HCL 660/2025 Ploiești adoptată

Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 600/30.10.2025 privind acordarea dreptului de trecere, asupra unei părți din terenul cu număr cadastral 22244, aflat în domeniul public al Municipiului Ploiești, în favoarea Fundației "Constantin Stere"

Denumire
Hotărârea nr. 660 din 2025 a Consiliului Local Ploiești
Emitent
Consiliul Local Ploiești
Număr
660 / 2025
Localitate
Ploiești, județul Prahova
Stare
adoptată
Pe scurt

Se modifică Hotărârea nr. 600/30.10.2025 pentru a ajusta dreptul de trecere acordat Fundației Constantin Stere asupra unei părți din terenul cu număr cadastral 22244, aflat în domeniul public al municipiului Ploiești. Practic, spațiul respectiv va continua să fie folosit în interesul fundației, iar condițiile și termenele exacte de trecere vor fi stabilite prin noua hotărâre, ținând cont de dispozițiile legale aplicabile. Pentru locuitori, schimbarea poate însemna clarificarea folosinței terenului public și eventuale limitări sau privilegii asociate trecerii respective, în funcție de textul final al hotărârii modificate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.600/30.10.2025 privind acordarea dreptului de trecere, asupra unei părți din terenul cu număr cadastral 22244, aflat în domeniul public al Municipiului Ploiești, în favoarea Fundației Constantin Stere, după cum urmează: 1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI HOTĂRÂREA NR. 660 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr.600/30.10.2025 privind acordarea dreptului de trecere, asupra unei părți din terenul cu număr cadastral 22244, aflat în domeniul public al Municipiului Ploiești, în favoarea Fundației Constantin Stere Consiliul Local al municipiului Ploieşti: Văzând Referatul de aprobare nr. 742/21.11.2025 al domnului consilier local Valentin Marcu, precum și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr.505/20.11.2025 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 619/21.11.2025 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte, la proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 600/30.10.2025 privind acordarea dreptului de trecere, asupra unei părți din terenul cu număr cadastral 22244, aflat în domeniul public al Municipiului Ploiești, în favoarea Fundației Constantin Stere; În conformitate cu Procesul Verbal din data de 18.11.2025 și avizul din data de 20.11.2025 ale Comisiei nr. 2 – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale; Având în vedere că imobilul ce face obiectul hotărârii face parte din domeniul public al Municipiului Ploiești potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului României nr.1359/27.12.2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova și figurează în Anexa F ,,Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Ploiești”, pagina 780, poz. nr. 9, fiind înscris în Cartea Funciară nr. 22244 a UAT Bucov cu nr. cadastral 22244; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.600/30.10.2025 privind acordarea dreptului de trecere, asupra unei părți din terenul cu număr cadastral 22244, aflat în domeniul public al Municipiului Ploiești, în favoarea Fundației Constantin Stere; Luând în considerare adresele înregistrate la Municipiul Ploiești sub nr.23045/11.11.2025 și nr. 23813/19.11.2025 formulate de Fundația Constantin Stere; Luând în considerare prevederile art. 617, art. 618 și art. 619 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129, art. 136, art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 286 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.600/30.10.2025 privind acordarea dreptului de trecere, asupra unei părți din terenul cu număr cadastral 22244, aflat în domeniul public al Municipiului Ploiești, în favoarea Fundației Constantin Stere, după cum urmează: 1. Articolul 2 se modifică și va avea următorul conținut: ,, Art. 2 Dreptul de trecere se constituie pe durată nelimitată (perpetuu), pietonal și cu orice vehicul, independent de programul de funcționare al Administrației Parcului Memorial Constantin Stere.’’ 2. Articolul 5 se modifică și va avea următorul conținut: ,, Art.5 Dacă interesul public al Municipiului Ploiești va impune pe viitor unele condiții restrictive privind acordarea dreptului de trecere, acestea vor fi comunicate proprietarului fondului dominant, acesta având obligația de a respecta condițiile impuse, potrivit legislației în vigoare.’’ Art. 2 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 600/30.10.2025 rămân neschimbate. Art. 3 Administrația Parcului Memorial ”Constantin Stere” Ploiești și Direcţia Gestiune Patrimoniu vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă Administrației Parcului Memorial ”Constantin Stere” Ploiești și Fundației Constantin Stere prevederile prezentei hotărâri. Adoptată în Ploieşti, astăzi, 27 noiembrie 2025 Contrasemnează, PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL, Valentin MARCU Laurențiu DIȚU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: ploiesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă