Se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunurilor din domeniul public al municipiului Pitești rezultate din reparațiile capitale interioare la Grădinița cu Program Prelungit „Primii Pași”, iar aceste bunuri vor fi luate în calcul pentru planul de inventar al orașului. Bunurile rezultate, împreună cu cartea tehnică a construcției, se predau administrației Grădiniței în termen de 30 de zile, iar grădinița va păstra cartea tehnică pe toată durata obiectivului, completând-o dacă este necesar, conform înregistrărilor. Practic înseamnă mai exact: se actualizează inventarul, se transferă administrarea bunurilor către grădiniță, cu drepturi și obligații de administrare și întreținere, după un protocol încheiat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunurilor aflate în domeniul public al municipiului Piteşti, de interes public local, rezultate în urma realizării obiectivului de investiţii «Reparaţii capitale interioare Grădinița cu Program Prelungit „Primii Paşi”» cu datele de identificare prevăzute în anexa la prezenta hotărâre
JUDEŢUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEŞTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind reglementarea regimului bunurilor rezultate ca urmare a realizării obiectivului de
investiţii «Reparaţii capitale interioare Grădiniţa cu Program Prelungit „Primii Paşi”»
Consiliul Local al Municipiului Pitești, întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Piteşti;
-Raportul Direcției Tehnice nr, 742/05.01.2024;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale
nr.4304/2024, nr.4305/2024, nr.4306/2024, nr.4307/2024, nr.4308/2024;
-Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 72712/12.12.2023;
Văzând prevederile art. 286 alin. (4), art. 287, art. 289 şi art. 297 din Codul Administrativ,
cu modificările și completările ulterioare, precum şi ale HG nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor
tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al
comunelor, al orașelor, al municipiilor şi al județelor;
În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 (1) Se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunurilor aflate în domeniul public al
municipiului Piteşti, de interes public local, rezultate în urma realizării obiectivului de investiţii
«Reparaţii capitale interioare Grădinița cu Program Prelungit „Primii Paşi”» cu datele de
identificare prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.
(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) vor fi avute în vedere la elaborarea proiectului de hotărâre
privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniul public al municipiului Piteşti, atestat
prin HG nr. 447/2002.
Art.2 (1) Bunurile rezultate în urma realizării obiectivului de investiţii «Reparaţii capitale
interioare Grădiniţa cu Program Prelungit „Primii Paşi”*», împreună cu cartea tehnică a construcției
aferentă imobilului, se predau în administrare Grădiniţei cu Program Prelungit „Primii Pași” prin grija
Direcţiei Tehnice, pe bază de protocol, încheiat în termen de 30 zile de la adoptarea prezentei hotărâri.
(2) Grădiniţa cu Program Prelungit „Primii Paşi” păstrează cartea tehnică a construcției pe
toată durata de existenţă a obiectivului de investiţii şi o completează corespunzător, dacă este cazul,
în funcţie de situaţiile consemnate în jurnalul evenimentelor.
Art.3 Primăria Municipiului Pitești și Grădiniţa cu Program Prelungit „Primii Paşi” își vor
actualiza în mod corespunzător evidența contabilă, respectiv evidența extracontabilă, potrivit datelor
aferente bunurilor prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.
Art.4 Direcţia Economică și Grădiniţa cu Program Prelungit „Primii Pași” vor aduce la
îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora și Direcţiei Juridice şi
Administrație Publică Locală, de către Secretarul General al Municipiului Pitești.
e, 4 : A Contrasemnează pentru legalitate
No:3 St SECRETAR GENE AL MUNICIPIULUI,
SA 4 Andrei-Cătălin Căluzăru
Piteşti,
Nr. 11 din 25.01.2024
EXEC) ELI
“It RSOAUŢ III21A13S PS
PIoa sazesmg = l9NUEJAJ
“OVEVIȚIQeJUoD N191A13$ J9$
CTOC TI TI /CţiTL
"nrpuzout 3p Ze Ul oreznraAt 15 91jd919p
2p UIOISIS INZEAȘIĂ E-s OU LIRIUDUNIIEdUI OD
1N987 Ne-S :A|IQZAL| ILIONSĂOA 15 12] 7eoide
2-S 15 9repeI3ap ap res Uţ 2jejye “auaisrxa
MOJISdOA 15 1oinoua) 2p noegsop ne
-s wjorad *enou a1sa15 o yeyuouu v-s 1$ viodns
xde$ 1N9BJ91 E-S 15 pyuojsIxa e1s913 jnogjsep
e-S torujd ASUŢIUL veuturej joqored 1eyuouu
"TU JO[LIE12N| e-s “quouurd ap gdes o geoide e-s 15 gseJo
POIEULUI9) 3p (ES up juosrxa [moyored 1n9gs9p v-S - ISeg InuLid
e| andodei (68126 'TeSepe IN) NSUNŢaId LIeIs0Id
3P |eQIBA S3901d ELL Sos" €T0z vgau “1oprorg (np-g '$231y “puf “song "9077 | No tjluIpeI0) 9uIpal) 08 91 |
9 S [A € [4 TI i 0
(273) FÎUISOȚOJ o Ţ II
JEJUBAUL ul (run)
Eme0Jde 9p POIZOȚEA 1U2p ţe : 9IRIIŢISeŢ2
zorpuni erienis ezeorofeu resp n 3IedInuap! ap aațuouuaa mpnunq eairtunusc areuoiouny op npo
9s ae Ipueqop | Pama” 15
NO EDIEOȚEA muy L_ "IN
uSoud imnidiorunpj [e oipqnd in[nruaurop uiirede areo aprqouu: tnung
1 VANNILLOIAS
<« AISed Nurnad“ p3unţaaq wrerdoad n> ejruupea) a1e0muașul aţejrde> ujexeday>
P70F JET ue
Țe307I răţhpsuo-) ea.
se
IILILSAANI AQ ININALLDHISO ALNAIAAI V AOTIANNAE
dor e
VXAINYV
INV LNHANI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.