8 mai 2026

HCL 128/2026 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare Calendar Evenimente cultural Artistice pe anul 2026

Denumire
Hotărârea nr. 128 din 2026 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
128 / 2026
Data
8 mai 2026
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă calendarul parțial al evenimentelor cultural-artistice pentru 2026 și bugetul estimat pentru organizarea acestora în valoare de 1.913.000 lei (TVA inclus), finanțat din bugetul local la capitolul Cultură, recreere, religie. Se autorizează viceprimarul Ninel-Eusebiu Vețeleanu să încheie acorduri de parteneriat/colaborare sau contracte de prestări activități artistice pentru realizarea evenimentelor din calendar și ale actelor adiționale ce vor apărea ulterior. Practic, locuitorii pot aștepta finanțare pentru primele etape ale evenimentelor din 2026, cu termene și condiții stabilite prin înțelegeri și protocoale dintre autorități și parteneri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Calendarul Evenimentelor Cultural-Artistice pentru anul 2026 (variantă parțială), conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.128 privind aprobarea Calendarului Evenimentelor Cultural-Artistice pentru anul 2026 și a bugetului estimat organizării acestora Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 8 mai 2026, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.15919 din data de 04.05.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Calendarului Evenimentelor Cultural-Artistice pentru anul 2026 (variantă parțială), suportarea din bugetul local a sumei estimate de 1.913.000 lei (TVA inclus) din Cap.67 – ”Cultură, recreere, religie”, cheltuieli ocazionate de organizarea evenimentelor cuprinse în prima etapă a Calendarului evenimentelor cultural – artistice pentru anul 2026, în baza unor acorduri și/sau protocoale de colaborare/asociere, după caz, precum și împuternicirea viceprimarului municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Ninel-Eusebiu Vețeleanu, pentru încheierea acordurilor de parteneriat/colaborare/asociere/contractelor de prestări activități artistice, în vederea realizării evenimentelor înscrise în calendar, precum și a actelor adiționale sau contractelor ce vor decurge din completările ulterioare ale prezentului calendar; Văzând Raportul nr.15921 din 04.05.2026, întocmit de Serviciul Comunicare, Relații Publice, Cultură, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; În temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare și ale art.5 alin.(3), art.14 alin.(4), art.20 alin.(1), lit.i) coroborat cu pct.9 lit.b) și d) din Anexa II, Capitolul I din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(1), alin. (2), lit.d) și e) coroborat cu alin.(7), lit.d), e), f) și cu cele ale alin.(9), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă Calendarul Evenimentelor Cultural-Artistice pentru anul 2026 (variantă parțială), conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă suportarea din bugetul local a sumei estimate de 1.913.000 lei (TVA inclus) din Cap.67 – ”Cultură, recreere, religie”, cheltuieli ocazionate de organizarea evenimentelor cuprinse în prima etapă a Calendarului evenimentelor cultural – artistice pentru anul 2026, aprobat potrivit art.1, în baza unor acorduri și/sau protocoale de colaborare/asociere, după caz. Art.3. Se împuternicește viceprimarul municipiului, domnul Ninel-Eusebiu Vețeleanu, pentru încheierea acordurilor de parteneriat/colaborare/asociere/contractelor de prestări activități artistice, în vederea realizării evenimentelor înscrise în Calendarul evenimentelor cultural-artistice pentru anul 2026, aprobat potrivit art.1, precum și a actelor adiționale sau contractelor ce vor decurge din completările ulterioare ale prezentului calendar. Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Comunicare, Relații Publice, Cultură și Direcția Economico-Financiară. Art.5. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcției Economico-Financiară; - Serviciului Comunicare, Relații Publice, Cultură. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Flavius-Constantin VĂCARU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 8 mai 2026 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă