4 iulie 2023

HCL 176/2023 Râmnicu Vâlcea adoptată

Rectificare buget Teatrul Ariel pe anul 2023

Denumire
Hotărârea nr. 176 din 2023 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
176 / 2023
Data
4 iulie 2023
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local decide să majoreze bugetul Teatrului Ariel pentru 2023 cu 50.000 lei, atât la venituri (încasări din bilete și spectacole), cât și la cheltuieli. Fondurile suplimentare vor acoperi 10.000 lei pentru concedii medicale și 40.000 lei pentru cheltuieli cu bunuri și servicii (poștă, radio, internet, etc.). Practic, locuitorii vor vedea puțin peste 50.000 lei în proiectele teatrului, cu cheltuieli de administrare crescute în aceeași măsură.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se rectifică bugetul de venituri proprii și subvenții pentru anul 2023 al instituției Teatrul municipal ”Ariel”, prin majorarea acestuia cu suma de 50.000 lei, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.176 privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Teatrul municipal ”Ariel” pentru anul 2023 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 4 iulie 2023, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în considerare Referatul de aprobare nr.254506 din 27.06.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Teatrul municipal ”Ariel” pentru anul 2023; Văzând Raportul nr.254511 din 27.06.2023, întocmit de Direcția Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.16 din 31.01.2023 a fost aprobat bugetul de venituri proprii și subvenții al instituției Teatrul municipal ”Ariel” pentru anul 2023, cu o valoare totală de 3.933.970 lei, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli, ulterior, prin rectificare, acesta fiind suplimentat și ajungând la valoarea totală de 3.983.970 lei; În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ; Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Se rectifică bugetul de venituri proprii și subvenții pentru anul 2023 al instituției Teatrul municipal ”Ariel”, prin majorarea acestuia cu suma de 50.000 lei, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli, după cum urmează: - la partea de venituri: + 50.000 lei – încasări din vânzări bilete film și spectacole de teatru. - la partea de cheltuieli: + 10.000 lei – Titlul I - plată concedii medicale; + 40.000 lei – Titlul II – poștă, radio, internet, alte cheltuieli cu bunuri și servicii. (2) Bugetul instituției Teatrul municipal ”Ariel”, rectificat conform alin.(1), ajunge la valoarea de 4.033.970 lei și este prezentat în anexa la prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară și Teatrul municipal Ariel. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Economico-Financiară; - Teatrului municipal Ariel. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Remus GRIGORESCU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 4 iulie 2023 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă