30 septembrie 2021

HCL 197/2021 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare participare municipiu la doua proiecte

Denumire
Hotărârea nr. 197 din 2021 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
197 / 2021
Data
30 septembrie 2021
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local votează să participe municipiul Râmnicu Vâlcea ca partener la două proiecte cu Fundația The Institute și cu Asociația Ecotic. Un proiect vizează colaborarea între oraș, Inspectoratul Școlar Județean și fundație pentru implementarea programului ASAP de colectare selectivă a DEEE în unitățile de învățământ, cu scopul creșterii ratei de colectare prin campanii pentru elevi. Celălalt proiect implică acțiuni comune pentru gestionarea și finanțarea colectării separate a DEEE și a bateriilor, cu Ecotic și Ecotic BAT SRL, în care orașul va figua ca partener pentru organizare, finanțare și implementare, fără a specifica fonduri sau termene în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă participarea municipiului Râmnicu Vâlcea în calitate de partener la două proiecte derulate de Fundația The Institute și Asociația Ecotic, respectiv

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 197 privind aprobarea participării municipiului Râmnicu Vâlcea în calitate de partener la două proiecte derulate de Fundația The Institute și Asociația Ecotic Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în ședință ordinară la data de 30 septembrie 2021, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Având în vedere Referatul de aprobare nr.35817 din data de 21.09.2021, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea participării municipiului Râmnicu Vâlcea în calitate de partener la două proiecte derulate de Fundația The Institute și Asociația Ecotic, respectiv: - proiect privind implementarea unui parteneriat instituțional și operațional între municipiul Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Fundația The Institute; - parteneriat privind implementarea de acțiuni comune în domeniul gestionării și finanțării colectării DEEE și DBA, între municipiul Râmnicu Vâlcea, Asociația Ecotic și Ecotic BAT SRL; Văzând Raportul nr. 35974 din 22.09.2021 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; Ținând seama de adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr.31294 din 19.08.2021, prin care Fundația The Institute a comunicat o propunere de colaborare împreună cu municipiul Râmnicu Vâlcea și Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea în vederea implementării în unitățile de învățământ de pe raza municipiului a programului ASAP de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile; proiectul Fundației are ca obiectiv îmbunătățirea ratei de colectare a deșeurilor reciclabile din cadrul rețelei școlare a municipiului Râmnicu Vâlcea prin organizarea de campanii de informare și conștientizare a elevilor; Luând în considerare, de asemenea, adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr.33296 din 06.09.2021, prin care Asociația Ecotic a transmis Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea un acord de parteneriat privind implementarea de acțiuni comune în domeniul gestionării și finanțării acțiunilor de colectare separată a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a celor din baterii și acumulatori (DBA) în aria de acoperire a municipiului; Văzând prevederile art.6, alin.(1), lit.j) din Legea nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.60, alin.(1), lit.e) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2021 privind regimul deşeurilor, și ale art.35 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice; În baza art.129, alin.(2), lit.d) și e), art.139, alin.(3) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă participarea municipiului Râmnicu Vâlcea în calitate de partener la două proiecte derulate de Fundația The Institute și Asociația Ecotic, respectiv: - proiect privind implementarea unui parteneriat instituțional și operațional între municipiul Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Fundația The Institute, conform Acordului-cadru de parteneriat – anexa nr.1 la prezenta hotărâre; - parteneriat privind implementarea de acțiuni comune în domeniul gestionării și finanțării colectării DEEE și DBA, între municipiul Râmnicu Vâlcea, Asociația Ecotic și Ecotic BAT SRL, conform Acordului de parteneriat – anexa nr.2 la prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcției Dezvoltare Locală; - Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Petrișor – Alin MANDA SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 30 septembrie 2021 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă