29 august 2025

HCL 230/2025 Râmnicu Vâlcea adoptată

Actualizare regulament Centrul Ioana

Denumire
Hotărârea nr. 230 din 2025 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
230 / 2025
Data
29 august 2025
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se actualizează Regulamentul de organizare și funcționare al Centrului Social de Urgență „Ioana” din Râmnicu Vâlcea, pentru a reflecta noile cerințe legale și modificările în structura personalului, conform recomandărilor primarului și raportului Direcției de Asistență Socială. Decizia înseamnă că va exista o organizare actualizată a serviciilor și condițiilor de lucru ale centrului, ceea ce poate afecta finanțarea, prioritățile de intervenție și programele pentru persoanele fără adăpost, vârstnici și alte grupuri vulnerabile. Pentru locuitori, impactul poate însemna păstrarea sau îmbunătățirea calității serviciilor sociale, termene pentru implementare și eventuale ajustări ale programelor și locațiilor (cantea sociale, centre de day care etc.).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se actualizează Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului Social de Urgență ”Ioana” Rm. Vâlcea, al cărui conținut este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 230 privind actualizarea Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului Social de Urgență ”Ioana” Rm. Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 august 2025, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 52243 din data de 20.08.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune actualizarea Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului Social de Urgență ”Ioana” Rm. Vâlcea; Văzând Raportul nr. 5225/20.08.2025 întocmit de Direcția de Asistență Socială Rm. Vâlcea, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr. 5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; Având în vedere că ultimul regulament de organizare și funcționare a centrului a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Rm. Vâlcea nr.121/26.04.2023, la elaborarea lui fiind avute în vedere prevederile Ordinului MMJS nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat si cantinele sociale, cu modificările și completările ulterioare și legislația conexă privind furnizarea acestor servicii și ținând seama de faptul că de la data aprobării și până în prezent au survenit modificări legislative, precum și în structura de personal, fiind astfel necesară actualizarea acestuia; În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1491/2022 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind incluziunea socială a persoanelor fără adăpost pentru perioada 2022 - 2027; ale anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal; ale Legii nr.292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare; ale Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare; ale art.2 alin.(1) şi (2), art.3 alin.(1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare; ale Ordinului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr.29/2019 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi pentru serviciile acordate în comunitate, serviciile acordate în sistem integrat şi cantinele sociale (Anexa 4), cu modificările și completările ulterioare; ale Ordinului nr.1126/2025 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului de servicii sociale, al informărilor transmise de furnizorul de servicii sociale serviciului public de asistență social, a procedurii de fundamentare a bugetului necesar, precum și a indicatorilor pentru monitorizarea serviciilor sociale acordate ca măsură de asistență social, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului nr.2489/2023 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate privind managementul de caz în serviciile sociale acordate persoanelor vârstnice, cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare prevederile Hotărârilor Consiliului Local nr.18/30.01.2024 privind reorganizarea Direcției de Asistență Socială Rm.Vâlcea și aprobarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale direcției și nr.209/25.07.2025 privind modificarea statului de funcții al Direcției de Asistență Socială Râmnicu Vâlcea, începând cu 01.08.2025; În baza art.129, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.c) și alin.(7), lit.b), art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se actualizează Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului Social de Urgență ”Ioana” Rm. Vâlcea, al cărui conținut este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția de Asistență Socială. Art.3. Prezenta hotărare se dă publicității și se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcției de Asistență Socială. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Cezar – Florin BULACU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 29 august 2025 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă