Nr. înregistrare ANEXA la
HCL 483/2024
ADTIVJ
UAT MUNICIPIUL
PETROȘANI
ACORD CADRU
dintre
ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE TERITORIALĂ INTEGRATĂ VALEA JIULUI
și
U.A.T. MUNICIPIUL PETROȘANI
pentru pregătirea și implementarea
Programului ,,Green & Energy Efficient Jiu Valley"
1
PREAMBUL
La nivelul României s-au elaborat Planuri de menținere a calității aerului, cu orizont 2050,
în scopul scăderii sau menținerii concentrațiilor de poluanți în atmosferă, prin măsuri și scenarii
corespunzătoare, conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. La nivelul
Regiunii Vest, aceste planuri propun scenarii ce au rolul de a reduce poluarea în regiune, de a
proteja sănătatea persoanelor și totodată de a amenaja fațadele construcțiilor.
În conformitate cu prevederile Directivei 2012/27 / UE privind eficiența energetică,
începând cu 2018, România are obligatia de a renova anual 3% din suprafețele construite deținute
sau ocupate de autoritățile publice.
Având în vedere necesitatea renovării clădirilor rezidențiale în vederea creșterii eficienței
energetice a acestora, Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului derulează
programul “Green& Energy Efficient Jiu Valley", denumit în continuare Program, depus pentru a
obține finanțare la Banca Europeană de Investiții, în cadrul programului ELENA - European
Local Energy Assistance.
Acordul Cadru este încheiat între Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea
Jiului și unitățile administrativ teritoriale locale din Valea Jiului, în scopul reglementării
aspectelor tehnice, financiare și de orice altă natură care pot interveni în implementarea
Programului.
TEMEIUL LEGAL
Prezentul Acord Cadru, denumit în continuare „Acord", are în vedere următoarea legislație
națională:
a) Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
b) Hotararea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea
nr. 98/2016 privind achizițiile publice;
c) Ordonanța de Urgență nr.
57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ;
d) Carta Europeană a Autonomiei Locale din 15 octombrie 1985 Ratificată prin LEGEA nr. 199
din 17 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 331 din 26 noiembrie 1997;
e) Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările
ulterioare;
f) Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
PRECIZĂRI PREALABILE
1. În prezentul Acord, cu excepția situațiilor când contextul cere altfel sau a unei
prevederi contrare:
(a)termenii care indică singularul includ și pluralul, iar termenii care indică pluralul includ și
singularul;
(b) termenii care indica un gen includ toate genurile;
(c) termenul “zi" reprezintă zi calendaristică, dacă nu se specifică altfel;
(d) Program se referă la “Green & Energy Efficient Jiu Valley" finanțat în cadrul Programului
ELENA - European Local Energy Assistance;
(e) Proiect se referă la clădirile rezidențiale ce vor fi incluse în Programul „Green & Energy
Efficient Jiu Valley";
2
f) Acordul de finanțare se referă la contractul de finanțare încheiat între Banca Europeană
pentru Investiții și ADTIVJ.
2. Trimiterile la actele normative includ și modificările și completările ulterioare ale
acestora, precum și orice alte acte normative subsecvente.
3. Încheierea prezentului Acord se bazează pe buna-credință a părților în executarea
obligațiilor ce decurg din prezentul Acord, precum și pe necesitatea asigurării implementării
Programului și a proiectelor finanțate în cadrul acestui Program finanțat prin ELENA.
Art. 1 PĂRȚILE
ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE TERITORIALĂ INTEGRATĂ VALEA JIULUI
cu sediul în Municipiul Petroșani, str. 1 Decembrie 1918 , nr. 90/ 18, județul Hunedoara,
România, cod fiscal 45481427, telefon 0747-220.029, email
[email protected], reprezentată
legal prin domnul Alexandru KELEMEN, în calitate de Director executiv,
și
UAT MUNICIPIUL PETROSANI cu sediul în municipiul Petroșani, B-dul. 1 Decembrie 1918,
Nr. 93, județul Hunedoara, România, telefon 0254-541220, e-mail
[email protected], cod fiscal 4468943, reprezentat legal prin domnul Florin
Tiberiu IACOB - RIDZI, în calitate de Primar
Art. 2 SCOPUL ȘI OBIECTUL ACORDULUI CADRU
(1) Scopul prezentului Acord este de a obiect
(2) Obiectul acestui Acord este de a stabili rolurile și responsabilitățile ce le revin părților în
pregătirea și implementarea activităților specifice ale Programului și ale proiectelor finanțate prin
Program, conform legislației aplicabile și prevederilor Acordului de finanțare, contribuția
financiară la bugetul Programului finanțabil în cadrul Programului ELENA - European Local
Energy Assistance, precum și pe perioada de valabilitate și de durabilitate a ordinului de
finanțare.
(3) Fiecare parte va depune toate eforturile și va uza de toate cunoștințele de care dispune în
vederea îndeplinirii în cele mai bune condiții a prezentului acord
(4) Prezentul Acord se referă la achiziționarea serviciilor de întocmire expertize tehnice,
elaborare rapoarte de audit energetic și proiectare faza D.A.L.I. pentru clădirile rezidențiale
cuprinse în Anexa 1 – Portofoliul de proiecte, atașată la prezentul Acord.
Art. 3 ROLURI ȘI RESPONSABILITĂȚI ÎN PREGĂTIREA ȘI IMPLEMENTAREA
PROGRAMULUI
(1) În raporturile dintre părți, fiecare parte răspunde doar pentru realizarea activităților ce îi revin
și niciuna dintre părți nu este în nici un fel răspunzătoare pentru activitățile realizate de cealaltă
parte. Astfel, obligațiile asumate prin prezentul Acord au fost supuse analizei, în cadrul
procedurilor interne ale fiecărei părți și se materializează în următoarele documente anexate la
prezentul:
a) Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Petroșani nr. ................. de aprobare a
participării în cadrul Programului și de co-finanțare a cheltuielilor eligibile și neeligibile,
finanțate prin Program, proporțional cu valoarea estimată a cheltuielilor aferente proiectelor
3
cuprinse în Anexa 1 - Portofoliu de proiecte, precum și de aprobare a Acordului Cadru între
ADTIVJ și UAT Municipiul Petroșani;
(2) Rolurile și responsabilitățile Asociației pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea
Jiului corespunzătoare activităților și sub-activităților din Cererea de finanțare:
a) realizează și transmite către fiecare Unitate Administrativ-Teritorială (UAT) un
chestionar prin care sunt solicitate informații cu privire la clădirile propuse a fi finanțate prin
Program;
b) în baza informațiilor primite, analizează eligibilitatea propunerilor de proiecte
pentru care s-a primit informația completă necesară fundamentării listei de clădiri
rezidențiale, denumită și Portofoliul de proiecte ce va însoți Cererea de Finanțare, care sunt
incluse în cererea de finanțare a Programului ,,Green & Energy Efficient Jiu Valley";
c) conform solicitărilor și limitelor financiare impuse de Banca Europeană pentru
lnvestiții, prioritizează propunerile de proiecte și ia decizia finală cu privire la includerea
Proiectelor în cadrul Programului ,,Green & Energy Efficient Jiu Valley”;
d) urmare a analizei propunerilor de proiecte, întocmește Portofoliul de proiecte ce va
însoți cererea de finanțare pentru Programul ,,Green & Energy Efficient Jiu Valley";
e) transmite UAT Municipiul Petroșani spre aprobare în Consiliul Local Portofoliul de
proiecte aferent rezultat în urma analizei și prioritizării proiectelor, din cadrul Portofoliului de
proiecte pentru programul ,,Green and Energy Efficient Jiu Valley”
f) răspunde solicitărilor de clarificări la cererea de finanțare transmise de BEI și/sau
Comisia Europeană;
g) semnează Acordul de finanțare cu BEI pentru programul „Green& Energy Efficient Jiu
Valley";
h) se obligă să înființeze în cadrul ADTIVJ, cu acordul Consiliului Director ADTIVJ, o
structură dedicată implementării Programului „Green & Energy Efficient Jiu Valley" în
conformitate cu Cererea de finantare aprobată pentru Program;
i) se obligă să implementeze programul „Green & Energy Efficient Jiu Valley" rolurile și
rsesponsabilitațile
j) transmite către UAT Municipiul Petroșani caietul/caietele de sarcini aferente
achiziției/achizițiilor ce urmează a fi realizate, spre informare;
k) organizează și derulează procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică
pentru serviciile menționate în cadrul art. 2, alin. (4) din prezentul acord;
l) încheie contractul/contractele de achiziție publică cu ofertantul/ofertanții a cărui/căror
ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare;
m) derulează contractul de achiziție publică conform prevederilor documentației de
atribuire și a clauzelor acestuia;
n) asigură publicitatea programului și diseminarea rezultatelor acestuia;
o) transmite spre consultare către UAT Municipiul Petroșani documentația tehnico-
economică aferentă rezultată din contractul/contractele mai sus menționat/menționate. Solicită
UAT Municipiul Petroșani convocarea CTE-ului propriu în vederea prezentării documentației
TE și a obținerii avizului CTE. La ședință vor participa reprezentantul/reprezentanții ADTIVJ (în
calitate de invitați) și proiectantul în vederea susținerii documentației propuse.
p) în urma obținerii avizului favorabil din partea CTE, organizează recepția livrabilelor.
Solicită UAT Municipiul Petroșani desemnarea unui reprezentant care sa facă parte din comisia
de recepție a livrabilelor achiziționate. Desemnează, prin decizie a reprezentantului legal, comisia
4
de recepție a livrabilelor specifice serviciilor achizitionate (inclusiv cu reprezentanți desemnați
de UAT-uri), care va realiza recepția livrabilelor și va semna Procesul Verbal de Recepție
cantitativă și calitativă a serviciilor;
q) în urma primirii facturilor emise de contractori pentru servicii prestate, facturează și
transmite către UAT Municipiul Petroșani co-finanțarea de 10% aferentă și proporțională în
scopul colectării acesteia. Facturile aferente cofinanțării vor fi însoțite de facturile originale ale
contractanților și de documente justificative (în speță, procese verbale de recepție a
documentațiilor) și vor fi transmise către UAT Municipiul Petroșani în termen de maximum 3
zile lucrătoare de la data înregistrării facturilor emise de contractanți la sediul ADTIVJ;
r) în vederea monitorizării indicatorilor din Cererea de finantare BEI, ADTIVJ colectează
Certificatele de Audit Energetic emise după finalizarea lucrărilor de investiție aferente
obiectelor de investiții pentru toate proiectele pentru care au fost pregătite documentații tehnico-
economice;
s) în vederea monitorizării indicatorilor din Cererea de finanțare BEI, ADTIVJ
colectează anunțurile transmise de către beneficiari pe site-ul www.e-licitatie.ro pentru
procedurile de achiziție publică pentru proiectare și execuție lucrări aferente documentațiilor
tehnico-economice pregătite în cadrul programului ELENA.
(3) Rolurile și responsabilitățile UAT Municipiul Petroșani în calitate de Beneficiar al
Programului „Green & Energy Efficient Jiu Valley", corespunzătoare activităților și sub-
activităților din Cererea de finanțare:
a) aprobă în ședință de Consiliu Local prezentul acord, însoțit de Anexa 1 – Portofoliul de
proiecte în care sunt detaliate clădirile rezidențiale a căror documentație tehnico-economică va fi
finanțată prin Program;
b) transmite către ADTIVJ Hotărârea de Consiliu Local menționată la alin. (3), pct a), în
termen de maxim 7 zile de la adoptarea acesteia;
c) Desemnează, prin dispoziția Primarului:
1) responsabilul pentru implementarea Programului la nivelul UAT, în persoana d-nei/ d-
nului ........................., având funcția de ................... în cadrul....., adresă
electronică...................................;
2) reprezentantul UAT Municipiul Petroșani (personal tehnic), ce va face parte din comisia
de recepție a documentațiilor organizată de către ADTIVJ în conformitate cu precizările alin. (2),
lit p) în persoana d-nei/d-nului..................................., având funcția de ................. în
cadrul ................, adresă electronică ..............;
d) achită facturile emise de către ADTIVJ aferente contribuției de 10% conform
precizărilor de la alin (2), lit. q) în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data
transmiterii acestora către UAT Municipiul Petroșani. În cazul în care UAT Municipiul
Petroșani nu transferă valoarea co-finanțării de 10% în termenul legal, ADTIVJ va solicita
penalități de întârziere, în conformitate cu clauzele contractuale ale contractelor de servicii cu
prestatorii și în baza facturilor de penalitate ale acestora. Penalităţile se vor calcula potrivit
Ordonanţei Guvernului nr.
13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru
obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul
bancar, cu modificările şi completările ulterioare;
e) transmite ADTIVJ dovada depunerii proiectului la finanțare pentru proiectele pregatite
în cadrul programului ELENA;
5
f) în calitate de beneficiar se obligă să lanseze pe site-ul www.e-licitatie.ro procedurile de
atribuire a contractelor de proiectare și execuție lucrări, aferente proiectelor a căror beneficiar
este, în termen de maxim 90 de zile de la semnarea contractului de finanțare a proiectării și
execuției de lucrări cu Autoritatea de Management.
g) în situația neîndeplinirii obligației de la alin. (3), lit. f), contravaloarea corespunzătoare
documentației transmise de ADTIVJ, nedepusă la finanțare și aferente proiectelor ale cărui
beneficiar este, va constitui titlu de creanță în favoarea ADTIVJ și va fi returnată în contul
acesteia de către UAT Municipiul Petroșani în termen de 10 zile de la data primirii notificării
transmisă de ADTIVJ ;
h) se asigură de îndeplinirea obligației cu privire la efectuarea auditului energetic și
transmiterea la ADTIVJ a Certificatelor de Audit Energetic emise după finalizarea lucrărilor
de investiție aferente obiectivelor de investiții pentru toate proiectele pentru care au fost pregătite
documentații tehnico-economice;
i) se asigură de plata eventualelor taxe aferente obținerii avizelor și acordurilor necesare
în cadrul elaborării documentațiilor TE.
Art. 4 CONTRIBUȚIA LA FINANȚAREA CHELTUIELILOR TOTALE ALE
PROIECTULUI
(1) ADTIVJ va asigura cuprinderea în bugetul propriu a sumelor aferente cheltuielilor eligibile și
neeligibile pentru managementul Programului „Green & Efficient Jiu Valley" în conformitate cu
Cererea de finanțare BEI.
(2) Părțile semnatare ale Acordului cadru vor asigura cuprinderea în bugetul propriu a creditelor
de angajament și a creditelor bugetare aferente valorii eligibile și neeligibile pentru activitățile
proprii incluse în proiect, în conformitate cu Legea nr. 273/2006 - Legea finanțelor publice locale,
cu modificările și completările ulterioare.
(3) Rata co-finanțării suportată de către ADTIVJ este de minimum 10% din valoarea eligibilă
aferentă cheltuielilor eligibile pentru managementul Programului ,,Green & Energy Efficient Jiu
Valley" în conformitate cu cererea de finantare BEI.
(4) În ceea ce privește cheltuielile eligibile ale UAT Municipiul Petroșani, co-finanțarea este de
minimum 10% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectelor incluse în Cererea de
finanțare aprobată de BEI din portofoliul aprobat.
Art. 5 PLĂȚILE
(1) În conformitate cu prevederile modelului Acordului de finanțare cu BEI, sumele aferente
Programului „Green & Efficient Jiu Valley" sunt plătite ADTIVJ după cum urmează:
- Pre-finanțare de 40% la semnarea Acordului de finanțare (între ADTIVJ și BEI);
- Pre-finanțare de 30% în etapa intermediară (sub rezerva aprobării de către BEI a costurilor
suportate, eligibile și a aprobării raportului intermediar, precum și a cheltuirii a minim 70% din
valoarea primului transfer);
- Rambursare 30% la sfârșitul sprijinului ELENA (sub rezerva aprobării BEI a costurilor eligibile
totale, a factorului de multiplicare atins și a raportului final de implementare)În conformitate cu .
(2) Ținând cont de prevederile Acordului de finanțare dintre ADTIVJ și BEI, implementarea
financiară se va efectua astfel:
6
a) Până la atingerea pragului de 70% din valoarea Acordului de finanțare, ADTIVJ va
efectua plățile către contractori în proporție de 90% din pre-finanțarea BEI și de 10% din co-
finanțarea asigurată de UAT conform art. 3, alin (2), lit. q) și alin. (3), lit. d) din prezentul
Acord;
b) După folosirea integrală a prefinațării de 70% din valoarea Acordului de finanțare,
pentru cheltuielile rămase de acoperit, ADTIVJ va factura către UAT Municipiul Petroșani
sumele integrale aferente facturilor emise de contractori. La finalul Programului, după
aprobarea de către BEI a Raportului final și demonstrarea de către UAT Municipiul
Petroșani și ADTIVJ a atingerii factorului de multiplicare solicitat (10X) și transferarea
restului de 30% din valoarea contractului de finanțare, ADTIVJ va rambursa către UAT
Municipiul Petroșani sumele aferente.
c) ADTIVJ este responsabilă cu depunerea cererilor de pre-finanțare/ rambursare către
BEI.
Art. 6 PERIOADA DE VALABILITATE A ACORDULUI CADRU
(1) Perioada de valabilitate începe la data semnării prezentului Acord și încetează la data la care
Acordul de finanțare dintre ADTIVJ și BEI își încetează valabilitatea.
Art. 7 ACHIZIȚII PUBLICE
(1) ADTIVJ va organiza și va derula procedurile de atribuire a contractului de achiziție publică
de întocmire expertize tehnice, elaborare rapoarte de audit energetic și proiectare faza D.A.L.I. în
vederea eficientizării energetice a clădirilor rezidențiale în conformitate cu informațiile cuprinse
în Anexa 1 la prezentul acord și cu respectarea tuturor reglementărilor legate în vigoare.
(2) UAT Municipiul Petroșani va organiza și derula procedurile de achiziție publică ulterioare
pentru atribuirea contractelor de proiectare și execuție a lucrărilor cu respectarea tuturor
reglementărilor legate în vigoare.
Art. 8 PROPRIETATEA CLĂDIRILOR REZIDENȚIALE CARE FAC PARTE DIN
PROIECT
(1) UAT Municipiul Petroșani are obligația să transmită împreună cu HCL de aprobare a
prezentului acord și contractele de mandat cu Asociația/Asociațiile de proprietari ale
clădirii/clădirilor rezidențiale cuprinsă/e în Portofoliul de proiecte al UAT Municipiul
Petroșani
Art. 9 CONFIDENȚIALITATE
(1) Părțile semnatare ale prezentului Acord convin să păstreze în strictă confidențialitate
informațiile primite în cadrul și pe parcursul implementarii Programului și sunt de acord să
prevină orice utilizare sau divulgare neautorizată a unor astfel de informații. Părțile înțeleg să
utilizeze informațiile confidențiale doar în scopul de a-și îndeplini obligațiile din prezentul Acord.
(2) Pe durata valabilității prezentului Acord, atunci când prelucrează date cu caracter personal,
fiecare Parte se obligă să se conformeze cu legislația aplicabilă privind protecția datelor cu
caracter personal, respectiv cu Regulamentul nr. 679 /2016 și cu orice norme general obligatorii
adoptate în legătură cu protecția datelor cu caracter personal.
7
(3) Fiecare Parte își asumă în mod independent responsabilitatea privind prelucrarea datelor cu
caracter personal. Încălcarea de către o Parte a preved
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.