29 martie 2017

HCL 125/2017 Râmnicu Vâlcea adoptată

Inchiriere suprafete de teren panouri publicitare

Denumire
Hotărârea nr. 125 din 2017 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
125 / 2017
Data
29 martie 2017
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

(1) Se aprobă închirierea prin licitaţie publică a 2 (două) suprafete de teren, disponibile la această dată, ce aparţin domeniului public al municipiului în vederea amplasării unor panouri publicitare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 125 privind închirierea prin licitaţie publică a unor suprafeţe de teren pentru amplasarea de panouri publicitare Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2017, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Raportul nr. 11696 din data de 23.03.2017, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune închirierea prin licitaţie publică a 2 (două) suprafeţe de teren, disponibile la această dată, ce aparţin domeniului public al municipiului în vederea amplasării unor panouri publicitare, pe o perioadă de 5 ani cu posibilitatea prelungirii cu acordul Consiliului Local, la preţul de pornire de 40 euro/amplasament/lună fără TVA, aprobarea caietului de sarcini pentru închirierea amplasamentelor, precum şi împuternicirea primarului ca, prin compartimentele de specialitate, să întocmească şi să semneze contractele de închiriere; Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; Având în vedere că prin hotărârea nr.137/30.06.2014, Consiliul Local a reactualizat Regulamentul privind amplasarea mijloacelor de publicitate în municipiul Râmnicu Vâlcea şi ulterior, prin hotărârea nr.221/27.11.2015 s-a aprobat completarea anexei nr.7 la regulament cu 8 locaţii, pentru panourile publicitare, numărul total al locaţiilor în care se pot amplasa panouri publicitare fiind 43; Ţinând seama de prevederile art. 12 din Legea nr.185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora amplasamentele aflate în proprietatea sau în administrarea unităţilor administrativ-teritoriale destinate montării mijloacelor de publicitate vor fi închiriate/concesionate prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii; În temeiul prevederilor art.123 Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art.36, art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind 21 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Se aprobă închirierea prin licitaţie publică a 2 (două) suprafete de teren, disponibile la această dată, ce aparţin domeniului public al municipiului în vederea amplasării unor panouri publicitare. (2) Închirierea suprafeţelor de teren menţionate la alin.(1), identificate conform planului de situație - anexa nr.1 la prezenta hotărâre, se va face pe o perioadă de 5 (cinci) ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul Consiliului Local, la preţul de pornire de 40 Euro/amplasament/lună, fără TVA, preţ stabilit funcţie de valoarea medie a chiriei din contractele de închiriere încheiate de Municipiu în urma licitației publice organizată în data de 08.06.2016. Art.2. Se aprobă caietul de sarcini în vederea inchirierii amplasamentelor prevăzute la art.1, conform anexei nr.2 la prezenta hotărâre. Art.3. Se împuterniceşte primarul municipiului ca, prin compartimentele de specialitate, să întocmească şi să semneze contractele de închiriere. Art.4. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie: - Direcţiei Economico – Financiare; - Direcţiei Dezvoltare Locală; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Fănel LEŢU SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 29 martie 2017 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă