - Reprezentantului municipiului în A.G.A. la societatea APAVIL S.A. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Maria BOBEANU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 06 noiembrie 2025 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă