Prelungire durata contracte de inchiriere pt locuintele sociale
Art.1. (1) Se actualizează clauzele contractelor de închiriere pentru locuințele sociale situate în Râmnicu Vâlcea, strada Nicolae Iorga, blocurile B01, B02, B03, B04, B05, C01, C02, și pe s…
Completare componenta CL al municipiului Ramnicu Valcea
Art.1. Se validează mandatul de consilier local al domnului Condescu Daniel, supleant aflat pe lista electorală a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților, cu care acesta a participat …
Incetare de drept a calitatii de consilier local a domnului Virlan Eduard
Art.1. Se ia act de încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității de consilier local a domnului VÎRLAN EDUARD, ca urmare demisiei acestuia din această ca…
Aprobare SF si indicatori Gradinita cu program prelungit Ostroveni
Art.1. (1) Se aprobă studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii “Grădinița cu program prelungit Ostroveni” şi indicatorii tehnico-economici, la valoarea totală de 4.635.172,40 l…
Achizitionare servicii de consultanta guvernanta corporativa
Art.1. Se aprobă achiziționarea de către Municipiul Râmnicu Vâlcea a unor servicii juridice de consultanță în domeniul guvernanței corporative. Art.2. Se împuternicește primarul municipiu…
Modificare si completare HCL nr 248 din 2004 avizare program de functionare - isi inceteaza aplicabilitatea prin HCL nr.5/2023
Art.1. Se modifică și se completează în integralitate pct.V al art.8 din Hotărârea Consiliului Local nr.248/135/2004 privind procedura de avizare a programului de funcţionare a agenţilor eco…
Aprobare regulament Targ Decembrie Magic
Art.1. Se aprobă Regulamentul privind organizarea Târgului ”Decembrie Magic” în municipiul Râmnicu Vâlcea, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu aduce…
Revocarea unui membru al CA de la Apavil
Art.1. Se aprobă solicitarea acționarului – Municipiul Râmnicu Vâlcea către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA” pentru a propune revocarea domnului Popescu Vasile din calita…
Modificare si completare HCL 379 din 2017
Art.1. Se modifică și se completează Hotărârea Consiliului Local nr. 379 din 28.09.2017, după cum urmează: I. Titlul hotărârii se modifică și va avea următorul conținut: ”hotărâre privin…
Aprobare raport final numire administratori Flandra
Art.1. Se aprobă Raportul nr.38837 din 05.10.2017 privind numirile finale ale candidaților selectați conform O.U.G. nr.109/2011 și H.G. nr.722/2016, întocmit de Comisia de selecție numită pr…
Aprobare DALI si indicatori Reabilitare termica internat si cantina Colegiul Mircea cel Batran
Art.1. (1) Se aprobă documentația tehnico-economică faza DALI și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii: Reabilitare termică internat și cantina Colegiului Național ”M…
Aprobare DALI si indicatori Reabilitare termica Colegiul Nat Matei Basarab
Art.1. (1) Se aprobă documentaţia tehnico-economica faza DALI şi indicatorii tehnico-economici, pentru obiectivul de investiţii “Reabilitare termică Colegiul Național de Informatică Matei Ba…
Aprobare DALI si indicatori Reabilitare termica Scoala I Gh Duca
Art.1. (1) Se aprobă documentația tehnico – economică faza (DALI) și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Reabilitare termică Școala gimnazială I.Gh.Duca”, la valoa…
Modificare stat de functii aparat de specialitate 01 octombrie 2017
Art.1. (1) Începând cu data de 01.10.2017, se modifică statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, după cum urmează: a) funcția publică de referent, clasa III, grad supe…
Aprobare Strategie Integrata de Dezvoltare Urbana a Municipiului, actualizata
Art.1. (1) Se aprobă "Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Râmnicu Vâlcea 2014-2020", actualizată, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) …
Aprobare Plan de Mobilitate Urbana Durabila al Municipiului, actualizat
Art.1. (1) Se aprobă "Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Râmnicu Vâlcea", actualizat, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Anexa aprobat…
Revocare 2(doi) membri ai CA APAVIL SA
Art.1. Se aprobă solicitarea acționarului – Municipiul Râmnicu Vâlcea către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” pentru a propune revocarea domnului Popescu Vasile din calita…
Aprobare lista candidati administratori provizorii la APAVIL
Art.1. Se aprobă lista cu candidații nominalizați din partea acționarului majoritar - Municipiul Râmnicu Vâlcea, din rândul căreia Adunarea Generală a Acționarilor va numi 2 (doi) administra…
Modificare ROF Sport Club Municipal -club pensionari
Art.1. Se completează alineatul (2) al articolului 2 din Anexa nr.1 – Regulament de Organizare și Funcționare a Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local …
Inventariere suprafata de teren si aprobare concesiune teren
Art.1. (1) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a terenului în suprafaţă de 1,61 m.p. (rot.), situat în b-dul Nicolae Bălcescu nr.15, blocul 12, sc.B, pa…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.