HCL 14/2020 Râmnicu Vâlcea adoptată
Stabilire salarii DAS
- Denumire
- Hotărârea nr. 14 din 2020 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 14 / 2020
- Data
- 30 ianuarie 2020
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se stabilesc, începând cu 01.01.2020, salariile de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din Direcția de Asistență Socială Râmnicu Vâlcea, conform anexei la hotărâre. Conform rezultatului, vechile prevederi din Hotărârea nr. 29/2019 își încetează aplicabilitatea odată cu intrarea în vigoare a noii hotărâri. Decizia afectează direct veniturile angajaților direcției și înlocuiește respectivele salarii anterior stabilite.
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 14
privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Direcției de Asistență Socială Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2020, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în considerare Referatul nr. 360 din 21.01.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea, începând cu data de 01.01.2020, a salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Direcției de Asistență Socială Râmnicu Vâlcea, precum și raportul nr. 378 din 22.01.2020 întocmit de Direcția de Asistență Socială;
Văzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
În temeiul prevederilor art.3, alin.(4), art.6 și art.11 din Legea - cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.417 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările ulterioare și ale Legii nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020;
În conformitate cu prevederile art.1 alin.(1) și art.2 din Hotărârea Guvernului nr.935 din 13 decembrie 2019 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;
În baza art.129, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit. c), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Începând cu data de 01.01.2020 se stabilesc salariile de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Direcției de Asistență Socială Râmnicu Vâlcea, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Începând cu data aplicării prezentei hotărâri, prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.29/2019 privind stabilirea salariilor de bază funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Direcției de Asistență Socială Râmnicu Vâlcea își încetează aplicabilitatea.
Art.3.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția de Asistență Socială.
Art.4. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcției de Asistență Socială.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Diana Maria IONESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2020
Întreaga hotărâre (în format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 10/2020Aprobare cotizatie ADI APA ValceaHCL 11/2020Aprobare cotizatie ADI SalubrizareHCL 12/2020Stabilire salarii de baza aparat de specialitateHCL 13/2020Stabilire salarii DADPHCL 15/2020Stabilire salarii SCMHCL 16/2020Demarare procedura contractare imprumut in valoare de 30.000.000 leiHCL 17/2020Aprobare devize actualizate reabilitare termica blocuri A53, C16, A10, B2 si C24HCL 18/2020Acord participare Scoala Spiru Haret la Proiectul Educatia - A doua șansă
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.