28 februarie 2025

HCL 34/2025 Râmnicu Vâlcea adoptată

Declarare ca bun de interes public local teren de 291 mp

Denumire
Hotărârea nr. 34 din 2025 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
34 / 2025
Data
28 februarie 2025
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide declararea drept bun de interes public local a unui teren în suprafață de 291 mp, situat de-a lungul firului de vale de la limita orașului spre sud până la strada Constantin Stănciulescu, și înscrierea lui în Cartea funciară a municipiului. Practic, locuitorii vor avea acest teren recunoscut oficial drept zonă de interes local, iar administrația va putea reglementa utilizarea și accesul, fără să se precizeze imediat costuri sau termene concrete pentru lucrări.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se declară ca bun de interes public local imobilul - teren în suprafață de 291 mp, aferent firului de vale, care pornește de la limita administrativă a Municipiului Râmnicu Vâlcea cu comuna Vlădești, spre Sud, până la strada Constantin Stănciulescu pe care o subtraversează, identificat pe planul de amplasament și delimitare - anexă la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.34 privind declararea ca bun de interes public local a unui imobil teren Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2025, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.5083 din data de 13.02.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind declararea ca bun de interes public local a imobilului - teren în suprafață de 291 mp, aferent firului de vale, care pornește de la limita administrativă a Municipiului Râmnicu Vâlcea cu comuna Vlădești, spre Sud, până la strada Constantin Stănciulescu pe care o subtraversează, precum și înscrierea în Cartea funciară a municipiului Râmnicu Vâlcea a respectivului imobil-teren; Văzând Raportul nr.5119 din data de 13.02.2025, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ; Luând în considerare adresa nr.23564/23.06.2021, prin care domnul Hogaș Marius, proprietar al unui imobil situat în str. Constantin Stănciulescu nr.18 (zona Buda), a solicitat decolmatarea albiei pârâului (șanțului) situat în vecinătatea de Vest a proprietății sale, intitulat în acte "fir vale", precum și amenajarea acestuia din punct de vedere hidrografic; ulterior, în anul 2025, prin cererea nr.2801, domnul Hogaș Marius a revenit la solicitarea susmenționată; Având în vedere că, în urma solicitării domnului Hogaș, a fost efectuată identificarea în teren, de către reprezentanții Compartimentului Cadastru, Fond Funciar, Agricultură, pentru poziționarea și determinarea terenului aferent firului de vale (torentului), în urma verificărilor rezultând că terenul nu este înscris în inventarul bunurilor aparținând domeniului public sau privat al municipiului, ulterior fiind efectuate măsurători topografice; astfel, așa cum rezultă din Nota de relații întocmită în data de 19.08.2021 de către reprezentantul Compartimentului Cadastru, Fond Funciar, Agricultură, urmare a identificării efectuate pe teren și a corelării punerilor în posesie din zonă, efectuate în temeiul Legilor Fondului Funciar, cu suprafața de teren aferentă firului de vale, astfel încât acestea să nu se suprapună, a rezultat că suprafața de teren care se poate inventaria în domeniul public al municipiului este de 291 m.p., conform inventarului de coordonate, lungimea acestuia fiind de 75 m. și lățimea cuprinsă între 1,80 m. și 6 m.; În temeiul prevederilor art.286, alin.(4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art.38, alin.(1), lit.a) din Ordonanța Guvernului nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului pulic și privat, cu modificările și completările ulterioare și ale art.3 din Legea nr.107/1996 legea apelor, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c), art.139, alin.(2) și a art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se declară ca bun de interes public local imobilul - teren în suprafață de 291 mp, aferent firului de vale, care pornește de la limita administrativă a Municipiului Râmnicu Vâlcea cu comuna Vlădești, spre Sud, până la strada Constantin Stănciulescu pe care o subtraversează, identificat pe planul de amplasament și delimitare - anexă la prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă înscrierea în Cartea funciară a municipiului Râmnicu Vâlcea a imobilului teren de interes public local menționat la art.1, în suprafață de 291 m.p., rezultată în urma măsurătorilor. Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Dezvoltare Locală; - Direcţiei Economico-Financiară; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice; - Direcției Administrării Domeniului Public. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Valentin-Adrian POPA SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2025 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă