8 mai 2026

HCL 130/2026 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare organigrama si stat functii aparat primar conform OUG 7 din 2026

Denumire
Hotărârea nr. 130 din 2026 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
130 / 2026
Data
8 mai 2026
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, ca urmare a reorganizării prin aplicarea numărului maxim de posturi, potrivit OUG 7/2026. pentru locuitori, înseamnă o nouă structură administrativă cu posibilitatea menținerii sau creșterii numărului de posturi în cadrul aparatului primarului, astfel încât serviciile publice să funcționeze la capacitate mai mare sau stabilizată, conform prevederilor legale, iar efectele hotărârii anulează prevederile din Hotărârea 17/2024 privind organigrama și funcțiile. Decizia intră în vigoare după adoptare și se aplică în modul în care se restructuriă posturile în primărie.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, urmare a reorganizării prin aplicarea numărului maxim de posturi potrivit art.XL din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.7/2026, conform anexelor nr.1 și nr.2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.130 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, urmare a reorganizării prin aplicarea numărului maxim de posturi potrivit art. XL din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.7/2026 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 8 mai 2026, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în considerare Referatul de aprobare nr.15444 din data de 29.04.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, urmare a reorganizării prin aplicarea numărului maxim de posturi potrivit art. XL din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2026, precum și încetarea efectelor Hotărârii Consiliului Local nr. 17/2024, așa cum a fost modificată și completată, în ceea ce privește organigrama și statul de funcții; Văzând Raportul nr.15445 din 29.04.2026, întocmit de Direcția Resurse Umane, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale ; În aplicarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr.88/07 aprilie 2026; În temeiul prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativteritoriale; ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; ale Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; ale Legii 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completarile ulterioare; ale Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru sigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, ale Legii nr.155/2010 a poliției locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii de Guvern nr.1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale, ale Ordonanței Guvernului nr.84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, ale Hotărârii Guvernului nr.2104/2004 pentru aprobarea Metodologiei privind criteriile de dimensionare a numărului de funcții din aparatul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, constituirea patrimoniului și managementul resurselor umane, financiare și materiale, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulteriore; Ținând seama de Procesul-verbal nr.15435/29.04.2026 privind consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative, constituite la nivelul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, respectiv Sindicatul Primăria 2000 și Sindicatul Meridian; Luând în considerare avizul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor București nr.4937746 din 25.03.2026, transmis de Direcția Județeană de Evidența Persoanelor prin adresa nr.700/30 martie 2026 și înregistrat la autoritatea locală sub nr.13259 din 08.04.2026, precum și adresa Instituției Prefectului – Județul Vâlcea nr.2900/16.03.2026, înregistrată la autoritatea locală sub nr. 9939 din 17.03.2026 prin care pentru UAT – Municipiul Rm. Vâlcea a fost comunicat numărul maxim de posturi, stabilit potrivit O.U.G. nr.63/2010; În baza art.129, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.c), art.139, alin.(3) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, urmare a reorganizării prin aplicarea numărului maxim de posturi potrivit art.XL din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.7/2026, conform anexelor nr.1 și nr.2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Consecință a prevederilor art.1, Hotărârea Consiliului Local nr.17/2024, așa cum a fost modificată și completată, în ceea ce privește organigrama și statul de funcții își încetează efectele. Art.3. Consecință a prevederilor art.1, Regulamentul de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al primarului va fi supus spre aprobare Consiliului Local într-o ședință ulterioară. Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Resurse Umane. Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Economico-Financiară; - Direcției Resurse Umane. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Flavius-Constantin VĂCARU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 8 mai 2026 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă