29 august 2024

HCL 340/2024 Pitești adoptată

Stabilire ordine prioritate cerei locuinte sociale

Denumire
Hotărârea nr. 340 din 2024 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
340 / 2024
Data
29 august 2024
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă un set de criterii care stabilesc ordinea de prioritate pentru repartizarea locuințelor sociale în Pitești și procedura de depunere a cererilor, cu condițiile și actele necesare. Cererile se analizează de o comisie desemnată de Consiliu, ținându-se cont de cererile până la 30 septembrie 2024, iar cele depuse după această dată vor fi analizate în anul următor; perioadele de actualizare ale dosarelor sunt 1–31 octombrie pentru cererile înregistrate. Pentru locuitori înseamnă că vor exista un proces clar de prioritizare, termene de depunere și actualizare a dosarelor, precum și informații despre cum și unde se depune cererea.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe sociale, în municipiul Piteşti, potrivit Anexei nr.|

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEȚUL ARGEŞ MUNICIPIUL PITEȘTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe sociale, în municipiul Pitești Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Piteşti; - Raportul de specialitate nr.44907/23.08.2024 al Direcţiei Servicii Publice şi Achiziţii; - Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr. 45625/2024, nr. 45626/2024, nr. 4562/2024, nr. 45628/2024, nr. 45629/2024; - Procesul-verbal nr.44905/23.08.2024 al Comisiei sociale pentru analizarea cererilor privind repartizarea locuinţelor sociale aflate în patrimoniul Municipiului Piteşti și administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești; - Anunţul nr.37303/10.07.2024 referitor la punerea în consultare publică a proiectului de hotărâre; Văzând prevederile art.43 din Legea nr.114/1996 privind locuințele, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art.2! şi următoarele din H.G.R. nr.1275/2000 privind Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, În temeiul dispoziţiilor art.196 alin. (1), lit.a) din Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe sociale, în municipiul Piteşti, potrivit Anexei nr.|. Art.2. (1) Se aprobă cererea tip privind repartizarea unei locuinţe sociale în municipiul Piteşti, care va fi depusă la Primăria Municipiului Piteşti — Compartiment Relaţii Publice și va fi însoţită de actele justificative, potrivit Anexei nr.2. (2) Anexele nr.1 şi nr.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre, Art.3. (1) Analizarea cererilor şi stabilirea listei de priorităţi în soluţionarea acestora se fac de către comisia constituită prin hotărâre de consiliu local, luându-se în considerare cererile depuse până la 30 septembrie 2024, inclusiv. (2) Cererile depuse după data de 30 septembrie vor fi analizate de către comisia prevăzută la alin.(1), în anul următor. (3) Perioada de actualizare a dosarelor este 1 — 31 octombrie a anului în curs, pentru cererile depuse până la 30 septembrie, inclusiv. Art.4.(1) Listele cuprinzând cererile şi modul de soluţionare al acestora vor fi afişate la sediul Primăriei Municipiului Pitești și vor fi valabile pentru anul 2025. (2) Contestaţiile împotriva hotărârii consiliului local, cu privire la modul de soluționare a cererilor se vor adresa instanței de contencios administrativ competente, potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Art.5. Primarul Municipiului Piteşti, Direcţia Servicii Publice şi Achiziţii, Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Piteşti, Comisia constituită la art.3 alin.(1), vor aduce la îndeplinire dispozițiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, de către Secretarul General a! Municipiului Piteşti. i „eX Contrasemnează pentru legalitate: iu SECRETAR GENE MUNICIPIULUI, = Andrei-Cătăjin Călugăru Piteşti, Nr. 340 din 29.08.2024 A. Cri 1, a) D) )) ud (o Anexa nr.l la HCL ar. cl ră 304 Criterii pentru stabilicea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locninţe sociale, în municipiul Piteşti terii de acces la locuinţă Au acces la locuinţă socială, în vederea închirierii, următoarele categorii de persoane: familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum şi anterior lunii în care se repartizează locuinţa; persoanele şi familiile evacuate sau care urmăază a a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari; - tinerii care au vârsta de până la 35 de ani; tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani; invalizii de gradele I şi II; persoanele cu handicap; pensionarii; veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoştinței pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească 'anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, și ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinățate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare; victimele violenţei domestice; alte persoane sau familii îndreptăţite. NOTE: - Prin familie, se înţelege soţul, soția, copiii şi părinţii soților, care locuiesc şi gospodăresc împreună. - Venitul net lunar pe familie se stabileşte pe baza declaraţiei de venit şi a uctelor doveditoare, potrivit prevederilor legale. Declaraţiile de venit, făcute cu nesinceritate, atrag răspunderea materială sau penală, după caz. 2, a) b) c) d) e) 3) e) NOTĂ. Prin excepţie de la prevederile ; domestice numai până la datu finalizării; 3.7 - Vor avea prioritate în cadrul fiecărui criteriu persoanele menţionate lu pct. ] lit. b-j. Nu au acces la locuinţă socială persoanele şi ceilalți membri ai familiei acestora care: dețin în proprietate o locuinţă și/sau o cută-jarte dintr-o locuinţă; au înstrăinat o locuință după data de ! iuimarie 1990, pe teritoriul României; au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei :ocuinţe; dețin, în calitate de chiriaş o altă locuinţă din fondul locativ de stat sau din patrimoniul Municipiului Pitești ; înregistrează obligaţii fiscale către bugetul local; au deţinut în calitate de chiriaş o locuinţă din fondul locativ de stat sau din patrimoniul Municipiului Pitești și au fost evacuaţi pentru neplata utitităţilor şi/sau a chiriei, pentru nerespectarea prevederilor Regulamentului de ordine interioară al locuințelor sociale și/sau înregistrează obligaţii de plată către Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti la data depunerii cererii de locuință socială; au calitatea de chiriaşi ai unor locuinţ? saciale şi înregistrează obligaţii de plată către Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Munivipiuliii Piteşti la data depuneri-cererii-de locuinţă socială. 1. 2 îi a) poi beneficia de locuințe sociale victimele violenţei ui prin una dintre Modălităţile prevăziiţe de lege. itularul cererii de locuinţă sociali i trebait să aibă domiciljul î în municipiul Biişti de la data det ianuarie anterior anului depunerii cererii. B. Criterii de ierarhizare stabilite prin punctaj 1.1 Situaţia locativă actuală: a - chiriaş NEI 4p - tolerat în spaţiu 3p - persoane sau familii fără adăpost sau tare Icuiesc în instituţii de ocrotire socială__2 p 1.2. Suprafaţa locuibilă deţinută (cu chirie, toletat în spaţiu, persoane sau familii fără adăpost sau care locuiesc în instituţii de ocrotire socială): - mp/pers. - suprafața utilă mai mare de 12 mp/pers lp - suprafaţa utilă între 10 mp şi 12 mp/pers 2p - suprafaţa utilă între 8 mp şi 10 mp/pers 3p - suprafaţa utilă sub 8 mp/pers. 4p NOTE: - În cazul celor toleraţi în spaţiu, toată suprafaţa utilă a imobilului se împarte la numărul total al persoanelor, în care sunt incluse şi cele care nu făc parle din familia solicitantului de locuinţă, dar care locuiesc în același imobil, conform actelor de proprietate din care să rezulte suprafața utilă a imobilului și a adeverinţei eliberată de asociaţia de proprietari din care să reiasă numărul persoanelor care figurează în lista de plata afişată la asociaţia de proprietari. - În cazul spaţiilor locative închiriate, suprafața locativă deţinută conform contractului de închiriere se împarte numai la numărul membrilor familiei solicitantului de locuinţă, conform adeverinţei eliberată de asociația de proprietari din care să reiasă numărul persoanelor care figurează în lista de plata afișată la asociaţia de proprietari , - În cazul în care solicitantul de locuinţă nai poate dovedi cu acte regimul juridic al locuinţei in care locuiește, va prezenta declaraţie notarială din care să rezulte adresa la care locuieşte efectiv, numele proprietarului acesteia, numărul şi suprafața utilă a camerelor în cure locuieşte, precum şi numărul persoanelor cu care locuieşte. 2.Starea civilă actuală: - căsătorit 4p - necăsătorit/văduv/divorțat cu un copil/copii în întreținere Ă 8p - necăsătorit/văduv/divorţat fără copil/copii în întreținere/uniune consensuală fără copii 2p - uniune consensuală cu copii Sp -despărțit(ă) în fapt - victimă a violenţei domestice 9p Copiii aflaţi în întreținere până la vârsta de 18 ani, precurn şi cei până la vârsta de 25 de ani care își continuă studiile universitare la zi și care nu realizează venituri, pentru fiecare copil A lp 3. Familii/persoane care au domiciliul şi gospodăresc în aceeași locuinţă: - 4 familii sau mai multe 3p - 3 familii 2p - 2 familii Lp 4. Starea de sănătate actuală: - handicap grav si/sau invalid grad | _ 8p - handicap accentuat si/sau invalid grad II / persoane ce au probleme de sănătate deosebite, care necesită o cameră în plus 6p - handicap mediu 4p - handicap uşor 2p Punctajul se acordă pentru fiecare membru de fumilie cu problemele de sănătate menționate. S.Venitul net lunar realizat pe membru de familie/persoană : - fără venituri $&p - mai mic sau epal cu salariul minim net pe economie 5p - între salariul mediu net şi salariul minim net pe economie 4p Notă : La stabilirea venitului net lunar pe membru familie/persoană se au în vedere toate veniturile realizate pe membru de familie/persoană. Venitul net lunar pe familie se stabilejte pe baza declarației de Venit şi a actelor doveditoare, potrivit prevederilor legale. Declaraţiile de venit, făcute cu nesinceritate, ajag răspunderea 'măterială sau penală, după caz. 6. Vechimea cererii solicitantului : | - până la | an lp / - între | şi 2 ani 2p N / - între 2 şi 3 ani 3p - între 3 şi 4 ani 4p - peste 4 ani ____5p 7. Categoria de persoane din care fac parte solicitantul: - persoanele şi familiile evacuate san care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foștilor proprietari ga 10p - tineri solicitanţi care au vârsta de până la 35 de ani Sp - tinerii solicitanți proveniţi din instituţii de ocrotire socială care au vârsta între 18 ani şi 35 de ani- 10p - pensionarii - pensionari pe caz de boală (se acordă doar pentru solicitant) 6p - alte categorii de „Pifisionari (se acordă doar pentru solicitant) 4p - veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească'antitotiuunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare; şi'ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelo» persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările * ulterioare pc, 109p - victimele violenţei domestice 19p - persoane beneficiare ale venitului minim de incluziune Sp NOTE: : - Criteriile de ierarhizare stabilite prin punctaj se aplică, numai solicitanţilor de locuinţă ce care au îndeplinit în totalitate criteriile specificate la lit. A. - În cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanti vor fi departajaţi în funcție de situaţia locativă, prioritate având solicitantul cu suprafața locativă nai mică/persoană. Dacă nici acest criteriu nu este suficient, departajarea se face în funcţie de vechimea corerii solicitantului, luându-se în considerare data efectivă a înregistrării cererii (ziua/luna/anul), având prioritate în acest caz solicitantul a cărui cerere are vechime mai mare. - Punctajul pentru fiecare criteriu se acordă numai în baza documentelor valabile prezentate de către solicitanți, a actelor solicitate de către coimisie în completare (particulare fiecărui caz), precum şi în conformitate cu datele consemnate În ancheta socială. - În cazuri excepționale, comisia poate analiza cererile privind schimbul de locuințe sociale pentru solicitanții care îndeplinesc cel puţin una din următoarele condiții: o au/intervine un handicap locoinotor; e 'dacă numărul membrilor familiei scade, iar titularul contractului de închiriere solicită o locuință cu suprafaţa mai nică dectit cea deținută anterior; e dacă numărul membrilor fermiilici este egal cu 10 sau depășește 10 membrii, iar titularul contractului de închirieri solicitii o locuinţă mai mare decât cea deţinută anterior. Anexa nr.2 la HCL nr9400..[1:02024 CERERE PRIVIND REPARTIZAREA UNEI LOCUINŢE SOCIALE ÎN MUNICIPIUL PITEȘTI Domnule Primar, Subsemnatul(a) CNP domiciliat(ă) în „Str. „Nr. „Bl. , Sc. „Ap. vă rog să-mi aprobaţi repartizarea unei locuinţe sociale în municipiul Piteşti. Menţionez că familia mea (soţ, soţie şi copii) este formată din persoane, iar în prezent locuim: e Cuchirie (contract) e Toleraţila: Părinţi Rude Alte persoane la adresa de domiciliu ; localitatea „Str. Nr. BI. „Sc. _ „Ap. „ locuinţă care are camere. La adresă locuiesc în total persoane (membrii familiei solicitante împreună cu părinţi, rude, alte persoane), într-o locuință având o suprafaţă de mp. Menţionez că am luat la cunostiriță de perioada de actualizare a dosarelor, respectiv | — 31 octombrie, pentru cererile depuse până la 30 septembrie a anului în curs. Telefon de contact: Data / / Semnătura Domnului Primar al Municipiului Piteşti Notă : Cererea va fi însoţită de documentele justificative şi declaraţia privind veniturile realizate. ACTE JUSTIFICATIVE NECESARI ÎN ANALIZA CERERILOR DE LOCUINȚE SOCIALE 1, cerere tip; 2. copii după actele de stare civilă ale titularului cererii de locuinţă socială şi membrilor familiei acestuia (carte de identitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie, sentinţă civilă definitivă de divorţ — dacă este cazul, certificat de deces — dacă este cazul). 3. declaraţie tip privind veniturile, însoţită de adeverinţă de venit din care să rezulte venitul mediu net lunar, realizat în ultimele 12 luni, pentru fiecare membru al familiei (după caz: adeverinţe de venit de la angajator, adeverinţă de venit de la Administraţia Financiară, ultima decizie de pensionare, cupoane de pensie, indemnizaţie, etc.); 4. acte doveditoare pentru solicitanţii beneficiari ai venitului minim de incluziune (dacă este cazul); 5. declaraţie notarială dată în nume propriu de titularul cererii de locuinţă şi, după caz, de soţ/soţie, copii majori din care să rezulte că : e nudeţin în proprietate o locuinţă și/sau o cotă-parte dintr-o locuinţă; e nuau înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990, pe teritoriul României; * nuau beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe; e nudeţin, în calitate de chiriaş o altă locuinţă din fondul locativ de stat sau din patrimoniul Municipiului Pitești ; * nu înregistrează obligaţii fiscale către bugetul local; e au deţinut în calitate de chiriaş o locuinţă din fondul locativ de stat sau din patrimoniul Municipiului Piteşti şi nu au fost evacuaţi pentru neplata utilităţilor şi/sau a chiriei, pentru nerespectarea prevederilor Regulamentului de ordine interioară al locuinţelor sociale şi/sau înregistrează obligaţii de plată către Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti la data depunerii cererii de locuinţă socială; e au calitatea de chiriaşi ai unor locuinţe sociale şi nu înregistrează obligaţii de plată către Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti la data depunerii cererii de locuinţă socială. 6. certificat fiscal eliberat de Primăria Municipiului Piteşti, din care să reiasă ca nu înregistrează obligaţii fiscale către bugetul local; | 7. pentru unităţile locative în care locuiesc efectiv solicitanţii, se vor prezenta: e actul de proprietate (contract de vânzare-cumpărare, contract de donaţie, contract de partaj voluntar, certificat de moştenitor, autorizaţie de contruire, elc.) deţinut de persoana la care solicitanţii sunt toleraţi precum şi adeverinţa eliberată de asociaţia de proprietari din care să reiasă numărul persoanelor care figurează în lista de plata afişată la asociaţia de proprietari, în acest caz se vor depune şi copii ale actelor de identitate pentru toate persoanele care locuiesc în acceaşi unitate locativă; e contractul de închiriere din care să rezulte numărul de camere închiriate și suprafaţa utilă a acestora precum şi adeverinţa eliberată de asociaţia de proprietari din care să reiasă numărul persoanelor care figurează în lista de plata afişată la asociaţia de proprietari, + în cazul în care solicitantul de locuinţă nu poate dovedi cu actele sus-menţionate regimul juridic al locuinţei respective, va prezenta declaraţie notarială din care să rezulte adresa la care locuieşte efectiv, numele proprietarului acesteia, numărul! şi suprafaţa utilă a camerelor în care locuiește, precum şi numărul persoanelor cu care locuieşte; 8. acte medicale legal valabile (decizie de invatidiiate, certificat de handicap sau certificat medical eliberat de instituţia medicală competentă, semnat de medicul de specialitate și de conducătorul instituţiei medicale în care se va menţiona că boala se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţă, cu modificările şi completările ulterioare). 9. copie după actele doveditoare pentru solicitanţii proveniţi din instituţiile de ocrotire socială; 10. copie după actele care dovedesc calitatea de veteran şi văduve de război, repatriați, beneficiar al Legii nr. 341/2004, Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. 11. copie hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă având ca obiect retrocedare imobil către foştii proprietari/dispoziţie Primar sau alte documente din care să rezulte restituirea/retrocedarea imobilului. 12. copie după hotărârea judecătorească de evacr:are rămasă definitivă şi irevocabilă/proces-verbal de evacuare din case naţionalizate redobândite de foştii proprietari însoțite de copia contractului de închiriere a locuinţei retrocedate, alte acte şi hotărâri judecătoreşti cu caracter reparator. : * >-a 13. expertiză tehnică din care să rezulte că unitatea lozativă în care locuieşte solicităitul nu mai prezintă siguranță în folosire. : - i DECLAKAȚIE. privind veniturile * veniturile permanente realizate de mine și membrii familiei mele în ultimele 12 luni care provin din: - - salarii și alte drepturi salariale sunt următoarele: - pensii sunt următoarele: - alte drepturi de asigurări sociale sunt următoarele : - imdemnizații și alocații sunt următoarele : - burse sunt următoarele : - alte surse de venit sunt următoarele :___ Cunoscând prevederile art. 292 din Codul Penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că datele, informaţiile şi documentele prezentate corespund realităţii. Data: Semnătura:

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă