Pe scurtSe decide alegerea doamnei Margareta Burduf ca președinte de ședință al Consiliului Local Petroșani pentru lunile noiembrie 2022 - ianuarie 2023, ca să conducă lucrările ședințelor. Înseamnă pentru locuitori că această persoană va gestiona ordinea și derularea discuțiilor în timpul întâlnirilor consiliului în acea perioadă. Hotărârea poate fi contestată în termenele legale, iar actul se comunică Primarului, doamnei Burduf și Prefecturii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI
HOTĂRÂREA NR.
396/2022
privind alegerea preşedintelui de şedinţă
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI;
Având în vedere Proiectul de hotarare nr.372/17.10.2022 si Referatul de aprobare
nr.372/17.10.2022 întocmit de Primarul municipiului Petroşani, dl. Florin Tiberiu Iacob- Ridzi,
prin care se propune alegerea preşedintelui de şedinţă, pentru a conduce lucrările şedinţelor din
lunile noiembrie 2022-ianuarie 2023;
Văzând raportul Biroului Juridic Legislatie, Resurse Umane, Administratie Publica Locala
nr. 18928/2022, precum și avizul comisiei juridice nr.1058/2022,
În conformitate cu prevederile art.6, alin.1 al Regulamentului de organizare şi funcţionare
a Consiliului Local al Municipiului Petroşani, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local
nr.
265/2019, precum si ale art. 3, alin.2, art.42, alin.4, art.80 din Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnica legislativa pentru pentru elaborarea actelor normative republicată, cu
modificările ulterioare ;
În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin.1, art.123, alin.1, art.139, alin.1, art.196, alin.1, lit.,,a”
din O.U.G. Nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului
Petroşani, d-na consilier local Burduf Margareta, pentru a conduce lucrările şedinţelor din lunile
noiembrie 2022 - ianuarie 2023.
Art.2 Prezenta Hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul şi conditiile
Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
Art.3. Prezenta Hotărâre se comunică Primarului Municipiului Petroşani, d-nei consilier
local Burduf Margareta şi se transmite Instituţiei Prefectului-Judeţul Hunedoara.
Petroşani, 31.10.2022
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
VLAD ALEXANDRU LĂUTARU SECRETAR GENERAL
DELIA VELICI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.