Consiliul Local Pitești aprobă devizul general actualizat și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de investiții „Construire Stadion Nicolae Dobrin”, în valoare totală de aproape 494,81 milioane lei. Decizia înseamnă că bugetul, termenele și etapele tehnice pentru construcția stadionului sunt definite, iar proiectul va primi cadrul financiar și administrativ pentru continuare, inclusiv transmitere către C.N.I. S.A. pentru implementare. Pentru locuitori, acest lucru înseamnă, în linii mari, finanțarea și realizarea stadionului în ansamblu, cu planuri de execuție actualizate și obiective clar stabilite.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
JUDEȚUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici actualizați
pentru obiectivul de investiții "Construire Stadion „Nicolae Dobrin”,
Str. Nicolae Dobrin ar. 10, municipiul Piteşti”
Consiliul Local al Muniţipiului Piteşti, întrunit în şedinţă extraodinară, convocată de îndată;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Pitești;
-Rapontul nr, 55501/12.10.2022 al Direcției Tehnice;
-Avizele comisiilor de |specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale ar.
55819/2022, nr. 55820/2022, ni.55821/2022, nr.55822/2022 şi nr.55823/2022;
-Lista Sinteză, aprobată prin Ordinul MDLPA nr. 409/24.03.2021, a subprogramului
"Complexuri sportive" prin Prderamul Naţional de construcții de Interes Public sau Social, care se
derulează prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., prin care a fost inclus obiectivul de
investiţii "Construire Stadion „Nicolae Dobrin”, Str. Nicolae Dobrin nr. 10, municipiul Piteşti“;
Văzând prevederile art| 129 alin. (2) lit. c) din Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, ale H.C.L. nr. 412/29.09.2022 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate, a
devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii "Construire
Stadion „Nicolae Dobrin”, Str, Nicolae Dobrin nr.10, municipiul Piteşti”, precum și prevederile
Ordonanţei de Guvern nr. 25/4001 privind înființarea Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I.”
S.A., cu modificările şi complețările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor |art. 196 alin. (1) lit.a) din Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Stadion „Nicolae Dobrin”, Str| Nicolae Dobrin nr. 10, municipiul Piteşti”, cu o valoare totală de
494.809.565,49 lei inclusiv T
hotărâre,
Art.2, Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiţii
"Construire Stadion „Nicolae Dobrin”, Str. Nicolae Dobrin nr. 10, municipiul Piteşti”, conform
Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Direcţia Tehnică și Direcţia Administrație Publică Locală, Juridic Contencios vor
aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri care va fi comunicată acestora, precum şi „C.N.I.
S.A.” de către Secretarul General al Municipiului Pitești.
Art]. Se aprobă Sua general actualizat pentru obiectivul de investiţii "Construire
A, conform Anexei nr. | care face parte integrantă din prezenta
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Răzvan-lonut Serbănoiu
Contrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI
Andrei-Cătălin/Călusăru
Piteşti,
Nr.441 din 13.10.2022
2 ji PP vos
7] E] a E A) sosea
T Ei si ae as ocean | bi
CITI 55 Ci SE) Se tai | I | _0se mai
ij Ea zi BE CI i sa ț Do | 0 Ea | SE
NC ca II) a ED NT a a-i i
oo | 00 IE) ET arata 28 e Ea ED 05 £
CI CI) m 3 CEE Ea II
IZEI 5 | EI 3 ao ea oua oa i
ZI e Ci) 7 o sae preaviz 90 0000692
EI [Ii as ae EI II ii
aie eee + [II = [a] dee | asi 0 ao sta ODae one +
CITI Ci îs EI) inta | 00 | aameneee
0 000 CI LU Lu] Ci
Ci] [2 [II 009, DO ce ti CEI eo ze 29
acte 0 se CI) ET] zi Doo due pi | 30 0eoara 000309 38
D000 a6E Sei %u 300 Tau dr Ai oi | 000 ANEI | ED sei
vata Ci Lia CERBI NC 1 ai
Na MI NC ERE EEE
E at mata mia mea | mouse | acvacia | Otet
seu ese | Păi Deva boi Da tat ra CZE i)
EI] ELI oma | ceai CSI iai CITI
DOES i Baie si CITI [ai sem tsi _| suta D033 oa
E TITI pis Pin ce'taau ass 3 opace | eee?
ua 7 II 7 ma | ia | oitua _| anti
CI Ca CT ai EI ms CI)
Deea Dia | _savacă ana te ee esuat mezi
ij LI Ci CI m __| Lil CI
EI IIIII erei Citi CE 2 aa EI
Ci Ca Ca CITI în De rai DTEa tz CITI
E ai EI CEI E Sase | Oieuat
EI 3 LII miam ce Da ode ms sea EI
e o 2 m | ae EZI CI) Ei
CI) Dao CI Ci 3. CI] CI i] %]
sein measeua CITI camu | ami var aie | ami te, soseta A sameaig| se
33 [Li] CI mi 005551 CITI cate TE IE |
___socesi LI oaia? sosi Cai EI) se Tae aiea| ce
| __0oaae ESI A i Ci i CI] a0a [27] a DA II [să
CITI EI CI EI ae CI EI LC TALE N
CITI oa EI DE a CI) Ci CI „rateu patcee rama, Taj
i ME 13 CI CI ms CI] EI _ EL] UE
0 E 73 —00soesa | —0tigevii | ——ne3 09 ap II —— m 09 sets vi
AR VISE ți aax23403d name manat 2 INOLIEEA
CITI III mooozzri | e EI [mo | os E peâade pei __|
Î__sonooere coca de | MEA | GUSEocEu: ET) i TI se Ei ae Ra) [33
PoE suraraza fr venea apied ee 7 IEI.
E Ei 273 = Boti tsi Bac ză II-a
CI za come sist pansa Tg 200351 9 EI E ver i moria r A peao| Fe
CI] CT ue i: CT CI a LE
za ET] Ci ao CT) seu CI E ram amy i
Ei ate EI EI) CI ETI CI i pna rom to îi
Sraseă area 3 7a.ecrte area ED INOLII
EI EI E FI EI Ea EA
i EI CI EC) EI 3 Ei
w tepare mona | „nel inere x ISA 39 vu Ă
titi "1701 + W3) edita vint eireteA u tws- a
T IEI
Dă sa
mama Tara ame e NOaII 2340
Pâzaa rimepaj rmuon taraua "RmieD wrEmoud
1 0o'edă zar ze momo mees 1 oooovimtinur | mmeeree Î memiei Ț cobora | aoasriesti | esenmera | ameratere | (2 muia Ţ
mame | imam | SEWEoneae | ceotunasa | Ema TE PaATA | bmta ez | seat | temea | moi ]
CEI CI Ci] Ci] CI Ci) CITI sosea EzIIII tea pema]
EI rată 234 III Tai CI CI TI oc 2 Er CI IEI
ERIE EI] CEI Li] CI] Ei 20. Ei EI adere se remvonuge arta,
EP a amper A ret ră 3319o)oAngaă Sova rar samisecd 3
[iese | e STI EraIzEI TIE CZE CR 7 rasi —|
Pe ast CANI LAT] Lil .. CI) Ei may, eveceanee | mar a Dea eo re.
OLLI atatea [ia iors'eao meat | cvemeaes | die Casă ii omu sasii == Înaul izeaiti i sea pata
Ci me DI 20'000e CIA Ei CI [EI
CI [1 arm săi EI Ci „un Ca CI > II
CZ) CI mai 3 CZ [7 3) [II
ELI ii EZII DEE [ii a Li 123 [II
Dai 3 CI o saci DR ai ELI mm i | see
erau za CE Ea i ET] arms te Ci CI
zeu E 8 zu e EI) ns, CI Ci
[_amraze a CAE Ca Cal Di | _Svati A
E ii CIA [ITI] iai E A) Dc să Ei TATI Mi
ET aste vai do 189 LI RI 28 DS Ra CI IT i
| Mei i iapa Ea ati og | | meet (oma stei
Seti IT EC LI CZ CII CI IEZI ăi
008 xo 29 209. e CI Ci sa
wa 3 Ei TE Ea CI Ci CI
Dai CI asa ae ss'zi EI Ci) 065 aie raita | A9 Eric
CEIA Că scosi î55 CI E] acte | aa |
CIITă Dome s__| oase me E TE05, da CIT i
aloca să CI [CE 220 is EI ae aa | aomst
îi tn | moi ei ae ii | 5 EI aia Deta os i | 00 ei
Ci z 00'9 Si CI) Meme | __s0 degree
ac ves au CI III acioce egean
=. CEA ra CI FI 3
=- PER ai CI E E i
veri icon iai Pensie | mumă mea | VAL unu ema iona) ame tare SAL
Anexa nr. 2 la H.C.L. nr.
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AL OBIECTIVULUI DE INVESTIŢIE:
"Construire Stadion „Nicolae Dobrin”, Str. Nicolae Dobrin, nr. 10, municipiul Piteşti”
EXISTENT: OO PROPUNERE:
S. TEREN = 119.342,00 mp | S. TEREN = 119.342,00 mp
S. TEREN INDIVIDUALIZAT S. TEREN INDIVIDUALIZAT
(predat către CNI) = '73.234,00 mp (predat catre CNI) = 73.234,00 mp
S. construita (Ac) = 9.697,00 mp | S. construita (Ac) = 22.300,09 mp
S. desfasurata (Acd) = 9.697,00 mp | S. desfasurata total (Acd total) = 71.100,00 mp
și MERCI
POT max = 0.00.%, "Cu ÎNOT propus = 18,70%
CUT max = LA %0 0] GUT propus = 0,29
H max existent = Bilă < E ax propus = 24,00 m
R.M.H. existent za) îi S 41.H. propus > S+P+3E
CATEGORIA DE IMPORTANTA DR» i
CLASA "II" DE IMPORTANT!
GRADUL "1" DE REZISTENITA LA FOC
NIVEL DE RISC: RISC MIC DE INCENDIU
[Eat ai _Î_ | înclusiv TVA
Valoarea totală a investiţiei 494.809.565,49 Lei
din care C+M 332.352.006,00 Lei
Valoare finantata prin Subprogram ( „C.N.1.”) 486.230.736,08 Lei
din care C+M 325.974.558,00 Lei
Valoare finantata prin UAT Municipiul Piteşti 8.578.829,41 Lei
din care C+M
-6.377.448,00 Lei
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.