HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.249
privind rectificarea bugetului local și a listelor de investiții pe anul 2025
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 26 septembrie 2025, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.270559 din data de 18.09.2025, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local și a listelor de
investiții pe anul 2025;
Văzând Raportul nr.270569 din data de 18.09.2025, întocmit de Direcția
Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare
urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător,
gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi
nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi
sportive şi de agrement ;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.
54/2025 a fost
aprobat bugetul local, precum și listele de investiții pe surse de finanțare,
valoarea totală a bugetului aprobat fiind de 611.861.400 lei - la partea de
venituri şi 620.025.300 lei - la partea de cheltuieli, ce a fost ulterior
suplimentat prin rectificare, ajungând la valoarea totală de 695.568.940 lei, la
partea de venituri și în sumă de 703.732.840 lei la partea de cheltuieli;
În temeiul prevederilor alin.(2) al art.19, art.49, alin.(5), alin.(6) și art.
82 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, ale ale Legii nr.141/2025 privind unele
măsuri fiscal – bugetare, ale Ordinului Ministrului Educației și Cercetării
nr.5609 din 25.08.2025 privind reorganizarea unităților de învățământ
preuniversitar de stat din județul Vâlcea și ale Ordinului nr.517/2016 pentru
aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de
funcționare a sistemului național de raportare-Forexebug;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a)
și art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă”, 0 abţineri și o
neparticipare la vot,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă rectificarea bugetului local prin suplimentare cu suma de
3.702.000 lei, atât la partea de venituri cât și la partea de cheltuieli,
bugetul rectificat având valoarea de 699.270.940 lei la partea de venituri și
707.434.840 lei la partea de cheltuieli.
Art.2. Se aprobă transferul prevederilor bugetare aferente lunilor ianuarie –
august 2025 de la unitatea absorbită la unitatea absorbantă în sumă totală de
998.160 lei, secțiunea funcționare = capitolul 65 ”Învățământ”.
Art.3. Se aprobă suplimentarea Anexei nr. 3 ”Situatie privind repartizarea
creditelor bugetare pe unităti de învătământ pentru cheltuieli materiale pe anul
2025” cu suma de 935.300 lei (sursă buget local) și modificată în structură,
astfel:
+ 935.300 lei = capitolul 65 ”Învățământ” - Școala Gimnazială Anton Pann,
conform adresei nr. 3319/16.07.2025 efectuarea lucrărilor de reparații ce
vizează etajul I (parțial) și parter (parțial) al școlii.
Art.4. Se aprobă diminuarea Anexei nr. 6 "Lista obiectivelor de investiții -
anul 2025", secțiunea dezvoltare cu suma de 375.000 lei, precum și virări de
credite bugetare disponibile de la obiectivele de investiții finalizate astfel:
- 1.500 lei = capitolul 51 ”Autorități executive”
- 28.600 lei = capitolul 61 ”Ordine publică și siguranță națională”
- 63.600 lei = capitolul 65 ”Învățământ”
- 3.100 lei = capitolul 66 ”Sănătate”
- 38.000 lei = capitolul 67 ”Cultură, recreere și religie”
- 61.200 lei = capitolul 70 ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică”
- 700 lei = capitolul 74 ”Salubritate”
- 178.300 lei = capitolul 84 ”Transporturi”.
Art.5. Se aprobă suplimentarea Anexei nr. 5 ”Lista – anul 2025 – Reabilitare
termică blocuri de locuințe”, secțiunea dezvoltare cu suma de 375.000 lei,
astfel:
+ 375.000 lei = capitolul 70 ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică”.
Art.6. Influențele din această rectificare se regăsesc prezentate în anexele
parte integrantă a bugetului local după cum urmează:
- Anexa nr.1 - Situatia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe anul
2025, suplimentată cu suma de 3.702.000 lei și o valoare totală de 699.270.940
lei;
- Anexa nr.1a - Situatia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe
anul 2025, suplimentată cu suma de 3.702.000 lei și o valoare totală de
384.970.810 lei – secțiunea funcționare;
- Anexa nr.2 - Situatie privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a
creditelor bugetare pe anul 2025, suplimentată cu suma de 3.702.000 lei și o
valoare totală de 707.434.840 lei, din care 8.163.900 lei excedent an 2024;
- Anexa nr.2a - Situatie privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a
creditelor bugetare pe anul 2025, suplimentată cu suma de 3.702.000 lei și o
valoare totală de 385.268.410 lei, din care 297.600 lei excedent an 2024 -
secțiunea funcționare;
- Anexa nr.2b - Situatie privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a
creditelor bugetare pe anul 2025, modificată în structură și o valoare totală de
322.166.430 lei, din care 7.866.300 lei excedent an 2024– secțiunea dezvoltare;
- Anexa nr.3 - Situatie privind repartizarea creditelor bugetare pe unităti de
învătământ, pentru cheltuieli materiale pe anul 2025, suplimentată cu suma de
935.300 lei (sursă buget local) și modificată în structură, având o valoare
totală de 21.924.300 lei, astfel:
17.653.000 lei – finanțare din sursă buget de stat;
4.271.300 lei – finanțare din sursă buget local.
- Anexa nr.5 – ”Lista – anul 2025 – Reabilitare termică blocuri de locuințe”
suplimentată cu suma de 375.000 lei (sursă buget local) și o valoare totală de
3.554.000 lei ;
- Anexa nr.6 - "Lista obiectivelor de investiții - anul 2025” diminuată cu suma
de 375.000 lei (sursă buget local) și o valoare totală de 65.046.500 lei.
Art.7. Anexele nr. 1b, nr. 4 și nr. 7 parte integrantă a bugetului rămân
nemodificate.
Art.8. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Economico-Financiară.
Art.9. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiare;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Cezar – Florin BULACU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 26 septembrie 2025
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.