JUDEŢUL ARGEȘ
MUNICIPIUL PITEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind modificarea
H.C.L. nr. 61/2019 privind aprobarea indicatorilor
tehnico-economici, a Acordului de parteneriat, precum și contribuţia municipiului Pitești în
cadrul proiectului “Promovarea Spiritului Antreprenorial prin sprijinirea activităţilor de
cercetare-dezvoltare în cadrul PITEȘTI BUSINESS HUB-PROSANT”, cu modificările și
completările ulterioare
Consiliul Local al Municipiului Pitești, întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotarâre iniţiat de Primarul Municipiului Piteşti;
-Raportul nr. 13292/1 7.03.2025 al Direcţiei Tehnice;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr.
13649/2025, nr. 13650/2025, nr. 1365
1/2025, nr.13652/2025, nr.13653/2025;
Văzând prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr.
64/2022 privind ajustarea preţurilor și a
valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, ale
OMDLPA nr. 1586/ 2022 privind aprobarea metodologiei privind ajustarea preturilor si a valorii
devizelor generale in cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, conform OUG
64/2022, H.C.L. nr. 97/29.03.2018 privind participarea municipiului Pitești în cadrul Programului
Operational Regional 2014-2020 - Axa prioritara 2- Îmbunatățirea competitivităţii intrprinderilor mici şi
mijlocii, ale art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale
art. 2. alin. 1. lit. „a” din O.U.G. nr. 40/2015, privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru
perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare ale Ghidului Solicitantului
Condiţii Specifice de Accesare a Fondurilor, Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii
întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.1 Promovarea spiritului antreprenorial, în
special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi,
inclusiv prin incubatoare de afaceri, 2.1.B - Incubatoare de afaceri, în cadrul Programului Operational!
Regional 2014-2020, precum şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, repubiicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art]. Anexa nr.l la H.C.L. nr. 61/06.03.2019, cu modificările și completările ulterioare,
cuprinzând Devizul general al proiectului "Promovarea Spiritului Antreprenorial prin sprijinirea
activităţilor de cercetare-dezvoltare în cadrul PITEŞTI BUSINESS HUB-PROSANT”, se înlocuiește cu
anexa la prezenta hotărâre.
Art.]l. Celelalte prevederi ale
H.C.L. nr. 61/2019, cu modificările și completările ulterioare, sunt
și rămân în vigoare.
Art. Primarul Municipiului Piteşti, bifedţia Economică şi Direcţia Tehnică vor aduce la
îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâți, “ture va în coniun icată acestora de către Secretarul General al
Municipiului Piteşti. N |
PĂEȘEDIN TE DE Setiă,
Nănnt ini
Contrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENERAL MUNICIPIULUI,
Andrai-Cătăliă Căbnoăru
Pitești,
Nr. 143 din 20.03.2025
3 434%
4 £1/06.03
Anexa Nr. 7]
DEVIZ GENERAL
al obiectivului de învesăilii
"Realizare incubator de afaceri Pitesti Business Hub” din cadrul proiectului "Promovarea Spiritului Anteprenorial prin sprijiniren activitatilor de cercetare!
depvoltare În cadrul PITESTI BUSINESS HUB-PROSANT”, cod SMIS 124630
Valoare VA Valoare
Nr. Denumirea capitolelor si subcupitolelor de cheltuieli (fara TVA) leu TVA)
Lei Lei Lei
I 2 | 3 4 5
CAPITOL!
Cheltuneli pentu abrinorea si amenajarea țerenutui
LN) Obtinerea terenului 0.09 1.00! 0,00c|
1.2 |Amenasarea terenului 0.000) 0.000] [E
1.3 |Amenayari pentru protectia mediulut st isfeicerea terti ai a initiala 209,000 950.000] CE
14 JCheluieli pentru relocarea/proteciia uzititătitor! 3.900.000] 510.900] 3.570.000
TOTAL CAPITOL 1 8.000,000| 1.520,000 9.520.000
CapiToL 2
|Cheituieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii
: IER 109 540.90 20 812,693 130,353,453
pă Chetuneti pentru asisurarea utilitaritor necesare otiectvului de investit
TOTAL CAPITOL 2 109.540,490 20.812.693 130.353,183
CAPITOL3
|Cheituieti pentru proiectare si asistenta tehnica
3.1 [Studii 0,000 0,000] 0,000]
3.1.1 |Smadu de teren [AI Go] TI
3.1.3 Rapon prisnd impactul asupra methului 0,000] ]
3.1.3___ȚAlte stuân specifice 0.900] 0.000 9.990)
32 |Documentatii-suport si cheltuieli pentru obtinerea de vize, acorduri si 0.000 0,000 0,000)
autorizatii
33 Expertizare tehnica 15.200,006) 2.888,000) 18.088.000
3.4 ȚCertificarea performantei energetice si auditul energetic al cladirilor 14.000.000) 2:660,000 16.660.000
3.5 __ JProiectare 288.687,000) 54.850.530 343.537,530
3.5 1 [Tema de proiectare 0,0ut] 0.009] [
315.2 Sediu de prefezabil 9.00U 0.000]
3.5.3 Smudru de iezabiliu nentatie de awzane a ieraritar de interventii 3i 89 800.00 17 553.000)
deviz general
3.5.4 ȚDocumentanile tehnice necesare în vederea oblinerii 5.000,00) 50000 5.950.000]
avizeloi/acorduriloriasatorizatiilor |
3.3.5 - | Verificarea tehnica e calitate a proiectului sehnic 3i ă detaliilor de executie: 35.861.000 6.813,590)
5.5.6 |Proieci tehnic si detali De execute 155 026.009) 30 024.949 158 050.940
3.5___ |Organizarea procedurilor de achizitie 30.900.000] 5.700,000 35.700.000)
3.7 Consultanta zi 243.500,009) 46.265,000
3.7. |Menagerzentul de proieci peritru cbiectivul de jiivestăi 188 508.900] 35.213.000
3.711 |Managementul de proiect pentr 15 R00,0ni) 283,500
37.2 auăiu Tisancaar 20.000.900] 7.600.000) 27 600.20)
3.8 __ Asistenta tehnica 30.127,00 15.224,130) 95.351.130)
3.8.1 Asistenta tehnica din partea provectaztuai 39 426,000) 7. 499,930) ESI
3 8.1.) pe perioada de executie a lucrarilor. 24 284.000] 443.960 3) 277,3
3.872 pentru participarea pro'e-tantului la n de control al 13 142.000) 2 496.380) 5638-98
lucrarilor de executie, sviza act
3.8.2___|Diruzenine de santier 40 71000] 7.733.190] 48.434.190]
TOTAL CAPITOL 3 671.514,000 127.587,680 799.101.660)
CAPITOL 4
Cheltuiel) pentru investitia de buza
4.1 Ț Constructii si instatatii 8.827.714,550| 1.677.277,165I 10,505.051,715|
4.1.1 ARHITECTURA 3.956.795,320) 751.791651] 2.798.590,001
1.2.4. |DESFACERI DEMOLARI, DEMOSI4R1" „1 944.58 37.99i.142|
1.1 1.2 |ARHITRCIU Ra 1” 3.736 834,540 714000.335 7.470.045,47y
4.1.2. REZISTENTA 7.977.132,000 375.655,080
1.1.2.4 ÎLUCRARI DE REZISTENTA puTT.032,b0b 375.635,040 2.352 707,080
4-13 INSTALATII ELECTRICE 577.509.850| 109.726,872] 687.230, 732|
41.3. INSTALATII ELECTRICE. CURENTI SLABI (sistema dere: 24.137.810 39.540,183 | To aa
control acces. bariere ari, telefonie, monitorizare vide. retea JP A A
calculatoare; î _ E (d >
1 7703.409.835
1.1.5:2 ÎNNSTALATII ELECTRICE INTERIOARE OY 309 372040 EEE 439.352,728
4.1.4” ȚINSTALATII TERMICE 531.987.080| 101.077,545 633.064,625)
3110 ÎIRSTALATII TERMICE SI HLAC O? DE 102 277.545 633.063,625
4.1.5 INSTALATII SANITARE 1443.542.310) 21.273.039 170.815,339
31-57 |INSTALATII SANITARE INTERIOARE” 16, 27.273.039 170.815.349
4.1.5__ LUCRARI CONFORMARE ISU 763.783,940] 145.118,349 908.902.889)
1.1.6. INSTALATII RIDRANTI 81.328.690 13.490.351 yz.0i9.131
71.62 |COMPARTIAIENTARI RI 2733.103.630 37.121.074 295.120.774
3.1.6.3 |USI SI FERESTRE RE 133.249,600 82.507.424 516. 757.024
3.1.7 ÎLUCRARI AMENAJARI EXTERIOARE 170.765,740 31.435.491 203.211231
3.1.7.1 | AMENAJARI EXTERIOARE!” EI) 32.335.491 203.217,233
3.1.8 LUCRARI STABILITE IN CADRUL DISPOZITIEI DE SANTIER NR.
172.08.2022 (AA NR. 8/1.062023) 214.634,960 40.780.642 255.41 5,602]
757 ÎNCS Arhitectura 7 23.109.337 176,053.217
+.1.8.2 |ACS Desfaceri, demalari, demonta: 4.337,60 244 3151744
7.173.3 ÎNCS Rezistema 37 732 230 70.023.723 62311173
+.1.8.4 |NCS Rezistenta (art niny 3 570,730 AIA 439 14.389,169
4.1.9 LUCRARI STABILITE IN CADRUL DISPOZITIEI DE SANTIER NR.
2/27.06.2023 (AA NR. 10727.09.2023) 491.620350) 93.407,867 585.028.217]
4.1.9... |NCS Arhutectura 209.035.470 39.716.739 248.732.209
+.1.9.2. ÎNCS Arutectura (Art. nt 50 Van.830 37.418.762 234.339,612
473.3 ÎNC Compartimenrari RE 16.611,630 3.155,210 79.717.530
11.94. |NCS- Instalatii electrice curenti slabi LILSA LU 2 69454 10.733, 734
41.95. |NCS- Instahat electrice curenti slabi art. noi) 145004,390 2.660.834 16605.22
11.9. ÎNCS - Instalatii elecirice Interioari 12.930 3.182357 26.195,387
3.1.9.7 |NCS - instalarii electrice interioare art. noi) 24.230.430 003,782 28834212
4.2 Montaj utilaje, echipamente tehnologice si fanctionale 0,000 0.000) 0,000
43 ȚUuilaje, echipamente tehnolugice si functionale care necesita montaj 1.095.148,430 208.078,202] 1.303,226.532]
3.3.7 |ARHIIECIU RA - ASCENSOR HIDRAULIC 37% 040,001 52.527.600 33086700?
INSTALAȚII SANITARE AID ATI văi 734. 063.952 964.9
235,0 S4.65I 9,4 St)
INSTALATII TERMICE SI HVAC — ir saci 74a30
4.4 ȚUtilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si 403.733,000] 76.709.270 480.442,270)
echipamente de truasport
43.17 ȚObieer ARHITECTURA 03 733 or 76 709.270 180.442.270
4.5 |Dotură 526.157.230) 99.969.874 626.127,104|
13.7 |Obiect ARHITECTURA 526.137,230 29 Ve N? 626.127.104
4.6 [Active necorporale 91.860.000) 17 453,400) 109.3 13.400
4.6.1 |Obieer ARHITECTURA PIZ 17.453.400 109.313.400
TOTAL CAPITOL4 10.944,673,210) 2019.487.910) 13.024.161,120)
CAPITOL 5
Atte cheltuieli
5.1 Organizare de santier! 20.009,909] 3.800.000) 23.800.000]
5.1.1 Lucrat: de constructii si instalati! aferente organ:zi:u de santier 20 00 | 3.800,000| 3 800,000]
5.2 |Cheituieli conexe Organizari santal 0.000 0,000 zane]
5.2 Comisioane, cote, țate, costul creditului 222.931,476, 0,000 222.331,476|
5.2.1 Comisioanele si dobanzile aferente creduli beri Pantatonre 00 3.000] 7
5.22 Cota aferenta ISC pertru controlul caliatii lucrarilor de coratructi 3 655 200| 0000) ET
5.23 [Cota aferenta ISC pentru controlul statului în arenajarea teritorul 73 31092 0.090] 73 3ri
urbaista si pentru autorizarea hucrarlor de constructi!
5.2 ȚCora aferenia Casei Sassale a Constrsetorilor - CSC 30055.24 2.000] 36.655,246|
5.2.5 Taxe pentr acorduri, avize conforne si sulurzata de construire Bestintare 76 310.492 0.0] E 392]
5.3 [Cheltuieli diverse si neprevazute 984.462,751 149.891,923 1.174.360,674
5-4____ | Cheltuieli pentru informare si publicitate 5.000,00 950,000 5.950.000
TOTAL CAPITOL 5 1.232 394,227 194.647,923) 1.427.942,150
CAPrroL 6
|Cheltuieli pentru prabe tehnologice si teste
5.1 Pregatirea personalul: de exploatare 2.150.000) 08,500] 2 558,500)
62 Probe rehnoiogice si teste 0,000] 3.000] _ Fani)
TOTAL CAPITOL 6 4085 8,500
Capitoiul 7 —
7.1 ___ [Rezerva de implementa 2 AVUGeU 7050007 223 î.6d Ga 1 05
TOTAL GENERAL 16.38 9.362,587] EI CORITETII 20.P58.834,498]
din care: C+M (1,2+13+1.4+2%a41+42+51,1) 5315040 A
10.568.724.354),
MERA ZA
— ŢI
(*) Nota 1: Vatoarea limei 4.1.1 1. ARHITECTURA cuprmude st vuluarea Non
DISPOZITII DE SANTIER NA. 1: 2208.2022 144 NR. 8714,0 2123)
f**)Nata 2: Valoarea jiniei 4.5. a fost actualizata conform OUL 64 2022 si conjorm art. 14 alin, I4. | ch Ordinul nr 15562022.
("**; Nara 3: Valorile diniitor 3.4.1. 4 DESFAC ENI DEMOLARI, DEMONI ARI, 4.1.1. 2 ARHITECTINA, 4.1.2.1 LUCAARI DE RE,
ELECTRICE CURENT! SLABI m dezectie. antiofracnu, comiril acces. barrere auto, fefetanie, menitorizare vrdeu,
TERMICE SI HVAC, 4.1.5, INSTALATII SANTI ARE INTERIDARE, 4.3 2 INSTALATII S4XTI ARE si 4.7 7 1. AMENAJARI EXTENIOARE cuprind st valorile:
- Notei de renuntare, +n cuantum Mota! de -46 651,79 lei i ) aproba în cadrul DISPOZIȚIE] DE SANTIER WR. 2 37.06. 2U23 (AA NR. 10'27.09.2023);
- Natet de renuntare. în cuantum ial de -37.647.01 le, ce a fust aprubată în: cadrul DIS 92107 DE SANTIER NI 3:19.10.2023 (AA NR. 13:23.11.2023)
! de remantare, in cuantum de -11617,54 lei, ce a fost aprobata in cadrul
VZA, 4.1.3.) INSTALAȚII
tera clon tatoizre), 4.1.4.2 INSTALATII
Şel, Serviciul Dezvohase, Promovare şi Managementul Proiecteii Marin Manager proiect
Raluca Daniela Brădeanu Ana Mihaeli
Manager tehnic Ene Camelia
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.