Pe scurtConsiliul Local decide să prelungească durata contractelor de închiriere pentru terenurile proprietate a municipiului pe care sunt amplasate chioşcuri pentru comerț, servicii și vânzare presă și carte, pentru încă 3 ani, până la 31.12.2023, cu posibilitatea ca prelungirea să se facă în continuare pe maximum 6 luni în timp ce municipalitatea Își reevaluează și renegocia condițiile contractuale. Practic, locuitorii trebuie să știe că aceste chioșcuri vor funcționa încă o perioadă, iar dacă se decide renegocierea, pot exista modificări ale chiriei sau ale condițiilor în viitorul apropiat, în funcție de rezultatul evaluării.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 288/28
privind prelungirea duratei contractelor de închiriere pentru suprafeţe de teren
proprietatea Municipiului Râmnicu Vâlcea pe care sunt amplasate construcţii
provizorii (chioşcuri) pentru activități comerciale, prestări servicii și
comercializare presă și carte
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară la data de 21 decembrie 2020, la care participă toți cei 21 de
consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr. 46421 din 10.12.2020, al cărui semnatar este
Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre
privind prelungirea duratei contractelor de închiriere pentru suprafeţe de teren
proprietatea Municipiului Râmnicu Vâlcea pe care sunt amplasate construcţii
provizorii (chioşcuri) pentru activități comerciale, prestări servicii și
comercializare presă și carte, pe o perioadă de 3 ani, respectiv până la data de
31.12.2023;
Văzând raportul nr. 46534 din 10.12.2020 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală
– Serviciul Evidență Patrimoniu, Contracte, precum și avizele comisiilor de
specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea
ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de
buget-finanţe, prognoze economico-sociale, cu următorul amendament: respectiv
acela ca prelungirea duratei să se facă cu maxim 6 luni, timp în care Primăria
va demara evaluarea și eventuala renegociere a contractelor, amendament supus la
vot și care a întrunit 11 voturi ”pentru” și 10 voturi ”împotrivă” și avizul
comisiei de specialitate nr. 4, de organizare şi dezvoltare urbanistică,
realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie
comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de faptul că prin hotărârea nr. 9 din 31.01.2006 Consiliul Local a
aprobat modelul contractului de închiriere pentru ocuparea terenurilor
aparținând domeniului public al municipiului și cuantumul chiriei aplicabile
pentru anul 2006, iar în vederea punerii în aplicare a hotărârii mai sus
menționate, au fost întocmite contracte având ca obiect închirierea unor
terenuri aparținând domeniului public al municipiului pe care au fost amplasate
construcţii provizorii (chioşcuri), utilizate pentru activități de comerț,
prestări servicii și comercializare presă și carte; ulterior, prin hotărârea nr.
502/28.12.2017 Consiliul Local a aprobat prelungirea contractelor de închiriere
pe o perioadă de 3 ani, respectiv până la data de 31.12.2020;
Luând în considerare prevederile articolului 2 din contractul de închiriere
aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 9/2006, potrivit cărora părțile de
comun acord pot prelungi durata contractului prin acte adiționale, în baza
solicitării scrise a locatarilor, prezentată cu 30 de zile înainte de expirarea
termenului contractului;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit.g)
și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 11 voturi “pentru”, 9 voturi “împotrivă” și 1 abţinere,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Durata contractelor de închiriere pentru suprafeţele de teren
proprietatea Municipiului Râmnicu Vâlcea identificate în anexa nr. 1 la prezenta
hotărâre, pe care sunt amplasate construcţii provizorii (chioşcuri) în care se
desfășoară în prezent activități comerciale, prestări servicii și comercializare
presă și carte, se prelungește cu maxim 6 luni, timp în care Primăria va demara
evaluarea și eventuala renegociere a contractelor.
Art.2. Locatarii identificați în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre au obligația
ca, până cel târziu data de 31.12.2021, să modernizeze sau să reabiliteze, după
caz, construcțiile provizorii amplasate pe domeniul public, după obținerea
prealabilă a acordului Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcția
urbanism, sub sancțiunea rezilierii contractului de închiriere pentru
neîndeplinirea acestei obligații.
Art.3. Pentru amplasamentele ocupate de construcţii provizorii (chioşcuri) în
care la această dată nu se desfășoară activitatea pentru care a fost închiriat
terenul sau pentru care au fost emise notificări de eliberare a terenului,
identificate în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre, durata contractului nu se
prelungește, iar proprietarii chioșcurilor vor fi notificați în vederea
ridicării acestora de pe terenul proprietatea publică a Municipiului Râmnicu
Vâlcea.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Grigore CRĂCIUNESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 21 decembrie 2020
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.