Consiliul Local aprobă mutarea mai multor chiriași din locuințe sociale către alte unități locative din același imobil sau dintr-un alt imobil din Ploiești. Decizia înseamnă că locuitorii vor avea o nouă gospodărie cu aceeași promovare a drepturilor, iar schimbările afectează doar adresele de locuință, nu termenele de plată sau cuantumul chiriei. Este vorba de mutări în cadrul municipalității, pentru persoanele menționate: Isar Gabriela, Maxim Elena, Crăciun Petre, Lazăr Maria și Grillo Violeta-Claudia.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Aprobă mutarea doamnei Isar Gabriela din locuința socială situată în Ploiești, Aleea Cătinei nr. 3, bl. 27A, ap. 43 în unitatea locativă nr. 26 din același imobil
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
HOTĂRÂREA Nr. 661
privind mutarea unor chiriași
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 702/13.11.2025 al consilierilor locali Sorin-
Marius Dan, Vasile Robescu, Gheorghe Popa și Iulian Bolocan și Raportul de
Specialitate nr. 21251/11.11.2025 al Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare
Ploiești, prin care se propune mutarea unor chiriași;
Luând în considerare Raportul de specialitate nr. 606/18.11.2025 al Direcţiei
Administraţie Publică, Juridic - Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Ținând cont de Avizul Comisiei de Specialitate nr. 5 a Consiliului Local al
Municipiului Ploiești - Comisia pentru protecție și asistență socială din data de
11.11.2025;
În conformitate cu prevederile art. 43 din Legea nr. 114/1996 privind locuințele,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 6, lit. e) și art. 20, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind
protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările
și completările ulterioare;
În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. q), coroborat cu
dispozițiile art. 139, alin. (1) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobă mutarea doamnei Isar Gabriela din locuința socială situată în
Ploiești, Aleea Cătinei nr. 3, bl. 27A, ap. 43 în unitatea locativă nr. 26 din același imobil.
Art. 2 Aprobă mutarea doamnei Maxim Elena din locuința socială situată în
Ploiești, Aleea Cătinei nr. 3, bl. 27A, ap. 67 în unitatea locativă nr. 43 din același imobil.
Art. 3 Aprobă mutarea domnului Crăciun Petre din locuința socială situată în
Ploiești, Aleea Cătinei nr. 3, bl. 27A, ap. 15 în unitatea locativă nr. 12 situată în Ploiești,
str. Libertății nr. 3, bl. 31F.
Art. 4 Aprobă mutarea doamnei Lazăr Maria din locuința socială situată în
Ploiești, Aleea Cătinei nr. 3, bl. 27A, ap. 27 în unitatea locativă nr. 14 situată în Ploiești,
str. Libertății nr. 3, bl. 31F.
Art. 5 Aprobă mutarea doamnei Grillo Violeta-Claudia din locuința socială situată
în Ploiești, str. Cosânzeana nr. 3 în unitatea locativă nr. 15 situată în Ploiești, Aleea
Cătinei nr. 3, bl. 27A.
Art. 6 Aprobă mutarea doamnei Nica Silvana din locuința socială situată în
Ploiești, Aleea Cătinei nr. 3, bl. 27A, ap. 60 în unitatea locativă nr. 63 din același imobil.
Art. 7 Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti va duce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărâri.
Art. 8 Direcţia Administraţie Publică, Juridic - Contencios, Achiziții Publice,
Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 27 noiembrie 2025
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Valentin MARCU Laurențiu DIȚU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.