25 aprilie 2025

HCL 124/2025 Râmnicu Vâlcea adoptată

Achizitionare servicii juridice de consultanta si reprezentare

Denumire
Hotărârea nr. 124 din 2025 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
124 / 2025
Data
25 aprilie 2025
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă inițierea unui proiect de hotărâre pentru achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare în dosarele penale și civile menționate, precum și în dosarele conexe viitoare, până la soluționarea lor definitivă, și se împuternicește primarul să contracteze aceste servicii în condițiile legii. Scopul este să asigure sprijin juridic pentru Consiliul Local, municipiul și unii angajați ai primăriei în cadrul dosarelor respective, până la încheierea judiciară. Pentru locuitori înseamnă că autoritatea poate cheltui bani publici pentru consiliere și reprezentare juridică, cu termene întârziere ale proceselor depinzând de avansarea dosarelor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.124 privind achiziționarea unor servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare în materie penală în dosarul nr.56bis/P/2020 și în materie civilă în dosarul nr.877/288/2019, aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 aprilie 2025, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.14556 din data de 14.04.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind achiziționarea unor servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, a municipiului Râmnicu Vâlcea și a unor angajați ai Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea în dosarul penal nr.56bis/P/2020 și în dosarul civil nr.877/288/2019, până la soluționarea definitivă a acestora, precum și în dosarele conexe (civil/penal) generate în viitor de acest litigiu penal, și împuternicirea primarului municipiului Râmnicu Vâlcea să contracteze, în condițiile legii, serviciile juridice susmenționate; Văzând Raportul nr.14829 din data de 15.04.2025, întocmit de Direcția Administrație, Juridic, Contencios, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; Având în vedere prevederile Codului administrativ potrivit cărora personalul angajat beneficiază de anumite drepturi garantate de lege printre care și dreptul la protecția legii, și, în exercitarea atribuțiilor lor, aceștia beneficiază de protectia legii, autoritatea publică fiind obligată să suporte cheltuielile necesare asigurării asistenței juridice în cazul în care împotriva funcționarului public au fost formulate sesizări către organele de cercetare penală; În temeiul prevederilor art.1, alin.(2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art.129, alin.(2), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă achizitionarea unor servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, a municipiului Râmnicu Vâlcea și a unor angajați ai Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea în dosarul penal nr.56bis/P/2020 și în dosarul civil nr.877/288/2019, până la soluționarea definitivă a acestora, precum și în dosarele conexe (civil/penal) generate în viitor de acest litigiu penal. Art.2. Se împuternicește Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să contracteze, în condițiile legii, serviciile juridice aprobate potrivit art.1. Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Administrație, Juridic, Contencios. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie: • Instituției Prefectului-județul Vâlcea; • Primarului municipiului; • Direcției Economico-Financiare; • Direcției Administrație, Juridic, Contencios; • Direcției Investiții și Achiziții Publice. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Valentin-Adrian POPA SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 25 aprilie 2025 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă