JUDEȚUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
prin care se ia act de pția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții
„Containere îngropate — 67 buc.”, de recepţia produsului „Utilaj de ridicat containere îngropate”
și pentru modificarea şi completarea anexei nr. 5 la H.C.L. nr. 319/1 7.09.2020 privind delegarea
gestiunii directe a serviciului de salubrizare pentru activităţile de colectare separată şi transportul
separa! al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activități comerciale din
industrie și instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de
echipamente electrice şi el nice, baterii şi acumulatori și de colectare şi transportul deşeurilor
provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare și reabilitare interioară şi/sau exterioară
a acestora în Municipiul Piteşti, către societatea Salubritate 2000 S.A., cu modificările și
completările ulterioare
Consiliul Loca] a! Municipiului Pitesti, întrunit în şedinţă extraordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului
Piteşti;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoanele nr.
56132/2020, nr.56133/2020, ar.56!
34/2020, nr.56135/2020, nr.56136/2020;
Văzând prevederile art. 297 şi art. 299 din Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, prei şi ale HGR nr. 273/1994 pentru aprobarea regulamentului privind
recepţia construcțiilor, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor ant. 196 alin.(1) lit.a) din Codul Adentrgstais, ca modificările
şi completările ulterioare, fa N
EP N
-Raportul nr. dor se 1.2020 al Direcţiei Tehnice;
HOTĂRĂȘTE: (2 %/*)
sd)
paid
Art.1.(1) la act de recepţia la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții
„Containere îngropate — 67 buc.” cu o valoare totală de 3.298.317,58 lei inclusiv TVA, aprobată de
comisia de recepţie prin procesul verbal de recepție nr. 4!110/07.09.2020 şi nr. 42561/15.09.2020,
potrivit anexelor nr.| și 2 la prezenta hotărâre.
(2) la act de recepţia produsului „Utilaj de ridicat containere îngropate” cu o valoare
totală de 1.603,652.33 lei indlusiv TVA,, aprobată de comisia de recepție prin procesele verbale de
recepție nr. 49130/19.10.2020, nr. 49618/21.10.2020 și nr, 53965/13.11.2020, potrivit anexelor nr. 3 - $ la
prezenta hotărâre.
Art.2.(1) Inventarul bunurilor mobile şi imobile — Bunuri de retur, proprietatea
municipiului Piteşti, ce se corcesionează S.C. Salubritate 2000 S.A., prevăzut ca anexa nr.5 la H.C.L.
nr. 319/17.09.2020, se completează prin introducerea bunurilor, şi anume: 27 puncte de colectare
deșeuri menajere cu 67 containere îngropate şi utilaj de ridicat containere îngropate — | buc., potrivit
anexei nr. 6 la prezenta hotărâre.
(2) Anexele nr.| - 6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.(1) Bunurile prevăzute la art. 2 se pun la dispoziţia operatorului S.C. Salubritate
2000 S.A. ca bunuri de retur, spre exploatare, pe perioada delegării gestiunii serviciilor publice,
conform H.C.L. nr. 319/17.09.2020.
(2) Modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri vor fi operate în evidența
contabilă a Primăriei Municipiului Piteşti şi în evidența extracontabilă a S.C. Salubritate 2000 S.A.
(3) Inventarul Bunurilor de domeniu public al Municipiului Piteşti, atestat prin HGR
nr, 447/2002, se modifică şi se completează cu influenţele ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri.
(4) Contractul de delegare a gestiunii directe a serviciului public de salubrizare pentru
activităţile de colectare separață şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare
provenind din activităţi comerciale din industrie și instituţii, inclusiv fracții colectate separat, fără a
aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori și de
colectare și transportul deşeuților provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi
reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora în Municipiul Pitești nr. 50515/27.10.2020 se
completează în mod coresj tor cu influențele ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri, prin act
adițional întocmit prin grija Direcţiei Servicii Publice și Achiziţii, în termen de 30 zile de la data
prezentei hotărâri.
Art.4. Bunurile prevăzute în prezenta hotărâre se vor preda la S.C. Salubritate 2000
S.A. pe bază de protocol de pi -preluare, întocmit de Direcţia tehnică, în termen de 10 zile de la
aprobarea prezentei hotărâri,
Art5, Direcţia Servicii Publice și Achiziţii, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică și
S.C. Salubritate 2000 S.A. vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri care va fi
comunicată acestora de către tarul General a! Municipiului Piteşti.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Sorin Apostoliceanu
,
S& IO PC tii pentru legalitate:
SECRETAR GENERAL,
Andrei-Cătălin Căluoăru
Pitești,
Nr. 394 din 26.11.2020
E CA
RE
ic Comnauteerjeea Ptca
£ Ml
e p ME 394 [doze
- adresa administrativa: Cartier Prundu, cartier Craiovei, Cartier Războieni, mun. Piteşti, jud. Argeș;
- număr cadastral/uumăr topografic: CF 89442, 97315, 91079, 91361, 91393, 97406, 91359, 91472, 91366,
91310, 93121, 89262, 89596, 89587, 89469, 89648, 99303, 89497, 92824, 92650, 94281, 94319, 100487, 91171,
91231, 91285, 94671, 92389, 97544, 92821, 97510, 90613, 92711, 92254, 98384
2. Lucrările au fost executate în baza A.C. nr. 14/10.01.2020, 15/10.01.2020, 16/10.01.2020 , eliberate de Primăria
“Municipiului Piteşti, cu valabilitate de 2 luni.
3. Comisia de recepție şi-a des ab activitatea la data de /2.- A], Aria data de 93. st A diind formată din:
Preşedinte: Chiriţă Iuliah, Primăria Piteşti
Diaconu Gabriela, Primăria Piteşti
Stoian Robert, Primăria Piteşti
4, Ama ft pent (nume și prenume, calitatea, semnătura):
CTP tă pop ecou) pe PI az a Tl i tare S.C. Arbhitectonick S.R.L. Slatina
se PR ia aie ecutant S.C. Pop Industry S.R.L.. Slatina
Reprezentant ISC Argeş: .. OO nenea
Specialist Oancea | EDEPa er Ebert
5, Secretariatul a fost asigurat de — S.C. Stamicoa Alen S.R.L,- diriginte de șantier autorizat.
6. Constatările comisiei de recepție Îa terminarea lucrărilor;
6.1. Capacităţi fizice realizate: Cofbrm proiectului tehnic, a detaliilor de execuţie și a dispozițiilor de șantier;
Proiectul tehnic aferent obiectivului *CONTAINERE ÎNGROPATE ” a fost elaborat de S.C. Arbitectonick S.R.L.
Slatina, iar execuția de către S.C. Pop Industry S.R.L. Slatina, lucrările constând în execuţia a 27 platforme de
beton pentru un nr. de 67 containere îngropate destinate colectării deșeurilor menajere.
Ș2ă. D06 a Mt iti apoi dciuiiăi S Poiana de dai pielii dă aicea
terminarea lucrărilor, inclusiv cele| rezultate în urma expertizelor tehnice, ridicărilor topografice, încercărilor
suplimentare, probelor, măsurătorildr şi altor teste solicitate, în termenul de remediere, cuprinse în lista din anexa
=—
nr. 1 la prezentul proces-verbal: ....|..... aaa
6.3. Nu au fost realizate măsurile prevăzute în avizul de securitate la incendiu și în documentaţia de execuţie din
punct de vedere al prevenirii şi al stingerii incendiilor, cuprinse în lista din anexa nr. 2 la prezentul proces-verbal:
6.4. Lucrările cuprinse în lista din anexa nr. 3 la prezentul proces-verbal prezintă vicii care nu pot fi înlăturate şi
care prin natura lor implică nerealizarea uncia sau a mai multor cerințe fundamentale, caz în care se impun
expertize tehnice, reproiectări, refaderi de lucrări și altele: ............ 2 DIR
6.5, Valoarea finală a lucrărilor executate este de: cartier Prundu: 295.361,40 lei fără TVA; cartier Craiovei:
246.134,50 lei fără TVA; cartier Războieni: ]18.144,56 lei fără TVA
6.6. Perioada de garanție: 48 de ui
pe,
construcția, se constată că lucrările nu respectă autorizaţia de construire, reprezentantul autorității administrației
publice competente care a emis ia de construire/desfiinţare, al Inspectoratului de Stat în Construcţii -
LS.C,, al direcțiilor judeţene peotru cultură/Direcţiei pentru Cultură a Municipiului Bucureşti sau a] inspectoratelor
judeţene pentru situaţii de urgenţă propun respingerea recepției etc.): Nu este cazul;
7. În urma constatărilor făcute, comișia de recepție decide: 'pfadmiterea recepției la terminarea lucrărilor
[] respingerea recepției la terminarea lucrărilor
8. Comisia de recepție motivează decizia luată prin: Vizualizarea lucrărilor, prezentarea referatelor întocmite de
prpiectant și diriginte de șantier,
9. Comisia de recepție recomandă luarea următoarelor măsuri: Organizarea activităţii privind urmărirea
comportării în exploatare a construdției conform prevederilor Legii ar 10/1995 privind calitatea în construcții si
Normativului P 139/1999 privind comportarea în timp a construcțiilor.
6.7. Alte constatări, inclusiv ca ea suplimentare ale comisiei (nu s-a putut examina nemijlocit
10. Prezentul proces-verbal, conți — 2 - file şi - 0 - anexe numerotate, cu un total de — 2 - file, a fost încheiat
MEI n cccece ea „în —2- a
11.A No mmenfituiă micii cita di oa za 00
Comisia de recepţie: Semnătura:
Preşedinte: Chiriţă lulian,
Membri Stoian Robert
Gara Maia, RAS
Reprezentant ISC J
SI a
Ali participanţi: mmm căii di
Proiectant S.C. Arhitectonick S.R.L, Slatina + Se)
-
> 2
Executant S.C. Pop Industry S.R-.L. ( E, Ai i 7
Secretar: „Diriginte de santier n-am LS ]
DIRY3INTE DE SANT"
ai [1 NR. 000242
)
4
[i
JUDEȚUL ARGEȘ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Alta
Ne. PAI E dot nud He
PROCES - VERBAL, DE RECETE 49334 |do>e
încheiat azi, ... RAP
prin Dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti nr. 983/02.09.2020
a procedat astăzi, 03.09.2020, la ţia produselor: Containere îngropate de 5 mc — 67 buc,
În urma verificărilor s-a coi că produsul achiziționat corespunde din punct de vedere cantitativ,
este în concordanță cu cerințele din caietul de sarcini şi cu obligaţiile asumate în contractul de furnizare
ar. 23589/20.05.2019.
Comisia de recepție,
Pozitionarea platformelor pentru containerele îngropate:
CARTIER PRUNDU
Nr-ert___| Deane piaturenăl de colectare Cantitate container îngropat enpncitate 5 me |
| BI 53! Lia Ie:
2 Bi B4i Bazarabie: buc.
3 BL 830 2 buc.
A BL. B2-B3 buc.
Ei BL B2 intr. Urmuz Tue.
6 Bi D2 : 1 buc.
Pai 7 BL D Anghel Sai:gay ) 3 boc.
[i BLB5 2 buc.
3 BI.B10 buc.
10 __| BI Bi2 buc
Ti BLB9 ai „bec.
12___| BL 832 3 buc.
13 __| BLBIS Zhuic.
14 | Camin 3 Arpechira | hac.
Total 0 bac.
CARTIER RĂZBOIENI | sei
Nr. ert. Denumire platformă de colectare Cantitute container ingropat capacitate 5 me__
i BL 35 Izvor [ 2 buc.
2 Bi D3-Di ! 3 bac
3 Bi Gi Ț 3 buc.
4 Bi.D2 a! 2 buc
3 Bl. Ci ŢI Zu
[LO Total fi 12 bec
CARTIER CRAIOVEI _
|_Nr. ext. Desumire piatformh de colectare Cantitate container lugropat capacitate S mc
| i Vis-a-vis de Kaufland 3 buc.
EI Bi. 16— BI. C2 Negoiu: 3 buc
3 BI. 53 Tbuc
E Bl. 3-5 lzvor [ buc
Ei Bi 18 buc
$ BI. 5-6 Petrol | buc.
7 Parcare Comp. Craiavei 3 buc
8 EI.9-10-11 bac.
Total | 25 buc.
3 Ş
ir Gtae com boteze.
Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal de recepție, în două exemplare.
COMISIA DE RECEPȚIE,
Iulian Chiriţă
Maria Gay
Gabriela Diaco
Roben Stoian
JUDEȚUL ARGEŞ apă
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Tan | |
It f o ppifi
NR TENICĂ io (hu opezbiu. (ue au &0
npra 44
PROCES VERBAL DE RECEPȚIE (FCC NP. 334 [200
Comisia de recepție a produsului reprezentând ”Utilaj de ridicat containere îngropate —
1 buc.”, rezultat în urma derulării contractului de furnizare nr. 23589/20.05.2019, încheiat între
Municipiul Pitești şi S.C. Pop Industry S.R.L. Slatina, constituită în baza Dispoziției primarului
municipiului Pitești nr. B64/14.07.2020, completată şi modificată prin Dispoziţiile
nr. 983/02.09.2020 şi nr. 1095/07.10.2020, s-a reîntrunit și a procedat astăzi, 19.10.2020, la recepţia
produsului furnizat pentru conțractul sus-menționat, mai exact la remedierea deficienţelor constatate
în data de 08.10.2020. P La ÎN
În urma verificărilor, s-a constatat că produsul furnizat cezespindte/nu 60 d dif-punci
conformitate cu obligaţiile asumate în contract.
Utilajul de ridicat containere îngropate se află în:
d = Sa — LS S. id a a CA UNA
DI AA mie e PI82RGa.SSAUOL)..
(OR Saal KE SSSEM COONPUNE e
[eu haute : 00/70, 405
COMISIA DE RECEPȚIE: roua Î tei Za A at
Gabriela Diaconu + membru cuhoute d pret Au
| dune the
Robert Stoian - membru > BA “a
- membru Ra MOGIME
DE m Cu <
3 JUDEȚUL ARGE Aimeca su 7
__— PRIMĂRIA MUNICIPIULUI pci AIP 344 / Zoo
ne. VEL Ja 200
Anexă la PV nr. 49 pa
încheiată azi, ..X4/../4,. 047
Comisia de recepție a proi ui reprezentând "Utilaj de ridicat containere îngropate —1 buc.,
rezultat în urma derulării contractului de furnizare nr. 23589/20.05.2019, încheiat între Municipiul Piteşti ți
S.C. Pop Industry S.R.L. Slatina, constituită în baza Dispoziţiei primarului municipiului Pitești
nr. 864/14.07.2020, completată şi modificată prin Dispoziţiile nr. 983/02.09.2020 şi nr. 1095/07.10.2020,
s-a reîntrunit şi a procedat i 7 40.slicte AS la recepţia produsului furnizat pentru contractul
sus-menţionat, mai exact la ierea deficienţelor constatate în data de 19.10.2020.
În urma verificărilor, s-a constatat că produsul furnizat corespunde/nu corespunde din punct de
vedere tehnic cu specificaţiile în documentaţia de atribuire şi oferta furnizorului și este/nu este
în conformitate cu obligaţiile în contract.
Utilajul de ridicat containere îngropate se află în: ........ nun eneeeeeneneneneeeeeneneeeeeneeeeneneaeenaneseeaaneeeeenate
Sua deea til. Ars Aspecte e (4. Ap doare.
Koontstad „aut. pun. A. lo etgafe 7 ab Apele?
9 heluttn de Sednesl ou tatrmnulaa: di aaeu ll cel ad bela?
e bit „d ati? fetus. ponaduco dune Tag. Mupeaes.
Dhuliemde. poti „alu. „04... 10/00 40 te îre. AMAU A...
SE. Pe Meli, I0. 0. at? dt Au dau dl ad
Deep pentu cre: sot boctinăie pomunutul peocea-vectial de mecepțias în aaa.
/oMA NN
7 - aĂ N
E
Cd a
Va)
COMISIA DE RECEPȚIE,
Iulian Chiriţ
Maria Gava nn
Gabriela Digconu 4 At Meu 4 aan Au
“cu tru huuile ae UR: 445
4 . x
mpedlifuripib CĂ tal ha.
în noiturwale de îm
Doiniţa lrimi
mita ate aa 1 dit PUCILI
- F= sai
"S.C. Pop Industry S.R.L. EŞI |
See Pe 2008
3
Primăria Municipiului Pitești _
Având în vedere mențiunile formulate de comisia de recepție din Procesul verbal de recepție
a utilajului de ridicat containere îngropate nr. 49130/19.10.2020, vă prezentăm următoarele:
1. Observaţie din Pv: "Clarificare — în caietul de sarcini este menționat că furnizorul va
transfera achizitorului dreptul de proprietate intelectuală asupra safi-ului utilajului”
Răspuns: Soft-ul utilajului este instalat şi este în funcțiune pe unitatea de control a utilajului
de ridicat. Producătorul oferă drept de utilizare și expoatarea soft-ului pe toată durata de
viată a camionului, inclusiv up-date. Acest lucru permite citire și interpretarea informaţiilor,
erorilor, poziționarea şi acţiuni implicite necesare în funcționarea utilajului.
2. Observaţie din PV: "Timp de lucru 140 de secunde — la probe menționăm că există și film de
120 sec.”
Raspuns: Utilajul a fost probat în perioada de teste în toate locaţiile existente. Timpul
mediu de operare a tost de 129 sec. Am atașat fişiere video care dovedesc acest lucru.
3. Observaţie din PV: "Urilajul prezintă balans la ridicare şi coborâre (considerând prezenţa
oscilaţiilor)”
Răspuns: Utilajul în probele realizate as funcționat în parametrii oferiţi de producător.
Operarea container-ului s-a realizat fără a exista contact între container şi cuva de beton
(diferențe 20 mm şi la introducere și descărcarea în container-ul de deşeu). În data de
16.10.2020, a fost solicitat producătorul pentru up-date-ul parametrilor de fixare a container-
ului în operare. Sisteinul le cuntrol al utilajului soft-ware şi mecanic permite reglarea
modului de fixare a containerului în timpul operării. Acest lucru se poate face în funcție de
necesitățile de operare ale utilizatorului.
4. Observaţie din PV: "Lipsă link sistem geocorelare”
Răspuns: camionul az 2 sisteme active de identificare prin gps, unul al camionului și unul
al utilajului de ridicat. La ambele sisteme, operatorul are acces total. „
la. js.2020 Zi
TEBA Ne m = UT si PERIE mu
mea: mată te = Cena = EDP + 2-7” — mă CA a
sapa 5 4 SIE LIMEZAAI IROENIAA VEPOIODI
Bote Pee tm ra Baze Lama-ta pana
Doua oa ate Saaoca 4 oa tie 1 ot (poraaunt aaa a! "0UOți Bauzauuy pee cp pm ui cpia.mado pa
app %uopajea CaBiurua ţa arEBasEa au un buiaauj ate
= pna been Cacteerra arnlner tepe deeaer i creme ut LE al Ami]
0oure [RD PIERRE) O BURpISLU Dia aip avauibiliuca au ostila
uree e vetre sau o
an. pegenpenandoba pe primeam sh READ | SU PNEEND 2 OWisiăl NUMI] MFIRSUCE GUSMAR $ (puid enute sita asul pe msczi ui) (orga
ascunsa 439 alt pi d PE7I2IPI VOGA £ 9 CAI VOLĂ $ Gvuiuzarea os |P Cazi
esp feet m lac o caiend no montari e A ceccar e eee
Ponte) Llpeeeneipoeen îndemne Di
pred ep sis 9 naaa u
izali
4
z
AI E
iiisuatti
situili
ÎI
D2 32 33 i
. POP INDUSTRY S.R.L. ăâtsăirăt,
REG.Nr.J28/1637/94 - RO6759221
www.repo.com.ro www.pcontainer.ro
STR.CIREASOV, Ne34, TEL: 0249/438087; FAX:0249/431966;
e-mail: office popind.ro
9016 [EEE
Bună dimineața aq - 10 2000
În urma solicitărilor dvs., răspund după cum urmează:
1. În ceea ce priveşte dispozitivele de siguranță în timpul fazei de
funcționare a containerului acționat cu camioane 2AS:
sistemul de fixare a macaralei este format din 2 cleme care permit
ancorarea sistemului de fixare a containerului în 3 puncte. Da IN
/ 9 AA
Acest lucru asigură ojprindere sigură, astfel încât să nu exisțe- AN |
pericolul detașării atunci când se lucrează cu sarcina. IM: N =]
Sistemele de siguranţă în funcțiune în timpul funcționării ( ă ID,
containerului: SS
- dispozitivul de blocare a containerului este echipat cu o menghină
(cleşte) cu blocare în 3 puncte. Dacă unul dintre cele 3 puncte nu este
activat, nu este permisă ridicarea containerului.
- sistemul de ridicare este echipat cu 2 pistoane hidraulice pentru
fixarea containerului în timpul operației de ridicare. Acest sistem are
posibilitatea de ajustare (mai puternică sau mai slabă) în funcție de
necesitățile operaționale, prin urmare sistemul permite anularea
oricărui tip de oscilație sau echilibrare în timpul manipulării.
- sistemul de ridicare este echipat cu un sistem de cântărire care nu
permite ridicarea încărcăturilor mai mari decât cele setate de sistem,
eliminând astfel posibilitatea manevrării unor sarcini mai mari care ASI
cauzează deteriorarea mașinii sau distrugerea containerului.
E]
2
Camionul este echipat cu un dispozitiv GPS instalat deasupra ,
tabloului electric general şi echipat cu o cartelă SIM. 453934 XI 9350
Prin intermediul cartelei SIM furnizate, atunci când este necesar să se
cunoască poziția camionului, operatorul din centrul de control trebuie
să trimită un mesaj cățre numărul de telefon al SIM-ului, operând
astfel o interogare. SIM-ul răspunde expeditorului prin trimiterea
coordonatelor poziției camionului.
Tradus conform original
REG.Nr.J28/1637/94 - R06759221
| www.r&po.com.ro www.pcontainer.ro
| STR.CIREASOV, Nr. 34, TEL: 0249/438087; FAX:0249/431966; e-
| mail:officeQpopind.ro
/96/5 pp miez
Catre,
PRIMARIA MUNICIPIULUI PITESTI
Prin prezenta va ihaintam raspunsul furnizorului ECOLOGIA
SOLUZIONE AMBIENTE SPA, la obiectiunile din procesul verbal.
You dp do aoiut Tumohiac 7 Du sd „0. do de -
Pobpuana ru 200 uluri | cugi nel + Poolu tu )
V/cls 4 (20 sunt — alu dorice op INDUSTRY S.RL.
(CĂ + E C C) Director general
An. uitat POPius TAI
Cen-abize vVaâco We. 440 /21./0.bb
pus 70 Ap 476 [a 10.0
i AM A Ai). 479/2010 00 ao
fimtra MU 5
(VCL NP 394/ Ze00
JUDEȚUL ARGEȘ
ear A MP papgupulrreșm
NR. +
i urit ata AD D0dA, e
ie a produsului reprezentând Ufilaj de ridicat containere
derulării contractului de fumizare nr.23589/20.05.2019,
i şi SC POP INDUSTRY SRL Slatina , constituită în baza
Dispoziţiei Primarului Municipiului Piteşti nr.864/14.07.2020, completată şi modificată prin
Rise he 09.2020 şi nr.1095/07.10.2020, s-a r
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.