HCL 221/2023 Râmnicu Vâlcea adoptată
Exprimare acord municipiu achizitionare servicii juridice la ETA
- Denumire
- Hotărârea nr. 221 din 2023 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 221 / 2023
- Data
- 27 iulie 2023
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Municipiul Râmnicu Vâlcea își exprimă acordul de a sprijini ETA SA în achiziția de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare pentru dosarul penal 3650/P/2022, până la soluționarea definitivă a acestuia. Administrația cedează mandatul reprezentantului său din Adunarea Generală a Acționarilor ETA să aprobe această achiziție în numele orașului, în condițiile legale. Pentru locuitori, înseamnă că finanțele locale ar putea fi folosite pentru consultanță juridică a unei societăți în litigiu, iar decizia a fost aprobată cu 13 voturi pentru, 0 împotrivă și 6 abțineri.
Documente
Text
New Page 1
HOTĂRÂREA NR.221
privind exprimarea acordului Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de
acționar unic la societatea ETA SA cu privire la achiziționarea de servicii
juridice de consultanță, asistență și reprezentare a societății în dosarul nr.
3650/P/2022
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 27 iulie 2023, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.31664 din data de 19.07.2023, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind exprimarea acordului Municipiului Râmnicu Vâlcea, în
calitate de acționar unic al societății ETA cu privire la achizitionarea de
către societate a unor servicii juridice de consultanță, asistență și
reprezentare a acesteia în dosarul penal nr. 3650/P/2022, aflat pe rolul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea până la soluționarea
definitivă a litigiului, mandatându-se, în acest sens, reprezentantul
municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea ETA S.A. să
aprobe achiziționarea acestor servicii juridice;
Văzând Raportul nr.31713 din data de 19.07.2023, întocmit de Direcția
Administrație, Juridic, Contencios, precum și avizul comisiei de specialitate
nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi
liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor;
Având în vedere adresa nr.3021/17.07.2023, înregistrată la Primăria municipiului
Râmnicu Vâlcea sub nr. 31477 din 18.07.2023 prin care societatea ETA S.A. a
solicitat exprimarea acordului Municipiului Râmnicu Vâlcea cu privire la
achiziționarea de către societate a unor servicii juridice de consultanță,
asistență și reprezentare a societății în dosarul nr. 3650/P/2022 până la
soluționarea definitivă a dosarului;
În temeiul prevederilor art.1 alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea
disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu
modificările şi completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(14), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1),
lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 13 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 6 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de acționar unic al societății ETA
S.A. își exprimă acordul cu privire la achiziționarea de către societate a unor
servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a acesteia în
dosarul penal nr. 3650/P/2022, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Râmnicu Vâlcea până la soluționarea definitivă a litigiului.
Art.2. Se mandatează reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a
Acționarilor la Societatea ETA S.A. să aprobe achiziționarea serviciilor
juridice prevăzute la art.1.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează
societatea ETA S.A.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
• Primarului municipiului;
• Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
• Societății ETA S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Remus GRIGORESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 iulie 2023
Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 217/2023Mandatare reprezentant municipiu in AGA la ETA numire 2 administratori provizoriiHCL 218/2023Aprobare PUZ construire locuinta Intrarea Islazului nr 2FHCL 219/2023Aprobare PUZ construire locuinte insiruite strada Zavoieni nr 1HCL 220/2023Aprobare Raport evaluare activitate asistenti personali ianuarie - iunie 2023HCL 222/2023Punerea la dispozitia Proiectului Investitii sisteme fotovoltaice Statie Epurare RaureniHCL 223/2023Rectificare buget local si liste investitii pe anul 2023HCL 224/2023Rectificare buget unitati de invatamant pe anul 2023HCL 225/2023Rectificare buget Teatrul Ariel pe anul 2023
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.