S-a aprobat un regulament nou pentru circulația autovehiculelor care transportă persoane în Pitești, inclusiv curse regulate, curse speciale și transport în cont propriu, cu detalii despre trasee și reguli de circulație. De la 1 aprilie 2020, înlocuiește vechiul regulament din 2008, iar Direcția Tehnică și Poliția Locală vor aplica noile prevederi. Pentru locuitori, înseamnă reguli actualizate despre transportul de persoane, eventual scurtări de timp sau restricții în anumite zone, conform anexei regulamentului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Regulamentul privind circulația prin municipiul Piteşti a autovehiculelor destinate transportului rutier de persoane prin curse regulate, regulate speciale şi în cont propriu, potrivit anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
JUDEŢUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEŞTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea Regulamentului privind circulaţia prin municipiul Piteşti a
autovehiculelor destinate transportului rutier de persoane prin curse regulate,
regulate speciale și în cont propriu
Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de domnul consilier
Sorin Apostoliceanu, Viceprimar al Municipiului Piteşti;
-Raportul nr.7600/13.02.2020 al Direcţiei Tehnice;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoartele
nr.8870/18.02.2020, nr. 8871/18.02.2020, nr. 8872/18.02.2020, nr. 8873/18.02.2020,
nr.8874/18.02.2020;
Văzând prevederile Legii nr.92/2007 a serviciilor publice de transport persoane
în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul dispozițiilor art.196, alin.(1), lit. ”a” din Codul Administrativ, cu
completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE :
Art.1. Se aprobă Regulamentul privind circulația prin municipiul Piteşti a
autovehiculelor destinate transportului rutier de persoane prin curse regulate, regulate
speciale şi în cont propriu, potrivit anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Direcţia Tehnică şi Poliţia Locală a Municipiului Piteşti vor aduce la
îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri care le vor fi comunicate acestora, de către
Secretarul General al Municipiului Piteşti.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 01.04.2020, dată la care H.C.L. nr.
50/17.07.2008 privind circulaţia prin municipiul Piteşti a autovehiculelor destinate
transportului rutier de persoane prin curse regulate, regulate speciale, judeţene şi în cont
propriu, cu modificările și completările ulterioare, îşi încetează aplicabilitatea.
on AA PN
TE;.DE ŞEDINŢĂ,
N
uliu-Râdu Bănică
a / Contrasemnează pentru legalitate:
95 SECRETAR GENERAL,
Andrei-Cătălin Călugăru
Piteşti,
Nr. 81 din 20.02.2020
Anexă la HCL nrd//4a+90,2020
REGULAMENT
privind circulaţia prin municipiul Piteşti a autovehiculelor destinate transportului
rutier de persoane prin curse regulate, regulate speciale şi în cont propriu
Art. 1. Prezentul regulament urmăreşte realizarea următoarelor obiective:
-reglementarea desfășurării circulației diferitelor categorii de vehicule destinate
transportului de persoane prin curse regulate, regulat speciale, judeţene şi în cont propriu;
-stabilirea traseelor pentru vehiculele care execută curse regulate, regulate speciale,
judeţene şi în cont propriu;
-stabilirea stațiilor de îmbarcare/debarcare călători pentru vehicule destinate transportului
de persoane prin curse regulate, regulat speciale, judeţene şi în cont propriu;
-stabilirea cuantumului taxelor ce urmează a se aplica pentru eliberarea avizelor de
circulaţie.
Art. 2. Prezentul regulament se adresează deţinătorilor de autovehicule pentru
transport persoane, persoane juridice sau fizice, precum şi conducătorilor auto care le
utilizează pe drumurile publice ale municipiului Piteşti.
Art. 3. Termeni și expresii utilizate în regulament:
-autobuz — autovehicul cu cel puţin 4 roţi şi cu o viteză maximă constructivă mai mare de
25 km/oră, conceput şi construit pentru transportul de persoane pe scaune și în picioare şi
care are mai mult de 9 locuri pe scune, inclusiv locul conducătorului auto;
-autogară — spaţiu special delimitat, amenajat şi dotat pentru a permite plecarea şi sosirea
autobuzelor, inclusiv a celor aflate în tranzit, asigurând urcarea sau coborârea
persoanelor, precum şi condiții şi servicii pentru mijloacele de transport persoane și
pentru persoanele aflate în aşteptare, autorizat de Autoritatea Rutieră Română;
-aviz de circulație — document eliberat de serviciul de specialitate din cadrul aparatului
permanent de lucru al Primarului Municipiului Piteşti, în care sunt stabilite traseul de
deplasare al vehiculului precum şi punctele de îmbarcare/debarcare ale călătorilor;
-licenţă de transport — document prin care se atestă că operatorul de transport rutier
îndeplineşte condiţiile de onorabilitate, capacitate financiară şi competenţă profesională
aceasta având dreptul să efectueze transport rutier public numai cu respectarea
reglementărilor naţionale și internaţionale din domeniul transporturilor rutiere;
-licenţă de traseu — document pe baza căruia operatorul de transport rutier efectuează
transport rutier naţional contra cost de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate
speciale, pe un anumit traseu , conform programului de transport;
-microbuz — autobuz care are o capacitate de transport de cel mult 22 de persoane, în afara
locului conducătorului auto;
-serviciu regulat de transport persoane — serviciu de transport rutier public de persoane
care asigură transportul persoanelor, pe bază de legitimaţii de călătorie individuale,
potrivit graficelor de circulaţie, pe trasee specificate, în care urcprefenba eg persoanelor
transportate în/din autovehicul se face în puncte de oprire dipajtite-stabilite/ )
-serviciu regulat special de transport persoane — serviciu de ransport public dă persoane
efectuat la solicitarea unui beneficiar, prin care se asigură di anspoktul) anumitor
categorii determinate de persoane între localități, în măsura încat iciul se Aestăşoară
Oa
în condițiile prevăzute pentru serviciul regulat de transport persoane. Serviciul regulat de
transport persoane include:
a)transportul muncitorilor către locul de muncă;
b)transportul elevilor şi studenților spre şi dinspre instituțiile de învățământ;
c)militarii şi familiile acestora transportaţi între domiciliu şi unitatea militară.
-stație publică — spaţiu delimitat, situat pe traseul unui serviciu regulat de transport de
persoane, stabilit şi amenajat de către administraţia publică locală, destinat
îmbarcării/debarcării persoanelor, semnalizat şi prevăzut cu un panou destinat afişării
unor informaţii;
-serviciu ocazional de transport persoane — serviciu distinct față de serviciul regulat sau
serviciul regulat special de transport persoane, caracterizat în principal prin faptul că
asigură transportul grupurilor de persoane formate la iniţiativa clientului sau a
operatorului de transport.
Art. 4. (1) Transportul rutier de persoane prin curse regulate, regulate speciale,
judeţene şi în cont propriu pe raza administrativ-teritorială a municipiului Piteşti, se face
în baza Avizului de circulaţie, denumit în continuare aviz, document eliberat de serviciul
de specialitate din cadrul aparatului permanent de lucru al Primarului Municipiului
Piteşti.
(2) Avizul de circulație conține numărul de înmatriculare al autovehiculului,
denumirea si datele de identificare ale transportatorului, durata valabilității, traseul prin
municipiul Pitești şi punctele de îmbarcare/debarcare călători stabilite în prezentul
regulament, precum și obligaţiile pe care trebuie să le respecte transportatorul autorizat şi
conducătorul auto. Stațiile stabilite în aviz vor fi altele decât cele destinate transportului
public local de călători.
(3) Avizul de circulaţie se acordă la solicitarea transportatorului, pentru o
perioadă de maximum un an calendaristic, fără a depăşi însă valabilitatea Licenţei de
traseu sau, după caz, a contractului de transport, şi se eliberează pentru fiecare autovehicul
cu care transportatorul îşi desfăşoară activitatea.
(4) Avizul de circulație se eliberează transportatorului în baza unei
documentații care trebuie să conţină următoarele:
a) Cerere
b) Licenţa de transport persoane, valabilă (copie);
c) Certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului (copie);
d) Licenţa de traseu, valabilă, în cazul curselor regulate (copie); o 4 4,
e) Contractul de transport rutier de persoane și lista persoanelor transportate îi cazul
curselor regulate speciale (copie). || lesa =)
f) Graficul de circulaţie propus (copie) LA |
8) Certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor (copii); N
h) Copiile conforme, valabile, pentru fiecare autovehicul (copiă;*
(5) Deţinătorul unui aviz de circulaţie poate înlocui la cerere autovehiculul
sau poate schimba numărul de înmatriculare al acestuia în condiţiile alin. (4), cu achitarea
contravalorii tarifului pentru perioada de valabilitate rămasă a fostului aviz, ocazie cu
care se eliberază alt aviz de circulaţie.
(6) Pentru acordarea și/sau prelungirea avizului de circulaţie, se percepe
tariful de 200 lei/vehicul/lună.
Art. 5. (1) Circulaţia autovehiculelor care execută serviciu regulat de transport
persoane, respectiv cu plecare/revenire din/în autogări, se va face pe traseul cel mai scurt
AJ
către ieşirea din municipiu, va avea cel mult trei puncte de îmbarcare/debarcare călători
şi se va executa după cum urmează:
a) Plecare/sosire din/în autogara Astra Tour Dob (sud)
-Traseul către/dinspre Podul Viilor: TUR str. Târgul din Vale — str. Gheorghe Sincai
(puncte de îmbarcare/debarcare călători: 1. Rectorat; 2. bl. P15, sc. A) — str. Costache
Negri — Calea Câmpulung); RETUR Calea Câmpulung — Calea Bucureşti — str. Gheorghe
Şincai (puncte de îmbarcare/debarcare călători: 1. Bl. P15 sc. A, 2. Rectorat);
-Traseul către/dinspre Craiova: TUR str. Târgul din Vale — str. C.A. Rosetti — Calea
Craiovei (punct îmbarcare/debarcare călători: alveolă Comisariat) RETUR - Calea
Craiovei (punct îmbarcare/debarcare călători: alveolă Comisariat) — str. C.A. Rosetti —
str. Târgul din Vale;
-Traseul către/dinspre Bucureşti: TUR str. Târgul din Vale — str. C.A. Rosetti — str.
Fraţii Golești (punct de îmbarcare/debarcare călători: alveola Rompetrol) — b-dul
Petrochimiştilor (puncte de îmbarcare/debarcare călători: 1. bl. B31. Sc. F, 2. Parc
Prundu) RETUR b-dul Petrochimiştilor (puncte de îmbarcare/debarcare călători: 1.
Biserică, 2. Depou-spălătorie auto) — str. Republicii (punct de îmbarcare/debarcare
călători: Mc Donald) — str. C.A. Rosetti — str. Târgul din Vale;
b) Plecare/sosire din/în autogara Girexim (nord)
-Traseul către/dinspre comuna Bascov: TUR str. George Coşbuc — b-dul Nicolae
Bălcescu (puncte îmbarcare/debarcare călători: alveolă la nr. 132 şi alveola 3 după staţia
SC Publitrans 2000 SA de la Rolast) RETUR b-dul Nicolae Bălcescu (punct
îmbarcare/debarcare călători: Farmacie Laura, magazin Rodali) — str. George Coşbuc;
-Traseul către/dinspre comuna Moşoaia: TUR str. George Coşbuc — b-dul Nicolae
Bălcescu — str. Negru Vodă — str. Dumbravei — str. Smeurei — Calea Drăgăşani (punct
îmbarcare/debarcare călători: Biserică) RETUR Calea Drăgăşani (punct
îmbarcare/debarcare călători: Biserică) - str. Smeurei — b-dul Republicii — str. Negru Vodă
— str. Nicolae Bălcescu — str. George Coşbuc;
-Traseul către/dinspre Podul Viilor: TUR Calea Câmpulung - Podul Viilor - Calea
Bascovului (puncte de îmbarcare/debarcare: 1. bl. Q3a, sc. A; 2. Universitatea Constantin
Brâncoveanu) — str. Nicolae Bălcescu — George Coşbuc (Autogara Girexim) RETUR
George Coşbuc - Nicolae Bălcescu - Calea Bascovului (puncte de-îmbărcare/debarcare:
1. Universitatea Constantin Brâncoveanu; 2. Hotel Ramaday.- Podul Wiilor -Calea
Câmpulung 2 az
c) Plecare/sosire din/în autogara CNCD | şi lz 2 |]
-Traseul către/dinspre Podul Viilor: Calea Câmpulung = Calea Depozitelor —
Autogara CNCD — Calea Bascovului (punct îmbarcare/debarca călători: Hotel Ramada)
(2) Prin excepţie de la alin. (1), lit. a) pct. 1, la solicitarea operatorilor de
transport pentru devierea traseului stabilit, pentru a accesa pe Calea Bucureşti în vederea
folosirii punctului de îmbarcare/debarcare călători la Colegiul Armand Călinescu, tariful
achitat pentru fiecare aviz în parte, va fi 500 lei/vehicul/lună. Avizul pentru stația de pe
Calea București se acordă doar microbuzelor.
Art. 6. Circulaţia autovehiculelor care execută serviciu regulat special de transport
persoane sau în cont propriu, se face pe traseul cel mai scurt pe raza administrativ
teritorială a municipiului Piteşti, iar punctele de îmbarcare/debarcare călători se stabilesc
de către aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Piteşti ţinându-se cont se
asigurarea condiţiilor minime de siguranță pentru persoanele transportate.
DT
Art. 7. (1) Oprirea vehiculelor în stațiile stabilite, se va face strict pentru îmbarcarea
/debarcarea călătorilor existenți, fără timpi de aşteptare.
(2) Pentru cursele speciale, efectuate în scop turistic, nu este necesară
deținerea avizului de circulaţie.
(3) Pentru cursele, regulate, regulate speciale și în cont propriu care nu au
puncte de îmbarcare/debarcare călători pe raza teritorial administrativă a municipiului nu
e necesară deținerea avizului de circulaţie.
Art. 8. (1) Avizul de circulaţie va fi retras în următoarele situaţii:
a) obţinerea avizului a fost realizată în baza unor documente false;
b) transportatorul nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile care au stat la baza
eliberării avizului;
c) la două sancțiuni aplicate transportatorului/conducătorului auto pentru
nerespectarea traseului de deplasare sau a punctelor de îmbarcare/debarcare călători
stabilite în aviz;
(2) În cazul retragerii unui aviz de circulație pentru motivele prevăzute la
alin. (1), operatorului nu i sa va mai elibera alt document pentru alt autovehicul, în
vederea completării numărului de avize deţinute, în anul calendaristic în curs.
Art. 9. (1) Constituie contravenție şi se sancţionează cu amendă de la 2000 lei la
2500 lei operatorul care efectuează transport rutier de persoane pe raza municipiului
Piteşti fără aviz de circulaţie eliberat de serviciul de specialitate din cadrul aparatului
permanent de lucru al Primarului Municipiului Piteşti.
(2) Constituie contravenție şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la
2000 lei, aplicată conducătorului auto, pentru nerespectarea taseului stabilit în aviz.
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la
2000 lei, aplicată conducătorului auto, pentru oprirea/staţionarea în scopul
îmbarcării/debarcării călătorilor în alte locuri decât cele stabilite în aviz.
(4) Constituie contravenție şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1000
lei conducătorul auto care aşeaptă îmbarcarea călătorilor timp îndelungat, în staţiile
stabilite în aviz.
Art. 10. (1) Dispoziţiile art. 28, alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic
al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile.
(2) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art. 9, se face de
către Poliţia Locală a Municipiului Piteşti şi de către împuterniciţii Primarului
Municipiului Piteşti.
Art. 11. În sensul prevederilor prezentului regulament vor fi organizate, permanent,
acţiuni de control având ca obiectiv verificarea respectării dispoziţiile cuprinse în acesta.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.