Hotărârile Consiliului Local
Pomârla

Tot ce votează consiliul — căutabil, cu documente și anexe.

PUZ & urbanismbuget localtaxe și impoziteparcărivânzări terenurisalubrizare
46 rezultate
H.C.L.nr. 3606.07.2026

Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a aparatului de specialitate al Primarului Comunei Pomârla

polei, inghet sau de ninsoare; - Urmărește și răspunde de amenajarea, organizarea și exploatarea parcărilor, a mobilierului stradal și ambiental; - Răspunde de igienizarea și regularizarea cursurilor de apă-izvoare

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 5611.10.2023

Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri de interes local în comuna Pomârla, județul Botoșani”, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” , precum și a sumei reprezentând cheltuielile finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

I DE INTERES LOCAL, RESPECTIV DRUMURI COMUNALE ŞI/SAU DRUMURI! PUBLICE DIN INTERIORUL LOCALITĂȚILOR, PRECUM ŞI VARIANTE OCOLITOARE ALE LOCALITĂŢILOR cutare ta categoriei de invest…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 1715.04.2026

Hotărâre privind aprobarea modificării contractului cadru de atribuire a suprafețelor de pajiști aflate în domeniul privat al comunei Pomârla și a contractelor aflate în desfășurare prin act adițional

at Pomârla, com. Pomârla, str. Anastasie Bașotă, nr.12, jud. Botoșani, reprezentată legal prin Primar Dumitru Chelariu, în calitate de locator și, 2. ______cu sediul/domiciliul…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 4030.07.2026

Hotărâre privind vânzarea prin licitație publică a unui volum de masa lemnoasă- pe picior - din fondul forestier proprietate publică

protejarea arborilor limitrofi acestora, împotriva vătămării, prin lungoane, ţăruşi, manşoane etc, înainte de începerea exploatării masei lemnoase. 7 8.2.11 Să participe direct…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 1024.02.2025

Hotărâre privind vânzarea prin licitație publică a unui volum de masa lemnoasă- pe picior - din fondul forestier proprietate publică

drumurilor auto forestiere aferente parchetului din care se scoate materialul lemnos, ori de câte ori este necesar, în cazul administrării acestora. 8.1.5 Constată și evaluează ne…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 6328.12.2025

Hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pe anul 2026

muri și căi ferate 0 0 0 0 0 9 Neproductiv 0 0 0 0 0 10 Plaja folosită pentru 41 36 22 0 41 activități economice Art. 465 alin. (7) - lei/ha - 3 NIVELURILE DE REFERINȚĂ D…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 2115.04.2026

Hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind utilizarea microbuzului destinat transportului elevilor din învățământul preuniversitar de stat de la nivelul comunei Pomârla, precum și stabilirea traseului și a stațiilor de îmbarcare-debarcare

 …………………………….………  …………………………… Lacramioara Nicoleta-Maxin Corina –Elena CHELARIU Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr. 22/15.04. 2026 TRASEUL I: 1. TUR- RETUR ȘCOA…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 1323.03.2023

Hotărâre privind aprobarea Statutului Comunei POMÂRLA , județul Botoșani

eniul public al comunei Pomîrla,în administrarea Consiliului Local Sat Racovăţ; Pomîrla,conform Legii nr.213/1998 şi a Hotărârii Consiliului Local nr.27/20.07.2009 54. 1.8.1. F…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 4015.06.2023

Hotărâre privind aprobarea solicitării prelungirii scrisorii de garanție pentru restituirea avansului nr. IG173301010/06.10.2017 din partea Fondului de Garantare a Creditului Rural IFN SA pentru proiectul ÎNFIINȚARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APĂ, CANALIZARE ȘI STAȚIE DE EPURARE, ÎN COMUNA POMÂRLA JUDEȚUL BOTOȘANI

Terenuri forestiere - 1.787,12 ha Nr. Parcelele cadastrale Suprafața totala mp Crt. 1 250, 251, 252, 253 Pomârla 787821 2 322, 323, 324, 325, 326 718418 3 353, 355, 356, 362,…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 4428.07.2023

Hotărâre privind aprobarea execuției bugetare pe secțiunea de funcționare și secțiunea de dezvoltare ale bugetului local al comunei trimestrul II, pe anul 2023

se 18c Esc'18c loos 6os'z loos'6os'z (aavai) eremua areajoazaa 2p J05u8y uodong jnpuozi urp aure3o1d 0 85 00001 lo00'01 qiârjoou Moinulou) | £O ZO 8S zerzi zerzr izerzi l000'002 l0…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 2508.05.2026

Hotărâre privind aprobarea bugetului local al comunei Pomârla, pentru anul 2026

personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017 , cu modificările ulterioare; g) art. 8, din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023; h) art.2 alin (2) , art. 64 al…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 2810.05.2023

Hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (D.A.L.I.), a devizului general al investiției, a indicatorilor tehnico-economici și cofinanțării de la bugetul local pentru obiectivul de investiții “Eficientizare energetică clădire școală pentru clasele I-IV, sat Pomârla, comuna Pomârla, județul Botoșani”

area poluării mediului exterior prin degajare de noxe din interiorul clădirii. Pentru realizarea obiectivului nu vor fi afectati factorii de mediu. Dupa finalizarea obiectivului,…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 3915.06.2023

Hotărâre privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției: ”Achiziție cisterna pentru vidanjare in vederea dotării Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgentă din cadrul comunei Pomarla, județul Botosani”

Anexa nr.2 la H.C.L nr. 39/15.06.2023 ROMÂNIA COMUNA POMÎRLA JUDEŢUL BOTOŞANI TEL/FAX 0231 622802 E-mail primariaPomâ[email protected] Lista institutiilor publice deservite…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 4227.06.2023

Hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2023

Județul Botoșani Cap. 70.2E.50 titlul 71.01.01 Constuire bloc de locuințe in sat Pomârla, Comuna 0 +20 20 0 0 0 0 0 0 Pomârla, Județul Botoșani 11. Cap. 70.02.50 titlul 71.01.…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 5927.10.2023

Hotărâre privind aprobare majorare sumă deviz pentru obiectivul de investiții „Înființare Sistem de alimentare cu apă, canalizare și stație de epurare în comuna Pomârla, județul Botoșani ”

lipseşte protecţia din țeavă corogată pentru cablul de comandă în lungime de 1800 m, fapt pentru care va fi decontat printr-o dispoziție de şantier. 4. În urma deznisipării puţuri…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 3428.06.2026

Hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2026, prin majorarea vaniturilor și cheltuielilor

40 functional 20.01.09 Drumuri și poduri 84.2A.03.01 +0,40 +0,40 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 +0,40 +0,40 Indemnizații de hrană 10.01.17 +0,40 +0,40 SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE Cap.6…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 1924.03.2025

Hotărâre privind aprobarea bugetului local al comunei Pomârla, pentru anul 2025

chipamente și mijloace de transport 71.01.02 193 Alimentare cu energie electrică – STATIE DE EPURARE – sat Pomârla, comuna Pomârla, județul Botoșani RAMBURSĂRI DE CREDITE 81.04.00…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 3528.07.2025

Hotărâre privind aprobarea modificării organigramei și a statului de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului comunei Pomârla

COMPARTIMENT RESURSE UMANE, STARE CIVILA, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ ASOLTANEI ALINA CONSILIER I SUPERIOR S ANDREEA SERVICIU S.V.S.U. ASOLTANEI PETRU- REFERENT I M …

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 3506.07.2026

Hotărâre privind aprobarea Planului de dezvoltare a serviciilor sociale din Comuna Pomarla, judetul Botosani

erea la maximum a plăţilor în numerar, efectuând prin casieria proprie numai acele cheltuieli de volum redus care nu se justifică a fi efectuate prin virament. Sumele ridicate în n…

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU
H.C.L.nr. 2304.05.2026

Hotărâre privind aprobarea Planului de dezvoltare a serviciilor sociale aferent Comunei Pomârla, județul Botoșani

. 197-199, art. 140 și art. 243 lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, e) art. 20 alin. (1) lit. e) …

PomârlaadoptatăInițiator: Dumitru CHELARIU

Arhiva pe ani