19 octombrie 2023

HCL 456/2023 Petroșani adoptată

Modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare al piețelor din municipiul Petroșani

Denumire
Hotărârea nr. 456 din 2023 a Consiliului Local Petroșani
Emitent
Consiliul Local Petroșani
Număr
456 / 2023
Data
19 octombrie 2023
Localitate
Petroșani, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă un nou Regulament de organizare și desfășurare a actelor de comerț în piețele agroalimentare din Petrosani, înlocuind vechiul regulament din 1993/2004 pentru a ține pasul cu cerințele actuale ale economiei și ale UE și pentru a acoperi situații noi apărute în practică. Scopul este să se poată rezolva în mod clar și eficient situațiile de comerț în piețe, astfel încât locuitorii să beneficieze de servicii mai bine organizate, iar funcționarea piețelor să se facă în mod legal și singură. Pentru locuitori înseamnă mai bine clarificate reguli, posibile îmbunătățiri ale serviciilor de piață și menținerea ordinului în piețe, cu finanțare din resursele proprii ale serviciului pentru personal, întreținere și modernizări.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ANEXA LA HCL 456 /2023 ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR PETROŞANI Sediu social: : str.Nicolae Balcescu nr 10. CUI: 4468960. Tel./Fax: 0254542622 REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL PIEŢELOR DIN MUNICIPIUL PETROŞANI ACTUALIZAT CAPITOLUL I PREVEDERI GENERALE Art.1– Legislatia actuala adaptata realitatilor mediului economic romanesc cat si cele specifice Uniunii Europene, necesita adoptarea altor proceduri de desfasurare a comertului si a serviciilor de piata. - In acest sens actualul regulament de Organizare si Functionare al pietelor,aprobat conform Hotararii de Consiliu nr .59/1993 actualizata cu HCL nr.143/2004 trebuie actualizat deoarece anumite prevederi nu isi gasesc aplicabilitatea. -De asemenea in experienta practica s-a constatat aparitia unor noi situatii pentru care regulamentul nu contine prevederi ,fapt pentru care unele probleme nu pot fi solutionate in lipsa acestor norme. -Fata de aceasta situatie se impune elaborarea si aprobarea unui nou Regulament de organizare si desfasurare a actelor de comert in pietele agroalimentare din Municipiul Petrosani, Art.2 – Serviciul Public Administraţia Pieţelor este un serviciu public, care funcţionează, conform Hotararii de Consiliu nr. 37/2010, privind aprobarea organizarii Serviciului Public Administratia Pietelor ca serviciu cu personalitate juridica aflat in subordinea Consiliului Local al Municipiului Petrosani utilizând resursele proprii pentru acoperirea cheltuielilor cu salarizarea personalului, de întreţinere, reparaţii, modernizări, etc. Serviciul administrează pieţele din municipiul Petrosani, cu respectarea prevederilor legale, în condiţii de eficienţă, urmărind dezvoltarea activităţii în scopul satisfacerii nevoilor şi intereselor populaţiei. Art.3- Structura organizatorică a Serviciului Public Administraţia Pieţelor Petrosani este cea stabilită şi aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Petrosani. Aceasta se aprobă, se modifică sau se completează, după caz, la propunerea Sefului serviciului. Art.4 – Activitatea serviciului se constituie ca activitate autofinanţată, Seful Serviciului are calitatea de ordonator tertiar de credite. Serviciul este subiect juridic de drept fiscal titular al codului unic de inregistrare fiscala si al conturilor deschise la unitatile trezoriere sau la unitatile bancare, intocmeste bugetul de venituri si cheltueli care se va aproba odata cu bugetul general consolidat al municipiului Petrosani, intocmeste situatii financiare trimestriale si anuale care vor face parte din bilantul intocmit de municipiul Petrosani si anexele la acesta,derulează activitatea de încasări şi plăţi, în baza bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat. CAPITOLUL II OBIECTUL DE ACTIVITATE ŞI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ Secţiunea 1 - Obiectul de activitate Art.5. (1) – Administratia Pietelor are ca obiect de activitate principal administrarea si exploatarea pietelor aflate pe domeniul public al Municipiului Petrosani tipul pietelor fiind piata agroalimentara permanenta. (2) -Produsele care se comercializeaza in aceste piete se incadreaza in CAEN-cod 4776,4789,4781,4621,4624,4753,4676,4622,4644,4621,4671,4682,4642,4723,4633,4722,4632,4782. Regulament de organizare şi funcţionare - Seviciul Public Administraţia Pieţelor Petroşani. 1/9 Art.6. – Serviciul Public Administratia Pietelor are următoarele obiecte de activitate: a) organizează, stabileşte si urmăreste derularea activitătilor de comert în perimetrele pietelor; b) urmareste judicios respectarea de catre chirias a contractelor de inchiriere pe perioada acestora; c) asigură spaţii de vânzare pentru agenţii economici si persoanele fizice producătoare de produse agroalimentare si industriale. d) asigură, cu sprijinul organelor abilitate de lege conditii de protectie optimă a consumatorilor si de concurentă loială între agentii economici; e) sectorizează platourile pietelor si târgurilor pe care le administrează, pe grupe de produse, în functie de specificul local al ofertei de produse ce se comercializează în perimetrul pietei, cu respectarea compatibilitătii cu sectoarele vecine, sectoare pe care le dotează cu utilităti si dotări adecvate; f)asigură realizarea reparatiilor curente si capitale, întretinerea activelor din patrimoniu; g)asigură si pregăteste dezvoltarea pietelor si a târgului prin investitii noi, extinderea activelor existente si dotarea corespunzătoare a acestora; h) Organizeaza închirierea prin licitatie publica a bunurilor – spaţiilor comerciale , încheie contracte de închiriere si urmareste modul de respectare a clauzelor contractuale, inclusiv modul de plata si încasare a chiriilor; i) zilnic efectuează taxarea persoanelor fizice si juridice, cu respectarea prevederilor legale in vigoare, si asigură, conform legii, desfaşurarea de servicii în folosul comerciantului si cumparatorului; j) asigură împreună cu organele abilitate prin lege, ordinea si disciplina în pieţe si târguri. CAPITOLUL III ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA COMERŢULUI ÎN PIEŢELE DIN MUNICIPIUL PETROSANI Secţiunea 1 – Utilizatorii pieţelor Art.7. - Utilizatorii pieţelor sunt: a) orice persoană fizica sau juridică care desfăşoară activitate de comercializare cu amănuntul a produselor; b) asociaţiile familiale, precum şi persoanele juridice autorizate, inclusiv meşteşugarii; c) producătorii agricoli individuali şi asociaţiile acestora, care îşi comercializează propriile produse agricole şi agroalimentare; d) persoanele fizice care îşi vând ocazional bunurile proprii în pieţe organizate în acest scop. Secţiunea 2 - Forme de comerţ specifice zonelor publice Art.8. - Comerţul poate fi desfăşurat în zone (centre) publice de desfacere, pieţele locale, precum şi în perimetre teritoriale, delimitate de Consiliul Municipal Petrosani, special amenajate pentru desfăşurarea unor activităţi de comerţ cu amănuntul sau prestări de servicii. Art.9. -Tipurile de pieţe ce se organizează în zone (centre) publice de desfacere în municipiul Petrosani sunt: a) pieţe agroalimentare - ansambluri sau în unele cazuri numai locuri special amenajate, organizate pentru aprovizionarea populaţiei cu legume, fructe, lapte şi produse lactate, carne şi preparate din carne, miere, produse conservate, peşte, flori, seminţe, material săditor, cereale, păsări şi animale mici şi alte asemenea, precum şi unele articole de uz gospodăresc, realizate de mica industrie sau mici meşteşugari precum şi alte articole nealimentare de cerere curentă; b) târg specializat – oferind spre vânzare o diversitate de produse din sectorul industrial; Secţiunea 3 – Pieţele din Municipiul Petroşani:amplasare, tipodimensiuni şi descriere Art.10. (1) -Pieţele publice din Municipiul Petrosani, sunt amplasate în diferite zone ale municipiului. (2)-Administratia Pietelor are în componenţă următoarele tipuri de pieţe si o parcare : a)- 3 (trei) pieţe agroalimentare, cu perioadă de funcţionare zilnică, respectiv: - Piaţa „Centrala” situată în Petrosani, este amplasată în zona centrală a municipiului, într-o zonă delimitată de străzile Nicolae Bălcescu, Avram Iancu şi Morii; - Piaţa „Dacia” situată în cartierul “Aeroport”, amplasata la intersectia strazilor DN66 si str.Aviatorilor. - Micropiata „Aeroport”, situată în cartierul „Aeroport” la intersectia strazilor Aviatorilor si Gociu Nicusor ; -Parcare situata in Piata Centrala Petrosani str, N.Balcescu ,nr.10. Regulament de organizare şi funcţionare - Seviciul Public Administraţia Pieţelor Petroşani. 2/9 -Piata Mixta care va functiona in incinta Clubului Sportiv Municipal Petrosani ,saptamanal ,in ziua de duminica, intre orele 06-15 (perioada mai –octombrie)si orele 07-15 (perioada noiembrie –aprilie) Utilizatori PIETEI MIXTE sunt: a) asociatiile familiale ,precum si persoanele juridice autorizate ,inclusiv mestesugarii; b) producatorii agricoli individuali si asociatiile acestora,care isi comercializeaza propriile produse agricole si agroalimentare c) persoanele fizice care isi vand ocazional bunurile proprii in piate organizate in acest scop; Produse si servici comercializate in PIATA MIXTA; -cereale si seminte; - produse artizanale si mestesugaresti; - produse industriale; - produse second-hand; - produse tip fast food; - bunuri proprii comercializate ocazional de persoane fizice - alimentatie publica; - legume,fructe,flori; - produse apicole; - confectii si textile; - tesaturi,covoare si mochete; - incaltaminte si marochinarie,( HCL 120/2021). b)-Targuri ocazionale, organizate cu aprobarea Consiliului Local al Muncipiului Petrosani (targ de produse traditionale,targ de Craciun,targ de animale, Zilele Orasului,etc.). 3)- Piaţa „Centrală” este alcătuită din: a)- Hala agroalimentară, amplasată în strada Nicolae Bălcescu, nr. 10, construită cu pereţi din zidărie pe structură de rezistenţă din beton armat şi oţel, cu pardoseală realizată parţial cu plăci ceramice şi parţial cu beton mozaicat. Spaţiile de vânzare interioare situate la parterul halei agroalimentare sunt destinate comercializării produselor agricole, produselor lactate, cărnii şi preparatelor din carne, produselor apicole, florilor, precum şi activităţilor de alimentaţie publică, iar spaţiile de vânzare situate la mezaninul halei sunt destinate pentru comercializarea produselor de tip industrial sau prestărilor de servicii; b)- O platformă asfaltată şi amenajată pentru accesul pietonal şi auto în incinta pieţei, având posibilităţi de controlare a mărfurilor şi produselor care se introduc în piaţă. Pe platformă sunt amplasate mai multe baterii de chioşcuri. În zona platformei adiacentă străzii Morii este organizat un sector distinct destinat vânzării păsărilor şi animalelor mici, dotat corespunzător cu gherete, cuşti; c)- Un platou acoperit şi închis cu pereţi retractabili tip „cortină” şi tâmplărie cu ferestre termopan pe structură metalică, destinat comercializării produselor agricole; d)- Un sector (sau ţarc) acoperit cu policarbonat şi realizat pe structură metalică, amplasat în strada Morii, destinat comercializării produselor industriale (încălţăminte, îmbrăcăminte, aparatură electrocasnică, diferite scule, etc.); e)- O parcare cu plată, situată la intersecţia străzilor Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu, prevăzută cu cabină pentru taxator şi sistem de acces pe bază de cartele, controlat prin bariere automate. 4)- Piaţa „Dacia” este alcătuită din: a)- hala agroalimentară, închisă cu pereţi şi tavan din policarbonat pe structură din oţel, destinată pentru comercializarea produselor agricole şi lactatelor; b)- corpul administrativ, compus dintr-un grup sanitar şi un vestiar pentru personalul angajat, prevăzut cu cabină de duş; c)- platformă asfaltată şi amenajată pentru accesul pietonal şi auto în incinta pieţei. Pe platformă se găsesc amplasate mai multe baterii de chioşcuri. 5)- Micropiaţa „Aeroport” este alcătuită din: Regulament de organizare şi funcţionare - Seviciul Public Administraţia Pieţelor Petroşani. 3/9 a)- Platou betonat acoperit cu o copertină din policarbonat pe structură din oţel, prevăzut cu mese metalice destinate comercializării produselor agricole; b)- corp administrativ, compus din două birouri şi grup sanitar; c)- baterie de chioşcuri alimentare amplasate perimetral pe marginea platformei betonate. 6)- Toate cele trei pieţe sunt prevăzute cu următoarele dotări : a)- Mobilier specific activităţilor comerciale : - mese din plăci de beton mozaicat, fixate pe schelet metalic sau postament din beton, având prevăzute sub blaturi spaţii de păstrare a mărfurilor, cu posibilităţi de aerisire; -mese din tablă fixate pe schelet metalic avand prevazute sub blaturi suport pentru pastrarea marfurilor; -mese din fibră de sticla închise prevazute cu uşiţă pentru depozitarea mărfii; -mese din fibra de sticla închise cu vitrină şi prevazute cu uşiţă pentru comercializarea produselor din lapte. b)- instalaţii electrice, sanitare pentru apă potabilă şi canalizare, grupuri sanitare, bazine cu apă curentă pentru spălarea mărfurilor expuse spre vânzare, fântâni cu jeturi de apă potabilă, dotare cu mijloace de primă intervenţie împotriva incendiilor, puncte de colectare a gunoiului menajer şi a deşeurilor rezultate din activitatea de comerţ; c)- cântare de control; d)- spaţii pentru păstrarea materialelor pentru activităţile curente de curăţenie şi igienizare. 7)- Suplimentar faţă de dotările menţionate la alin.6), Piaţa Centrală este prevăzută cu : a)- magazie pentru păstrarea şi închirierea cântarelor verificate metrologic; b)- atelier de întreţinere pentru efectuarea reparaţiilor curente; c)- punct pentru sacrificarea temporară a mieilor în perioada sărbătorilor pascale; d)- hidranţi de incendiu interiori şi exteriori; e)- formaţie de pază pe timpul nopţii. 8)- În funcţie de necesităţile care vor apărea în viitor, ca urmare a modernizării pieţelor, a solicitărilor venite din partea participanţilor la activitatea pieţelor, Administratia pietelor, în raport strict de posibilităţile materiale, tehnice sau legale, va realiza şi alte dotări sau servicii în baza unor atribuţii specifice. Secţiunea 4 - Condiţii de funcţionare a pieţelor Art.11. - Administratia pieţelor asigură buna funcţionare a pieţelor aflate în administrare, cu respectarea următoarelor principii: a)-În funcţie de specificul fiecărei pieţe şi a produselor ce se comercializează, prin grija Serviciului Public Administraţia Pieţelor se va face sectorizarea pe grupe de produse, în relaţii compatibile de vecinătate, cu asigurarea de utilităţi şi dotări adecvate; b)-Comercializarea laptelui şi a produselor lactate se face numai în spaţii special amenajate acestui scop, cu asigurarea condiţiilor legale de igienă; c)-În spaţiile proprii din hale sau alte construcţii special amenajate, se va face vânzarea produselor agroalimentare specifice: carne, preparate din carne, ouă, brânzeturi, conserve şi semiconserve de orice fel, legume- fructe, flori, etc., şi vor fi dotate astfel încât să fie asigurate normele de igienă în vigoare. Art.12. - Activitatea de alimentaţie publică în incinta pieţelor se va realiza numai prin unităţile specializate şi clasificate, potrivit legii, autorizate de Primăria Municipiului Petrosani. Art.13. - Asigurarea informaţiilor de piaţă privind oferta, preţurile practicate, etc., se face numai prin personalul împuternicit pentru acest scop. Art.14. - (1) Închirierea de spaţii comerciale devenite disponibile, se realizează prin licitaţie publică, respectându- se prevederile legale, inclusiv şi cele cuprinse în prezentul Regulament. (2) Licitaţiile se vor organiza conform caietului de sarcini, aprobat,pe baza regulamentului de inchiriere prin licitatie(concesiune) în şedinţă de Consiliul Local al Municipiului Petrosani. (3) Consiliul Local al Municipiului Petrosani, prin hotărâre adoptată în şedinţă , stabileşte taxele şi tarifele pentru utilizarea locurilor publice de desfacere – pieţe. Art.15. - Programul de funcţionare stabilit de Administratia Pietelor este de Luni pan Sambata 7.00-19.00,Duminica 7.00-14.00, va fi afişat la fiecare piaţă, în loc vizibil. Art.16. – Administratia Pietelor va asigura, pentru atribuirea în folosinţă producătorilor agricoli care comercializează legume, fructe, cereale şi seminţe cântare pentru inchiriere, în stare de funcţionare . Regulament de organizare şi funcţionare - Seviciul Public Administraţia Pieţelor Petroşani. 4/9 Art.17. - Pentru desfăşurarea unui comerţ civilizat şi pentru menţinerea unor raporturi corecte între utilizatorii pieţei şi consumatori, administratia pietelor are obligaţia: - să asigure verificarea periodică din punct de vedere metrologic a cântarelor pe care le oferă spre închiriat utilizatorilor pieţei; - să controleze dacă mijloacele de măsurare din proprietatea utilizatorilor pieţei sunt verificate din punct de vedere metrologic şi să interzică folosirea celor care nu corespund prevederilor legale în vigoare. Art.18. Salubrizarea pieţelor se efectuează zilnic şi ori de câte ori este nevoie, la solicitare. Secţiunea 5 - Drepturile şi obligaţiile utilizatorilor pieţelor Art.19. (1) - Activităţile de comercializare şi de prestări de servicii în pieţe sau din cadrul pieţelor se realizează numai în spaţiile şi în structurile de vânzare destinate comercializării produselor şi serviciilor de piaţă, atribuite comercianţilor/producătorilor agricoli individuali/ prestatorilor de servicii de piaţă. (2) Comercializarea produselor agroalimentare de către producătorii agricoli, precum şi comercializarea celorlalte produse se fac numai în spaţiile destinate acestui scop. (3) Atribuirea locurilor de vânzare utilizatorilor pieţei, respectiv, producătorilor agricoli individuali, persoanelor juridice autorizate şi asociaţiilor familiale, se face în ordinea solicitărilor şi în limita locurilor de vânzare existente în sectorul din piaţă destinat desfacerii produselor. Art.20. - Comercianţii persoane fizice autorizate, asociaţiile familiale sau persoanele juridice, precum şi producătorii agricoli individuali sau asociaţiile acestora, care vând în piaţă, sunt obligaţi să deţină documentele care atestă calitatea de producător/comerciant acordate conform legislaţiei în vigoare. Art.21. (1) -Utilizatorii pieţelor sunt obligaţi să respecte legislaţia în vigoare în domeniul comercializării produselor şi serviciilor de piaţă, precum şi în domeniul protecţiei consumatorilor. (2)- Se interzice cedarea folosinţei structurilor de vânzare deţinute prin contract de închiriere sau asociere cu administraţia pieţei, prin orice forme de contracte cu terţi, precum şi a locurilor de vânzare atribuite producătorilor agricoli sau comercianţilor de produse de uz gospodăresc. Art.22. - Persoanele fizice autorizate, asociaţiile familiale sau persoanele juridice, care desfăşoară activitate de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă în perimetrul pieţei, sunt obligate să afişeze numele/denumirea, iar pentru societăţile comerciale şi sediul social, astfel cum au fost înregistrate în registrul comerţului. Utilizatorul autorizat să desfăşoare activitatea de comerţ sau prestare de serviciu în pieţe, exploatează spaţiile pe care le ocupă, pe propria răspundere. Art.23. - Este interzisă vânzarea în piaţă a substanţelor toxice, inflamabile sau explozive, precum şi a armelor de foc şi a muniţiei. Art.24. (1)- Fiecare utilizator al pieţei va păstra curăţenia în perimetrul în care îşi desfăşoară activitatea şi va aduce la îndeplinire dispoziţiile legale prevăzute în legislaţia specifică şi / sau în contractul de închiriere referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, la situaţiile de urgenţă, la prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi la protecţia mediului, în spaţiul alocat desfăşurării activităţii. (2)- La două atenţionări scrise cu privire la nerespectarea prevederilor de la art.24(1), precum şi la tulburarea ordinii şi liniştii publice, utilizatoru [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapetrosani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă