Consiliul Local al municipiului Pitești acordă titlul de „Cetățean de onoare” [persoană fizică], pentru contribuții remarcabile la dezvoltarea culturii și spiritualității în oraș la nivel național și pentru imaginea României la nivel internațional. Decizia implică acordarea titulaturii și transmiterea hotărârii către adresatul vizat, precum și punerea în aplicare de către Primar și Direcția de Servicii Publice și Achiziții. Pentru locuitori înseamnă recunoaștere publică a unei personalități importante, fără impact direct asupra bugetului sau a termenelelor de execuție, dar cu potențial impact cultural și reputațional pentru comunitate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se acordă titlul de „Cerăfean de onoare al municipiului Piteşti”, [persoană fizică] — Arhiepiscop al Argeșului şi Muscelului, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea și creșterea prestigiului cultural şi spiritual al municipiului Piteşti pe plan naţional, precum şi a României pe plan internaţional
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 197 din 2025 a Consiliului Local Pitești
JUDEŢUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Piteşti”
[persoană fizică]
Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în ședință extraordinară,
convocată de îndată;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul
Municipiului Piteşti,
- Raportul nr.21827/06.05.2025 al Direcţiei Servicii Publice și Achiziţii;
- Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-
verbale nr. 22990/2025, nr. 22991/2025$, nr.22993/2025, nr.22994/2025, nr. 22996/2025;
Văzând prevederile art.129 alin.(13) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
H.C.L. nr.172/27.05.2021 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea titlului de
„Cetăţean de onoare al municipiului Piteşti”, cu modificările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art.196 alin.(i) lit.a) din Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se acordă titlul de „Cerăfean de onoare al municipiului Piteşti”,
[persoană fizică] — Arhiepiscop al Argeșului şi Muscelului,
pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea și creșterea prestigiului cultural şi spiritual al
municipiului Piteşti pe plan naţional, precum şi a României pe plan internaţional .
Art.2. Primarul Municipiului Piteşti şi Direcţia Servicii Publice și Achiziţii vor
aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, precum şi
[persoană fizică]-—de_către Secretarul General al Municipiului
Piteşti. « )
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Mânniela-Elena Doylede
Contrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI,
Andrei-Cătălin ălugăru
Piteşti,
Nr. 197 din 08.05.2025
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.