HCL 143/2017 Râmnicu Vâlcea adoptată
Transformare stat de functii institutii invatamant
- Denumire
- Hotărârea nr. 143 din 2017 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 143 / 2017
- Data
- 29 martie 2017
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă transformarea unor posturi din statul de funcţii aferent instituţiilor învăţământului preuniversitar de stat şi învăţământului preşcolar din municipiul Râmnicu Vâlcea urmare a promovării în grade/trepte profesionale superioare, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 143
privind aprobarea transformarii unor posturi din statul de funcţii aferent instituţiilor învăţământului preuniversitar de stat şi învăţământului preşcolar din municipiul Râmnicu Vâlcea urmare a promovării în grade/trepte profesionale superioare
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2017, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 11300 din data de 22.03.2017, întocmit de Direcţia Resurse Umane, prin care se propune transformarea unor posturi din statul de funcţii aferent instituţiilor învăţamântului preuniversitar de stat şi învăţământului preşcolar din municipiul Râmnicu Vâlcea urmare a promovării în grade/trepte profesionale superioare;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Ţinând seama de adresa nr. 1251/16.03.2017 prin care Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a transmis situatia posturilor care au primit avizul Consiliului de administratie al I.S.J. Valcea in vederea supunerii spre aprobare Consiliului Local;
Având în vedere prevederile:
- Legii cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr.286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr.72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar, cu modificările şi completările ulterioare;
În aplicarea prevederilor art.2, lit.b) din anexa la Ordinul Ministerului Educatiei Nationale nr.5138/2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare a personalului contractual;
În baza art.36, alin.(3), lit. b), art. 45, alin.(1) si art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă transformarea unor posturi din statul de funcţii aferent instituţiilor învăţământului preuniversitar de stat şi învăţământului preşcolar din municipiul Râmnicu Vâlcea urmare a promovării în grade/trepte profesionale superioare, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Resurse Umane;
- Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEŢU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 martie 2017
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 139/2017Desemnare reprezentant in comisia de evaluare manager FilarmonicaHCL 140/2017Modificare anexa la HCL 62 din 2017 (transformare post la CN Mircea cel Batran)HCL 141/2017Modificare stat de functii aparat propriu (promovare)HCL 142/2017Modificare stat de functii Serviciul de Asistenta MedicalaHCL 144/2017Aprobare ROF Politia Locala - isi inceteaza aplicabilitatea prin HCL nr. 183/2018HCL 145/2017Modificare HCL 131 din 2016 (inlocuire dl Cocos din comisia sprijin financiar)HCL 146/2017Acceptare donatie strada Aurelian SacerdoteanuHCL 147/2017Hotărâre privind aprobarea raportului final la ETA SA
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.