4 iulie 2023

HCL 180/2023 Râmnicu Vâlcea adoptată

Alocare suma premiere elevi si profesori participanti la Concursul Prietenii Pompierilor

Denumire
Hotărârea nr. 180 din 2023 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
180 / 2023
Data
4 iulie 2023
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide alocarea de la bugetul local a 21.000 lei pentru premierea elevilor și profesorilor îndrumători participanți la etapa națională a Concursului „Prietenii Pompierilor” (03-07 iulie 2023), după cum a propus Primăria și a fost aprobat în cadrul ședinței extraordinare. Premiul se diferențiază astfel: 20 de premii de câte 400 lei pentru locul I, 20 de premii de câte 300 lei pentru locul II, 20 de premii de câte 200 lei pentru locul III, plus 6 premii de 300 lei pentru profesorii îndrumători și 2 premii speciale de 600 lei. Se aprobă și un protocol de colaborare între Primăria Râmnicu Vâlcea și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” și mandatul Administratorului Public de a semna acel protocol.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.180 privind alocarea sumei de 21.000 lei, de la bugetul local, pentru premierea elevilor și profesorilor îndrumători, participanți la Concursul ”Prietenii Pompierilor”, etapa națională, în perioada 03 - 07 iulie 2023, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”General Magheru” al Județului Vâlcea, în Municipiul Râmnicu Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 4 iulie 2023, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.26532 din data de 14.06.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind alocarea de la bugetul local a sumei de 21.000 lei din Cap. 67 – ”cultură, recreere, religie” pentru premierea elevilor și profesorilor îndrumători, participanți la Concursul ”Prietenii Pompierilor”, etapa națională, în perioada 03 - 07 iulie 2023, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”General Magheru” al Județului Vâlcea, respectiv: locul I : 20 de premii x 400 lei; locul II: 20 de premii x 300 lei; locul III: 20 de premii x 200 lei, premii profesori îndrumători: 6 premii x 300 lei și două premii speciale profesori: 2 premii x 600 lei, aprobarea Protocolului de Colaborare între Municipiul Râmnicu Vâlcea și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”General Magheru” al Județului Vâlcea, precum și împuternicirea Administratorului Public al municipiului Râmnicu Vâlcea, dl. Ninel – Eusebiu Vețeleanu, să semneze Protocolul de Colaborare; Văzând Raportul nr.26535 din data de 14.06.2023, întocmit de Biroul Comunicare, Sport, Cultură, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico - sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 24.009/29.05.2023, prin care Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”General Magheru” al Județului Vâlcea ne aduce la cunoștință că în perioada 03 - 07 iulie 2023, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, organizează etapa națională a concursurilor cercurilor tehnico-aplicative de elevi ”Prietenii Pompierilor” și solicită sprijin financiar pentru achiziționarea materialelor de promovare, protocol și oferirea premiilor conform situației anexate, în vederea desfășurării în bune condiții a concursurilor; În temeiul prevederilor art.5 alin.(3), art.20 alin.(1), lit.i) și art.14 alin.(4) coroborate cu pct.7 și pct.9, lit.b) – tineret din Cap. II - Anexa nr.2 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.1, alin.(2) din Legea protecţiei civile nr.481/2004, cu modificările și completările ulterioare și ale art.14 lit.(j) coroborat cu art.57 alin.(1) din Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(1), alin. (2), lit.d), alin.(7), lit.a), e) și f), alin.(9), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă alocarea de la bugetul local a sumei de 21.000 lei din Cap. 67 – ”cultură, recreere, religie” pentru premierea elevilor și profesorilor îndrumători, participanți la Concursul ”Prietenii Pompierilor”, etapa națională, în perioada 03 - 07 iulie 2023, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”General Magheru” al Județului Vâlcea, respectiv: a) locul I: 20 de premii x 400 lei; b) locul II: 20 de premii x 300 lei; c) locul III: 20 de premii x 200 lei ; d) premii profesori îndrumători: 6 premii x 300 lei; e) premii speciale profesori: 2 premii x 600 lei. Art.2. (1) Se aprobă Protocolul de Colaborare între Municipiul Râmnicu Vâlcea și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”General Magheru” al Județului Vâlcea, conform anexei la prezenta hotărâre. (2) Se împuternicește domnul Ninel – Eusebiu Vețeleanu, administrator public al municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze Protocolul de Colaborare, aprobat la alin.(1). Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară și Biroul Comunicare, Sport, Cultură. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcției Economico-Financiară; - Biroului Comunicare, Sport, Cultură; - Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”General Magheru”. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Remus GRIGORESCU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 4 iulie 2023 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă