29 aprilie 2020

HCL 110/2020 Râmnicu Vâlcea adoptată

Prorogare termen plata chirii si concesiuni

Denumire
Hotărârea nr. 110 din 2020 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
110 / 2020
Data
29 aprilie 2020
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local amână până la 30 iunie 2020 termenele de plată a chirii și redevențe pentru bunuri ce nu sunt destinate locuințelor, aferente contractelor încheiate de Municipiul Râmnicu Vâlcea și scadente în perioada 16.03.2020 - 16.05.2020. Decizia vizează aproximativ 420 de contracte de închiriere/concesiune ale bunurilor publice sau private ale orașului, dintre care în aprilie au rămas neplătite deja aproximativ 350 de facturi, iar pentru 9 locatari/ concesionari s-a solicitat suspendarea temporară a plății. Practic, locuitorii afectați vor amână plata chiriei/redevenței și nu se modifică termenele de facturare, ci doar termenul limită de plată până la 30.06.2020.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.110 privind prorogarea termenului de plată a obligațiilor bugetare reprezentând chirii și concesiuni de bunuri, altele decât cele pentru spațiile cu destinația de locuință, scadente în perioada stării de urgență Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 aprilie 2020, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul nr.14983 din data de 22.04.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prorogarea până la data de 30.06.2020 a termenului de plată a obligațiilor bugetare reprezentând chirii și concesiuni de bunuri, altele decât cele pentru spațiile cu destinația de locuință, ce derivă din contractele încheiate de Municipiul Râmnicu Vâlcea și sunt scadente în perioada 16.03.2020 -16.05.2020; Văzând Raportul nr.15416 din data de 27.04.2020, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; Având în vedere că în cadrul Direcției Dezvoltare Locală, se află în derulare un număr de aproximativ 420 contracte de concesiune și închiriere bunuri proprietatea publică sau privată a Municipiului Râmnicu Vâlcea (altele decât cele pentru spațiile cu destinația de locuință), încheiate cu persoane fizice sau juridice, cu facturarea și plata redevenței/chiriei lunar, trimestrial sau anual, cca 350 dintre aceste contracte având termene de facturare și plată în luna aprilie, iar în contextul economico-social creat de răspândirea virusului SARS-COV-2, până la această dată au solicitat suspendarea/amânarea/sistarea plății chiriei/redevenței un număr de 9 locatari și un concesionar; Ținând seama de faptul că prin Decretul nr.195/16.03.2020, s-a instituit starea de urgență pe întreg teritoriul României pe o durată de 30 de zile, ce a fost prelungită, iar prin Ordonanțele militare nr. 1/17.03.2020 și nr. 2/21.03.2020, emise pentru punerea în aplicare a prevederilor Decretului nr.195/2020, au fost impuse restricții de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei și s-au suspendat temporar mai multe activități, dintre acestea amintind: activitățile de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice organizate de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației, fiind permise acele activități care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in“, „room-service“ sau livrare la client; activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie; Luând în considerare și prevederile Hotărârii nr.4/23.03.2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență; În baza art.129, alin.(2), lit b), art.139, alin.(3), art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ; Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Termenul de plată a obligațiilor bugetare reprezentând chirii și concesiuni de bunuri, altele decât cele pentru spațiile cu destinația de locuință, ce derivă din contractele încheiate de Municipiul Râmnicu Vâlcea și sunt scadente în perioada 16.03.2020 -16.05.2020, se prorogă până la data de 30.06.2020. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcţiei Economico-Financiară; - Direcţiei Dezvoltare Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Florian-George Apostolescu SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 29 aprilie 2020 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă