29 aprilie 2021

HCL 72/2021 Petroșani adoptată

Aprobarea vânzării terenului în suprafaţă de 52 mp, situat în strada Aviatorilor - fn, notat în CF nr. 65214 Petroșani, nr. cadastral 65214

Denumire
Hotărârea nr. 72 din 2021 a Consiliului Local Petroșani
Emitent
Consiliul Local Petroșani
Număr
72 / 2021
Data
29 aprilie 2021
Localitate
Petroșani, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă vânzarea unui teren privat în Petroșani, pentru o suprafață de 52 mp situat pe strada Aviatorilor, cu prețul de vânzare de 9675 lei, conform raportului de evaluare. Proprietarii construcțiilor existente au drept de pre-emțiune de 15 zile de la notificare. Actul stabilește cine negociază, prețul, condițiile de cumpărare și faptul că terenul este notat în CF 65214 Petroșani.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobă vânzarea terenului în suprafaţă de 52 mp, notat în CF nr. 65214 Petroșani, nr. cadastral 65214, situat în strada Aviatorilor - fn, fiind proprietate privată a municipiului Petroşani

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI HOTĂRÂREA NR. 72/2021 Privind aprobarea vânzării terenului în suprafaţă de 52 mp, situat în strada Aviatorilor - fn, notat în CF nr. 65214 Petroșani, nr. cadastral 65214 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI; Având în vedere Proiectul de hotărâre nr.74/07.04.2021 și Referatul de aprobare nr.74/07.04.2021, întocmit de Primarul municipiului Petroşani, domnul Florin Tiberiu Iacob-Ridzi, prin care se propune aprobarea vânzãrii terenului în suprafaţã totală de 52 mp, situat în str. Aviatorilor - fn, notat în CF nr. 65214 Petroșani, nr. cadastral 65214 ; Văzând raportul Biroului Juridic Legislație, Resurse Umane, Administrație Publică Locală nr.5555/2021, raportul Biroului de Cadastru și Registrul Agricol nr.5489/2021, precum si avizul comisiei juridice nr.212/2021, avizul comisiei pentru buget nr.233/2021, avizul comisiei pentru servicii publice nr.254/2021, avizul comisiei pentru urbanism nr.278/2021; Luând în considerare raportul de evaluare nr. 18259/8.12.2020, prin care s-a stabilit valoarea terenului; În conformitate cu prevederile art.3, alin.2, art.42, alin.4, art.80 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările ulterioare; În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 2, lit. ''c'', alin. 6, lit.''b'', art. 139, alin. 2, art. 196, alin. 1, lit ''a'' și art. 364, din OUG nr. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. Aprobă vânzarea terenului în suprafaţă de 52 mp, notat în CF nr. 65214 Petroșani, nr. cadastral 65214, situat în strada Aviatorilor - fn, fiind proprietate privată a municipiului Petroşani. Art.2. Proprietarul construcţiilor îşi va exercita dreptul de preemţiune în ceea ce priveşte cumpărarea în termen de 15 zile de la primirea notificării. Art.3. Suprafaţa de teren propusă spre vânzare este prezentată în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4. Aprobă preţul de vânzare stabilit de evaluator, în sumă de 9675 Lei, prin raportul de evaluare nr. 18259/8.12.2020. Art.5. Împuterniceşte pe domnul Primar Florin Tiberiu Iacob Ridzi să semneze contractul de vânzare-cumpărare în faţa notarului public. Vânzarea - cumpărarea se va perfecta în termen de 60 de zile de la comunicarea hotărârii, în caz contrar aceasta nu mai poate fi pusă în aplicare. Art.6. Prezenta Hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul și condițiile legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art.7. Prezenta Hotărâre se comunică Primarului municipiului Petroşani, Direcției Economice, Birou Cadastru și Registrul Agricol, d-lui Tărbău Victor - administrator la SC TARBAU SNC și se transmite Instituţiei Prefectului - judeţul Hunedoara. Petroşani, 29.04.2021 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ COSMIN RĂDESCU SECRETAR GENERAL DELIA VELICI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapetrosani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă