Pe scurtSe aprobă valoarea de piață a unui teren de 74 mp din strada Tudor Vladimirescu, Pitești, la 9.600 euro (fără TVA), pentru achiziția lui în scopul amenajării unei parcări pentru blocurile P10-11 și P12. Se înființează o Comisie de negociere a prețului de vânzare-cumpărare compusă din trei consilieri locali și doi specialiști din aparatul primăriei, care va negocia cu proprietarul un preț care nu poate depăși valoarea stabilită în raportul de evaluare. Comisia va negocia în condițiile prevăzute, iar documentele și datele terenului sunt cele din raportul de evaluare prezentat ca anexă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Se însuşeşte raportul privind determinarea valorii de piaţă a terenului în suprafață de 74 mp, situat în strada Tudor Vladimirescu, f.n., aceasta fiind de 9600 Euro, echivalentul a 47.438 lei, fără TVA, raport întocmit de dătre S.C. Alfa Prospect RC S.R.L., evaluator autorizat A.N.E.V.A.R., înregistrat sub nr.22027/20.04.2022 la Primăria Municipiului Piteşti, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotare, (2) Datele de identificare ale terenului sunt cele prevăzute în raportul de evaluare
Citat din articolul 1 al hotărârii.
JUDEȚUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEŞTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind îusuşirea raportului de evaluare pentru achiziționarea unui teren situat în intravilanul
municipiului Piteşti, strada udor Vladimirescu, f.n., (fost nr.65), necesar pentru amenajarea
unei parcări aferente blocurilor de locuințe P10-11 şi P12 și constituirea unei comisii de
negociere
Consiliul Local al Maunichpiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Piteşti;
-Raportul nr.26934/18.0512022 al Direcţiei Administraţie Publică Locală, Juridic Contencios,
-Avizele comisiilor de| specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale
nr.28203/2022, nr. 28205/2022| nr. 28206/2022, nr. 28207/2022, nr. 28209/2022;
-Raportul nr.14203/14.03,2022 privind aprobarea achiziţionării unui teren situat în strada Tudor
Vladimirescu, f.n., al Colectivului de lucru constituit prin Dispoziţia nr.607/2018, potrivit
H.C.L.
nr.54/2019, aprobat de consiliul local, în ședința ordinară din data de 24.03.2022;
Văzând prevederile art.129 alin.(2) litera c) și ale alin.(7) litera k) din Codul Administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art.196 alin.(1) lit.a) din Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. (1) Se însuşeşte raportul privind determinarea valorii de piaţă a terenului în suprafață de
74 mp, situat în strada Tudor Vladimirescu, f.n., aceasta fiind de 9600 Euro, echivalentul a 47.438 lei,
fără TVA, raport întocmit de dătre S.C. Alfa Prospect RC S.R.L., evaluator autorizat A.N.E.V.A.R.,
înregistrat sub nr.22027/20.04.2022 la Primăria Municipiului Piteşti, prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotare,
(2) Datele de identificare ale terenului sunt cele prevăzute în raportul de evaluare.
Art.2. (1) Se constituie comisia de negociere a preţului de vânzare cumpărare a terenurilor, în
următoarea componenţă:
a) Apostoliceanu Sorin - consilier local;
b) Bănică Iuliu-Radu - consilier local;
c) Plecanciuc Florin consilier local.
(2) Comisia prevăzută la alin.(1) se completează cu doi specialiști din cadrul aparatului de
specialitate, desemnaţi prin Dispoziţie a Primarului Municipiului Piteşti.
(3) Comisia va negocia preţul de cumpărare al terenului cu proprietarul acestuia, preţ care nu
poate depăşi valoarea determinâtă potrivit raportului de evaluare.
Art.3. Primarul Municipiului Piteşti şi Direcţia Administraţie Publică Locală, Juridic Contencios
vor aduce la îndeplinire dispozițiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora precum. și
persoanelor nominalizate la ar? de către Secretarul General al Municipiului Piteşti.
Mihail can Mihăilescu
Contrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR, GENERAL,
Andrei-Cătălip Călugăru
Piteşti,
Nr, 213 din 26.05.2022
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.