Se aprobă trecerea imobilului-teren de pe str. Energiei nr. 26 în domeniul privat al municipiului Ploiești, adică devine proprietatea orașului, înregistrat în inventar. Înseamnă că autoritatea locală poate dispune de teren conform regulilor din domeniul privat (fără a mai fi parte din domeniul public), iar Direcția Gestiune Patrimoniu va pune în aplicare hotărârea, iar Direcția Administrație Publică va informa celelalte direcții despre prevederi. Acțiunea poate afecta modul de utilizare, administrare și eventuale închirieri sau concesionări ale terenului, în funcție de deciziile viitoare ale primăriei.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă înscrierea în “Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti” a imobilului-teren situat în municipiul Ploiești, str. Energiei, nr. 26, identificat potrivit Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
HOTĂRÂREA NR. 575
privind înscrierea în domeniul privat al municipiului Ploieşti a
imobilului-teren situat în Ploiești, str. Energiei, nr. 26
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 627/10.10.2025 al domnilor consilieri locali
Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu și Gheorghe Popa și Raportul de specialitate
comun înregistrat sub nr. 431/10.10.2025 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub
nr.530/10.10.2025 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii
Publice, Contracte, prin care se propune înscrierea în domeniul privat al municipiului
Ploieşti a imobilului teren situat în Ploieşti, str. Energiei, nr. 26;
În conformitate cu Avizul din data de 10.10.2025 al Comisiei de sepcialitate nr. 2
– valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură,
promovare operaţiuni comerciale;
Având în vedere Procesul Verbal din data de 08.09.2025 al Comisiei speciale de
inventariere a domeniului public și privat al Municipiului Ploiești, stabilită prin
Dispoziția nr. 3052/11.07.2025 a Primarului municipiului Ploieşti;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991 privind fondul
funciar – Republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit prevederilor art. 553, alin. (1) din Legea nr. 287/2009, privind Codul
civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1) și alin. (2), lit. c), art. 139, art. 196,
alin.(1), lit. a), art. 354 și art. 355 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă înscrierea în “Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul
privat al municipiului Ploieşti” a imobilului-teren situat în municipiul Ploiești, str.
Energiei, nr. 26, identificat potrivit Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2, care fac parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Direcţia Gestiune Patrimoniu din cadrul municipiului Ploieşti va duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice,
Contracte va aduce la cunoştinţă Direcţiei Gestiune Patrimoniu prevederile prezentei
hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 octombrie 2025
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Valentin MARCU Laurențiu DIȚU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.