30 septembrie 2021

HCL 348/2021 Pitești adoptată

Solutionarea cererilor pt locuinte ANL

Pe scurt

Consiliul Local a aprobat lista de priorități pentru soluționarea cererilor de locuințe tineri închiriabile, construite prin ANL, în Pitești pentru anul 2021, și a respins cererile cuprinse în anexă nr.2 (cu motivările respingerii). Contestațiile privind accesul și prioritatea pot fi depuse la primar în 7 zile de la afișare, iar comisia specială va soluționa aceste contestații în termenul stabilit. Pentru locuitori înseamnă: stabilire clară a ordinii de prioritate pentru acordarea unei locuințe, posibilitatea de a contesta decizia în termen de o săptămână și comunicarea rezultatelor prin anexe ale hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă “Lista privind ordinea de prioritate în solutionarea cererilor de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii construite în municipiul Piteşti prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe“, valabilă pentru anul 2021, potrivit anexei nr, |

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Pitești

Denumire
Hotărârea nr. 348 din 2021 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
348 / 2021
Data
30 septembrie 2021
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Teme
Contracte și achiziții · Terenuri și clădiri · Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Pitești

Documente

Text

JUDEŢUL ARGEŞ MUNICIPIUL PITEŞTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE i privind soluţionarea cererilor de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite în municipiul Piteşti prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe | Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: -Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Piteşti; -Raportul de specialitate nr. 47251/1 5.09.2021 al Direcţiei Servicii Publice şi Achiziţii; -Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoartele nr. 50115/2021, nr.501 16/2021, nr, 50117/2021, nr. 501 18/2021, nr. 5119/2021; - Procesul-verbal nr.47250/15,09.2021 al Comisiei sociale pentru analizarea solicitărilor privind repartizarea de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii; Văzând prevederile Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998, precum și ale H.C.L. nr. 223/18.07.2019 privind aprobarea criteriilor de acces la locuinţă şi a criteriilor de ierarhizare stabilite prin punctaj, pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe și în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii în municipiul Piteşti, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, cu modificările ulterioare; În temeiul dispoziţiilor art.196 alin.(!) lit.a) din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1.(1) Se aprobă “Lista privind ordinea de prioritate în solutionarea cererilor de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii construite în municipiul Piteşti prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe“, valabilă pentru anul 2021, potrivit anexei nr, |. (2) Se resping cererile înscrise în anexa nr.2, care cuprinde şi motivarea respingerii. (3) Anexele nr.I şi nr.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2.(1) Contestaţiile cu privire la stabilirea accesului la locuințe. precum și la acordarea priorităţilor în soluţionarea cererilor se vor adresa Primarului Municipiului Piteşti de către titularii cererilor de locuinţe, în termen de 7 zile de la afişarea hotărârii consiliului local. (2) Primarul Municipiului Pitești, prin intermediul Comisiei pentru “soluţionarea contestaţiilor, constituită prin dispoziție a acestuia, soluţionează contestaţiile în termen de 15 zile de la data înregistrării acestora. (3) Propunerile motivate ale Comisiei menţionată la alin.(2), privind admiterea sau respingerea contestaţiilor, se supun aprobării consiliului local. Art.3. Direcţia Servicii Publice și Achiziţii va aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată de către Secretarul General al Municipiului Piteşti. Contrasemnează pentru legalitate: SECRETAR GENERAL Andrei-Cătălin Călucăru Pitești, Nr. 348 din 30.09.2021 Anexa nr. 1 la H.C.L, ar. 34 0.09 2021 Lista privind ordinea de pictate în solutionarea cererilor de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite în municipiul Piteşti prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, valabilă pentru anul 2021 Nr.Cerere Numele ș Adresa de domiciliu Punctaj | Norma prenumele solicitantului locativă | mp/pers 6456/08.02.2018 | E) E , Judeţul Arges 3166/22.01.2018 Pitesti. 53 103 26919/07.06.2019 Piteşti, 53 18,28 59931718.12.2020 Piteşti, 28 SI 59089/02.12.2019 Piteşti, 46 - 33254/17.07.2018 | Piteşti, 45 11.99 58611/11.12.2020 Tovoloveni. 44 = 10746/09.03.2015 Pitesti, 43 21,60 50643/25.10.2019 „judetul. Arges 43 - 57606/07.12.2020 | Piteşti, 36 - Anexa ar. 2 la HCL ar, 94? A0.07. 2021 Lista cu cererile de locuinţe care se resping Nr.crt | Nr.cerere Numele si prenumele Motivarea respingerii solicitantului l 44960/25.09.2018 A renunţat la cerere 2 46872/06.10.2020 A renunțat la cerere 3 44039/19.09.2019 A renunțat la cerere 4 45381/26.09.2020 A renunțat la cerere 57965/17.12.2020 Lipsă documente justificative 6 11241/05.03.2019 Lipsă documente justificative 45204/25.09.2020 "Lipsă documente justificative 45326/29,09.2020 Lipsă documente justificative 9 39355/27.08.2020 Lipsă documente justificative

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala