ROMÂNIA
JUDEŢUL IAȘI
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RĂDUCĂNENI
HOTĂRÂREA Nr.53
privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice în vederea realizării obiectivul de investiţii „Reabilitare
împrejmuire şi platformă betonată la Școala nr. 2 Răducăneni, comuna Răducăneni, judeţul laşi”, precum şi a
indicatorilor tehnico-economici și a devizului general
Consiliul local al comunei Răducăneni, judeţul Iaşi, legal constituit conform Ordinului nr. 499/2024 al
Prefectului Judeţului Iași, întrunit la lucrările şedinţei extraordinare, de îndată, din data de 16 iulie 2026, la
convocarea primarului prin Dispoziţia nr. 376/2026;
Având în vedere:
- documentaţia tehnico-economică privind obiectivul de investiţii „Reabilitare împrejmuire și platformă betonată la
Școala nr. 2 Răducăneni, comuna Răducăneni, județul laşi”, documentaţie întocmită de către s.c. BDP
CONSTRUCT s.r.]. şi înregistrată sub nr. 6824/RG/2026;
- referatul, înregistrat sub nr. 6985/RG/2026, al Compartimentului urbanism și amenajarea teritoriului, prin care se
propune aprobarea documentaţiei tehnico-economice, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general în
vederea realizării obiectivul de investiţii „Reabilitare împrejmuire și platformă betonată la Școala nr. 2
Răducăneni, comuna Răducăneni, judeţul laşi ”;
- referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre ale primarului comunei, înregistrate sub numărul 6985/RG/2026;
- avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Răducăneni, înregistrate sub nr.
54/CEBF/2026, nr. 54/CISF/2026 şi sub nr. 54/CAPJ/2026, precum şi rapoartele compartimentelor de resort
înregistrate sub nr. 7024/RG/2026, respectiv sub nr. 7028/RG/2026;
În conformitate cu prevederile:
- Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-
economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri publice, cu modificările şi
completările ulterioare;
- art. 44 şi art. 45 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 129, alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. d), precum şi ale alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139, alin. (3) şi art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1
Se aprobă documentaţia tehnico-economică privind obiectivul de investiţii „Reabilitare împrejmuire și
platformă betonată la Școala nr. 2 Răducăneni, comuna Răducăneni, judeţul laşi ”, documentaţie întocmită de către
s.c. BDP CONSTRUCT s.r.]. şi înregistrată sub nr. 6824/RG/2026
Art. 2
Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „ Reabilitare împrejmuire și
platformă betonată la Școala nr. 2 Răducăneni, comuna Răducăneni, județul laşi”, conform Anexei, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3
Se aprobă valoarea totală a obiectivului de investiţii „Reabilitare împrejmuire și platformă betonată la
Școala nr. 2 Răducăneni, comuna Răducăneni, judeţul laşi ” în sumă de 140.850,74 lei fără TVA, respectiv de
169.899,23 lei cu TVA, conform devizului general prevăzut în documentaţia tehnico-economică menţionată la art.
l.
Art. 4
Primarul comunei va urmări ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărâre compartimentelor de resort, precum şi
Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi pentru controlul legalităţii.
Adoptată astăzi 16 iulie 2026.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Consilier local,
Cătălin HĂDĂR
Contrasemnează pentru legalitate
Secretar general
Cătălin-Rivelino BUMBARU
Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate, la şedinţă participând 14 dintre cei 15 consilieri locali aflaţi în funcţie ai Consiliului Local al
Comunei Răducăneni.
Pagină 1 din 2
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII
HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR. 53/16.07.2026"
Semnătura persoanei
Nr. Operaţiuni efectuate Data responsabile să
crt. peraţiu u ZZILL/AN p
efectueze procedura
[) 1 2 3
1 [Adoptarea hotărârii” s-a făcut cu majoritate
a simplă _p absolută 0 calificată? 16/07/2026
: ă in ar2
2 |Comunicarea către primar 20/07/2026
: ă : 115)
3 Comunicarea către prefectul judeţului 20/07/2026
: 7415)
4 Aducerea la cunoştinţa publică 20/07/2026
5 |Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual?” / /
g |Flotărârea devine obligatorie“ sau produce efecte juridice”,
după caz 20/07/2026
Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările|
ulterioare:
' Art. 139 alin. (1): „În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau
simplă, după caz. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de
proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de
două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie. “
'> Art. 197 alin. 2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului. “
'> Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în|
cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării ...
'* Art. 197 alin. (4): „Hotărârile ... se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului
lseneral al comunei. “
'9 Art. 199 alin. (1): „„ Comunicarea hotărârilor ... cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în
cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect. “
['* Art. 198 alin. (1): „Hotărârile ... cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică. “
'7 Art. 199 alin. (9): „Hotărârile ... cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele|
cărora li se adresează. “
"1 Se completează cu numărul şi anul hotărârii consiliului local.
"2 Se bifează/subliniază tipul de majoritate cu care s-a adoptat hotărârea consiliului local.
Pagină 2 din 2
ROMÂNIA
JUDEŢUL IAŞI
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RĂDUCĂNENI
Anexa la Hotărârea nr. 53 din 16 iulie 2026
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO - ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii
„Reabilitare împrejmuire şi platformă betonată la Școala nr. 2 Răducăneni,
comuna Răducăneni, judeţul laşi”
Principalii indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii:
a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiţii, exprimată în lei, cu TVA şi,
respectiv, fără TVA, din care construcţii-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general:
Valoarea totală a obiectului de investiţii = 140.850,74 lei fără T.V.A, respectiv = 169.899,23 lei cu
T.V.A,
din care construcții-montaj (C+M) = 93.148,32 lei fără T.V.A, respectiv 112.709,47 lei cu T.V.A;
b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanţă - elemente fizice/capacităţi fizice care să indice
atingerea țintei obiectivului de investiţii - şi, după caz, calitativi:
* Lungime împrejmuire: L = 32,00 m
* Suprafață platformă betonată: S = 150,00 mp
Sistem constructiv:
1. Infrastructura:
Fundaţii izolate din beton armat dispuse sub stâlpi legate printr-un soclu continuu din beton armat
cu înălțimea de 20 cm și lățimea de aproximativ 25 cm, cu finisaj simplu. Stâlpii metalici sunt încastrați
prin soclu până în fundaţie, asigurând stabilitatea laterală a ansamblului;
2. Suprastructura:
Este alcătuită din panouri de plasă din sârmă zincată cu lățimea de 195 cm, montate între stâlpi
metalici din țeavă rectangulară dispuși la inter ax de 200 cm. Coronamentul este simplu, fără ornamente.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier local,
Cătălin HADAR
Contrasemnează pentru legalitate
Secretar general
Cătălin-Rivelino BUMBARU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.