Se decide trecerea în proprietate/administrare a imobilelor-terenuri aferente proiectului de apă și canalizare din zona Nord a Piteștiului, ca parte a contractului de finanțare nr. 160/05.06.2025, în stadiul actual al atribuirii contractului CL5.1. Aceasta facilitează realizarea investițiilor în rețelele de apă și canalizare ale municipiului, conform studiului de fezabilitate aprobat, iar efectele pentru locuitori includ extinderea și modernizarea rețelelor, posibil îmbunătățiri ale aprovizionării cu apă și canalizare, în zonele Nord ale orașului, în cadrul procedurilor de atribuire și finanțare existente.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Imobilele terenuri aferente „, Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județul Argeş, în perioada 2021-2027”, din Contractul de finanţare nr.160/05.06.2025, în stadiul actual al procedurilor de atribuire a contractului de lucrări „CL5.] Reabilitare şi extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Piteşti-zona Nord”, necesare societății Apă-Canal 2000 S.A., pentru realizarea investiţiilor din municipiul Pitești, prevăzute în Studiul de Fezabilitate aprobat prin HCL nr.379/26,09.2024, se află în proprietatea municipiului Piteşti…
JUDETUL ARGEȘ
MUNICIPIUL PITEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
referitore la imobilele-terenuri aferente lucrărilor prevăzute în Contractul de finanţare
nr.160/05.06.2025 pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată
din judeţul Argeș, în perioada 2021-2027” în stadiul actual al procedurilor de atribuire a
contractului de lucrări „CL5.1 Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și
canalizare în municipiul Piteşti-zona Nord”
Consiliul Local al Municipiului Pitești, întrunit în şedinţă extraordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Pitesti:
-Raportul nr.37006/24.07.2025 al Direcţiei Juridice şi Administrație Publică Locală și
Direcţiei Servicii Publice şi Achiziţii;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale
nt.37865/2025, nr.37866/2025. nr.37868/2025, nr.37869i/2025, nr.37870/2025;
- Adresele nr.66236/19.06.2025 şi nr.7535/22.07.2025 ale societăţii Apă Canal 2000 S.A.
Pitești, înregistrate la Primăria Municipiului Piteşti sub nr.30941/19.06.2025, respectiv sub
nr.36766/23.07.2025;
Văzând si prevederile art. 3, art.4 şi art.5 alin.(10) din Legea serviciilor comunitare de
utilităţi publice nr.5 1/2006, republicată cu modificările şi completările ulterioare, ale art.27 din Legea
nr.241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi canalizare, cu modificările și completările
ulterioare, precum și ale art.! alin.(3) din HCL nr.379/26.09.2024 privind aprobarea studiului de
fezabilitate si indicatorii tehnico-economici pentru "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii
de apă și apă uzată din judeţul Argeș, în perioada 2021 - 2027%, precum și indicatorii tehnico-
economici aferenţi UAT PITEȘTI din acest proiect.
În temeiul dispozitiilor art. 196 alin.(l) lit.a) din Codul Administrativ, cu modificarile si
completarile ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.1.(1) Imobilele terenuri aferente „, Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de
apă şi apă uzată din județul Argeş, în perioada 2021-2027”, din Contractul de finanţare
nr.160/05.06.2025, în stadiul actual al procedurilor de atribuire a contractului de lucrări „CL5.]
Reabilitare şi extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Piteşti-zona Nord”,
necesare societății Apă-Canal 2000 S.A., pentru realizarea investiţiilor din municipiul Pitești,
prevăzute în Studiul de Fezabilitate aprobat prin HCL nr.379/26,09.2024, se află în proprietatea
municipiului Piteşti și în domeniul public al acestuia și sunt identificate în cărțile funciare prevăzute
în anexa la prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă punerea la dispoziţia societății Apă Canal 2000 SA a terenurilor prevăzute la
art.], pentru construcția/extinderea/reabilitarea obiectelor de investiții din cadrul „Proiectului
regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din judeţul Argeș, în perioada 2021 — 2027”.
Art.2. Societatea Apă-Canal 2000 S.A. va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre, care va fi
comunicată acesteia, precum și Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică Locală și Direcţiei Servicii
Publice și Achiziţii. de către Secretarul Geperatat-Municipiului Pitești.
PRESEDINTE DE, ŞEDINŢĂ,
|! NATALIA DUMITRACHE
„Contrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENERAI AL MUNICIPIU LUI,
ANDRFI-CĂTĂLĂM CĂI IIGĂRU
Piteşti,
Nr. 304 din 31.07.2023
ANEXA LA HCL NR. 304/: 31.07 7025
Terenurile/bunurile imobile pentru construcția/extinderea/reabilitarea obiectelor de
investiții aferente „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă
uzată din județul Argeș, în perioada 2021-2027” puse la dispoziţia proiectului şi care se
află în proprietatea UAT Pitești, aparținând domeniului public al UAT Pitești, pe care
se vor construi/extinde/reabilita obiectele de investiții aferente contractului de lucrări
„CL5.1 Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în
municipiul Pitești-zona Nord”
Obiectul de investiție Locaţia obiectului de investiție
___Reţea distribuţie nouă
E PARERE
| Str. Zona CF
Str. C. Dobrogeanu Gherea
ț
»
L | Str. George Coșbuc |
|
|
Str. Depozitelor
| 7 | Str. Calea Câmpulung
= PS 7] E
| Nr
Obiectul de investiție Locația obiectului de investiție
1 Reţea canalizare nouă | st. Matelaș E E
S— (inclusiv stația de pompare ape | _———————
i _2__|_uzată şi conducta de refulare) | Str. Schitului _
3 Str. Nicolae Balcescu
| (bl. T1-T2, bl. $1-$2, Girlei)
i |
4 | Str. Paltinului (Găvana)
LL = o
5 | Str. Carol Davila (Găvana)
IE |_ _— pa = =
5 Str. Aleea Cezar Petrescu
| (bl. J1-J4, Zona Nord)
IL ES
R li ilitată | i
| 7 eţea canalizare reabilitată Str. Constantin Stătescu
| |
ln |
| 3 Str. Dobrogeanu Gherea
| | (bloc ALPROM)
| 9 | | Str. Aleea Spitalului
| i (T-uri = DA, DB, DC)__
10 , | Str. Gheorghe Marinescu
L_ i) (T-uri = DA, DB, DC)
d | Str. Făgăraș (bl. E3-E9, Zona
| Nord +adiacente E2-E8)
Str. Bulevardul Nicolae Bălcescu | 94805
oh
Regim juridic/
Nr. Carte Funciară
95476; 106135; 101936; 97376;
| 98360
105749; 94904; 94909
| 94904; 94915; 86743; 86535
n
86685; 95187
| Regim juridic/
Nr. Carte Funciară
| 98715
94658
| 94821; 94814; 94960; 94973; 94808
97311
97118; 95582; 103892; 77053;
| 95484; 94667
91556; 92760; 92751; 91554
| 92749, 92754
97556; 95113; 95179;
95335; 95536; 95343; 97456; 975%;
95441; 97527;
95666; 97391 (str. Vânatori), 95623;
95653;
97556; 95388; 97573
95476; 101936; 95162
| 94805; 97199, 97190; 95619, 95446
|
92884; 92893; 92276; 92883; 95448
| VE să sg i |
| 96852; 96993, 96799; 96771; |
97102; 96751; 97049 (str. Eremia
| Grigorescu); 98343 |
| Str. Frasinului
bl. 17-17b, bl. 88-90, Trivale)
| Str. Mircea Eliade
| Str. Duiliu Zamfirescu
|
| Str. George Coșbuc
| Str. Depozitelor
„| 89542; 89735; 89688; 89313; 89792, |
89355
97573 (str. Mioarei); 97179 |
97495; 97573 (str. Mioarei); 97590
| (str. Ovidiu Densusianu); |
94904; 86743;
86485; 86535;
|
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.