26 august 2021

HCL 293/2021 Pitești adoptată

Aporbare PUD Republicii

Pe scurt

S-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire clădire multifuncțională pe terenul nr. 101703 din Pitești, cu o suprafață totală de 361 mp (din care 43 mp reprezintă drum de servitute în favoarea unui alt imobil). Decizia înseamnă că se poate derula construire, conform proiectului, în zona respectivă, în baza contractelor existente și a reglementărilor urbanistice aplicabile, iar eventualele condiții economice sau de utilități vor trebui respectate în timpul execuției. Pentru locuitori, impactul principal este posibilul impact asupra parcărilor, utilităților și timpului de construire în zona bulevardului Republicii, conform planului aprobat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă Plan hi Urbanistic de Detaliu elaborat pentru „Construire clădire multifuncţională” pe terenul identificat cadastral sub nr. 101703, teren în suprafață de 361,00 m? (din care suprafața de 43 m? reprezintă drum de servitute în favoarea imobilului cu nr. cadastral 5366 înscris în C.F. nr.101101), deţinut pe baza contractului de superficie autentificat sub nr. 8287 din 17.12.2019 la S.P.N. ”Didea Lex” pentru o perioadă de 20 de ani, de către S.C. FIRST OFFICE ACCOUNTING S.R.L., cu sediul în Pitești, str. Craiovei, nr.128, bl.28, sc.B, ap.1, potrivit anexei care face parte…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Republicii.
  • Schimbă ce și cât se poate construi într-o zonă. Dacă ai casă sau teren în apropiere, te poate afecta direct.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Republicii” în Pitești

Denumire
Hotărârea nr. 293 din 2021 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
293 / 2021
Data
26 august 2021
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Locuri citate
Craiovei nr. 128 (hartă) · Republicii nr. 123c (hartă) · Republicii (hartă) CF 101101, nr. cad. 5366
Teme
Terenuri și clădiri · Urbanism: PUZ, PUG, construcții

Documente

Text

JUDEŢUL ARGEȘ MUNICIPIUL PITEȘTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea Piqnului Urbanistic de Detaliu elaborat pentru „Construire clădire multifuncțională”pe oferi Situat în municipiul Piteşti, bulevardul Republicii, nr. 123C Consiliul Local al Municipiului Pitești, întrunit în ședința ordinară; Având în vedere : - Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Pitești; - Raportul de informare și consultare a publicului nr. 26836 din 25.05.2021; - Avizul C.T.A.T.U. ar. 18 raportat Ia ședința din 08.07.2021 şi înregistrat sub nr. 36353/15.07.2021; - Avizul Arhitectului şef hr. 18 din 15.07.2021 înregistrat sub nr. 36419/15.07.2021; - Raportul Direcţiei Arhitect şef nr. 36635 din 19.07.2021; - Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoartele nr. 43330/2021, nr.43734/2021; Văzând prevederile art. 136 alin. (3) lit. a) și alin. (8) lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu molii și completările ulterioare, ale art. 25 alin. (1), art. 56 alin. (1) și alin. (7) și art. 57-61 din Legea nț. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și comptetările ulterioare, precum şilale Hotărârii Consiliului Local nr. 428/2007 privind unele măsuri referitoare la asigurarea locurilor de parcare pentru construcţiile şi amenajările autorizate pe raza administrativ - teritorială a municipiului Piteşti; , În conformitate cu prevederile Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi urbanism, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Consiliului Local nr. 364/26.10.2020 privind aprobarea Regulamentului de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism la nivelul municipiului Pitești; . : În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Ia: HOTĂRĂȘTE Art.1.(1) Se aprobă Plan hi Urbanistic de Detaliu elaborat pentru „Construire clădire multifuncţională” pe terenul identificat cadastral sub nr. 101703, teren în suprafață de 361,00 m? (din care suprafața de 43 m? reprezintă drum de servitute în favoarea imobilului cu nr. cadastral 5366 înscris în C.F. nr.101101), deţinut pe baza contractului de superficie autentificat sub nr. 8287 din 17.12.2019 la S.P.N. ”Didea Lex” pentru o perioadă de 20 de ani, de către S.C. FIRST OFFICE ACCOUNTING S.R.L., cu sediul în Pitești, str. Craiovei, nr.128, bl.28, sc.B, ap.1, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Se însuşește raportul hr. 26836 din 25.05.2021 întocmit ca urmare a îndeplinirii procesului de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru „Construire clădire multifuncţională” pe terenul situat în Pitești, bulevardul Republicii, nr.123C, parte componentă a documentației de urbanism prevăzută la alin. (1). (3) Perioada de valabilitate a documentaţiei de urbanism prevăzute la alin. (1) este de 3 (trei) ani de la data aprobării prezentei hotărâri. Art.2. Arhitectul şef, Compartimentul Dezvoltare Urbană și Serviciul Urbanism şi Autorizaţii de Construire vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, precum şi iniţiatoarei S.C. FIRST OFFICE ACCOUNTING S.R.L,, cu sediul în Piteşti, str. Craiovei, nr.128, bl.28, sc.B, ap.l, judeţul Argeș, de către Secreţarul General a Municipiului Pitești. | | “Cătăum PREŞEDIN vt-iat Ș EDINȚĂ e n Contrasemnează pentru legalitate: SECRETAR GENERAL, Andrei-Cătălin Călusăru —- Piteşti Nr. 293 din 26.08.2021

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala