30 septembrie 2010

HCL 284/2010 Râmnicu Vâlcea adoptată

Imprimarea simbolurilor specifice mun. Rm Valcea

Denumire
Hotărârea nr. 284 din 2010 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
284 / 2010
Data
30 septembrie 2010
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL VÂLCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA HOTARÂREA NR ROMÂNIA JUDEŢUL VÂLCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA HOTĂRÂREA NR. 284 privind imprimarea simbolurilor specifice municipiului Râmnicu Vâlcea – stema municipiului şi clădirea monument istoric sediu al autorităţilor publice locale, precum şi folosirea grafiei «â» în scrierea denumirii municipiului «Râmnicu Vâlcea» pe actele oficiale emise de autorităţile administraţiei publice locale (Primar şi Consiliul Local) şi Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 septembrie 2010, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcţie; Luând în discuţie Raportul nr. 24629 din 22.09.2010, întocmit de Compartimentul Administraţie Publică prin care se propune aprobarea imprimării simbolurilor specifice municipiului Râmnicu Vâlcea – stema municipiului şi clădirea monument istoric sediu al autorităţilor publice locale, precum şi folosirea grafiei « â » pe actele oficiale emise de autorităţile administraţiei publice locale (Primar şi Consiliul Local) şi Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea; Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; Având în vedere că un important monument istoric din numeroasele monumente aflate pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea este şi clădirea care adăposteşte în prezent sediul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea şi implicit şi al Consiliului Local, aflată în imediata apropiere a Bisericii Sf. Dumitru, construcţie ridicată în anul 1912, considerată un adevărat edificiu-simbol al municipiului, lucru care îndreptăţeşte promovarea imaginii acesteia în actele oficiale ale autorităţilor administratiei publice locale; Totodată la nivelul autorităţilor administraţiei administraţiei publice locale (Primar şi Consiliul Local) şi ale Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea nu există o scriere unitară fiind folostă atât grafia cu „î” (Rîmnicu Vîlcea) cât şi grafia cu „â”(Râmnicu Vâlcea) la denumirea municipiului în actele oficiale emise sau adoptate, fapt ce creează greutăţi atât în traducerea actelor oficiale cât şi în stabilirea cu exactitate a denumirii municipiului; Respectându-se procedura prevăzută de Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică; Luând în considerare prevederile Hotărârii din 17 februarie 1993 a Adunării Generale a Academiei Române, privind revenirea la "â" şi "sunt" în grafica limbii române, precum şi ale Hotărârii din 10 martie 1993 a Prezidiului Academiei Române privind modul de aplicare a hotărârii de revenire la "â" şi "sunt" în grafica limbii române; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. Simbolurile specifice municipiului Râmnicu Vâlcea – stema municipiului şi clădirea monument istoric sediu al autorităţilor publice locale vor fi imprimate pe actele oficiale ale autorităţilor administraţiei publice locale (Primar şi Consiliul Local) şi ale Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, aşa cum sunt prezentate în imaginea de mai jos. Alături de aceste simboluri vor fi imprimate şi datele de contact, precum şi datele de certificare SR EN ISO 9001:2008, 082/C/2008, certificat MRC-OCS. Art.2. Pentru scrierea denumirii municipiului „Râmnicu Vâlcea” în actele oficiale emise/adoptate de autorităţile administraţiei publice locale (Primar şi Consiliul Local), Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi instituţiile şi serviciile publice locale subordonate Consiliului Local se va folosi grafia cu “â”. Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire tuturor direcţiilor, serviciilor şi instituţiilor publice subordonate. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Mihail Eugen Botea jurist Toma Mihăescu Râmnicu Vâlcea, 30 septembrie 2010 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă