31 iulie 2023

HCL 367/2023 Pitești adoptată

DALI renovare Liceul Viitorul

Denumire
Hotărârea nr. 367 din 2023 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
367 / 2023
Data
31 iulie 2023
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă documentația tehnico-economică în faza DALI pentru proiectul de renovare energetică a Liceului cu Program Sportiv „Viitorul” din Pitești, inclusiv indicatorii financiari ai investiției. Practic, se dă undă verde pentru pregătirea lucrărilor și estimarea costurilor, astfel încât proiectul să poată primi finanțare și să stabilească ce se poate face, cât va costa și termenele aproximative. Pentru locuitori, înseamnă pași pregătitori pentru creșterea eficienței energetice a liceului, posibil cu surse de finanțare PNRR, fără detalii despre termene exacte sau sume, care vor apărea în etapele ulterioare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (D.A.L.1.), aferentă obiectivului de investiții Renovare energetică Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” - C8, conform Anexei nr.] la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEȚUL ARGEŞ MUNICIPIUL PITEŞTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice (faza DALI) şi a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții Renovare energetică Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” - C8 Consiliul Local! al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă extraordinară; Având în vedere: -Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Pitești; -Raportul nr. 44468/31.07.2023 al Direcţiei Tehnice; -Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr. 44519/2023, nr.44520/2023, nr.44521/2023, nr.44522/2023, Văzând prevederile H.G.R. nr. 907/ 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 129 alin. (2) lit. b) Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale OUG nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi reziliență, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și rezilienţă, ale Hotărârii nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021, ale Acordului de finanţare privind implementarea investiţiilor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta C15: Educaţie, Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție şi dotare în sistemul de învăţământ preuniversitar, Investiţia 10. Dezvoltarea rețelei de şcoli verzi și achiziționarea de microbuze verzi și a depunerii proiectului ”Renovare energetică Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” - C8; În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin.(1) lit.a) din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, | HOTĂRĂȘTE: Art.1. (1) Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (D.A.L.1.), aferentă obiectivului de investiții Renovare energetică Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” - C8, conform Anexei nr.] la prezenta hotărâre. (2) Se aprobă Devizul general privind cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiţii, în valoare de 5.722.798,05 lei, respectiv 6.801.484,63 lei, cu TVA, conform Anexei nr. 2, la prezenta hotărâre, din care: i a) Valoarea totală eligibilă 5.08 1.061,82 lei inclusiv TVA; b) Valoarea totală neeligibilă 1.720.422,81 lei inclusiv TVA, —— (3) Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul uc Apă iții Renovare energetică Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” - C8, conform Angăei hp zl: hotărâre. (4) Anexele prevăzute la alin. (1) - (3) fac parte ți asdin/ egean iert (âre. Art.2. Documentaţia tehnico-economică, prevăzută la art. e | fapis Gala şi ln Serviciul Dezvoltare și Managementul Proiectelor, A Art,3. Primarul Municipiului Piteşti, Direcţia Tehnică, Direcţia Economică şi Direcţia Administrație Publică Locală, Juridic Contencios vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, de către Secretarul General al Municipiului Pitești. PREŞEBINȚE DR ŞEDINŢĂ, Maiiuela Elena Dăvyleac St Contrasemnează pentru legalitate: SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI, Andrei — Cătaljin Călugăru Piteşti, Nr. 367 din 31.07.2023

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă