26 septembrie 2025

HCL 252/2025 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare Act aditional nr 1 la contractul nr 9698 din 2025 pentru sustinere sport performanta

Pe scurt

Consiliul a aprobat Actul Adițional nr.1 la Contractul de Asociere nr. 9698/18844/2025 pentru susținerea performanței sportive și a autorizat Primarul să semneze actul adițional. Prin această decizie, finanțarea proiectului de susținere a sportului de performanță poate fi semnată și pusă în aplicare, conform anexei hotărârii, iar Direcția Economico-Financiară și Sport Club Municipal Râmnic vor să finalizeze implementarea. Nu sunt detalii despre sume sau termene în textul rezumat, dar hotărârea indică necesitatea semnării și aplicării actului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Actul Adițional nr.1 la Contractul de Asociere nr. 9698/18844/2025 privind susținerea sportului de performanță, în forma prezentată în anexa la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 252 din 2025 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
252 / 2025
Data
26 septembrie 2025
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.252 referitor la aprobarea Actului Adițional nr.1 la Contractul de Asociere nr.9698/18844/2025 privind susținerea sportului de performanță Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în ședință ordinară la data de 26 septembrie 2025, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuție Referatul de aprobare nr.35357 din 18.09.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adițional nr.1 la Contractul de Asociere nr.9698/18844/2025 privind susținerea sportului de performanță, precum și împuternicirea Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze Actul Adițional; Văzând Raportul nr.35358/18.09.2025 întocmit de Serviciul APL, Registru Agricol și Arhivă, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor cetățenilor; nr.2, de buget-finanțe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învățământ, culte, sănătate, cultură, protecție socială, activități sportive și de agrement; Luând în considerare Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 180 din 18 septembrie 2025 privind aprobarea Actului Adițional nr.1 la Contractul de Asociere nr.9698/18844/2025 privind susținerea sportului de performanță; În temeiul prevederilor art.35 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.2 alin.(1) și (4) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportuIui, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 1949 -1954 din Codul Civil, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(9), Iit.a) și c), a art.139, alin.(1) și a art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ș T E : Art.1. Se aprobă Actul Adițional nr.1 la Contractul de Asociere nr. 9698/18844/2025 privind susținerea sportului de performanță, în forma prezentată în anexa la prezenta hotărâre. Art.2. Se împuternicește Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze actul aditional prevăzut la art.1. Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară și Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie: • Instituției Prefectului - județul Vâlcea; • Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; • Direcției Economico-Financiară; • Direcției Administrație, Juridic, Contencios; • Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea; • Consiliului Judetean Vâlcea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Cezar – Florin BULACU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 26 septembrie 2025 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala