31 octombrie 2019

HCL 314/2019 Petroșani adoptată

Aprobarea propunerii de trecere a unui teren din proprietatea privată a statului, în proprietate particulară

Denumire
Hotărârea nr. 314 din 2019 a Consiliului Local Petroșani
Emitent
Consiliul Local Petroșani
Număr
314 / 2019
Data
31 octombrie 2019
Localitate
Petroșani, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Locuitorii sunt ți se aprobă trecerea unei parcele de teren din proprietatea privată a Statului în proprietatea particulară a unor persoane menționate în anexă. Decizia înseamnă că terenul va trece din zona statului în posesia persoanelor private, cu implicații privind dreptul de folosire și eventuale costuri sau taxe asociate, conform legii fondului funciar. Hotărârea poate fi contestată în termenele Legii contenciosului administrativ, iar actul va fi deja transmis către Primărie, cadastru și Prefectură pentru următorii pași administrativi.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI HOTĂRÂREA NR. 314/2019 Privind aprobarea propunerii de trecere a unui terenuri din proprietatea privată a Statului în proprietate particulară CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI; Având în vedere Proiectul de hotărâre nr.328/2019 şi Referatul de aprobare nr.328/21.10.2019, întocmită de primarul municipiului Petroşani, dl. Florin Tiberiu lacob Ridzi prin care se propune trecerea din domeniul privat al Statului, în proprietatea privată a unor cetăţeni, a unei suprafeţe de teren în conformitate cu dispoziţiile legilor privind fondul funciar; Luând în considerare raportul Biroului Juridic, Legislaţie, Resurse Umane, Administraţie Publică nr.17751/2019, raportul Biroului de cadastru și registru agricol nr.17655/2019, avizul comisiei juridice nr.1117/2019, avizul comisiei pentru buget nr.1141/2019, avizul comisiei pentru servicii publice nr.1205/2019, avizul comisiei pentru urbanism nr.1 187/2019; În conformitate cu prevederile art. 36 alin.2 și alin. 6 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.3, alin.2, art.42, alin.4, art.80 şi art.82 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,republicată, cu modificările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. 1 şi alin. 2, lit. „c”, art.139 alin. 3 lit. „g” și art. 196, alin.1 lit. „„a”, din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂŞTE: Art.1 Propune trecerea din proprietatea privată a Statului în proprietatea particulară a persoanelor, menţionate în tabelul anexă (poziţia nr.1) a suprafeţei de teren menţionate în acesta. Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Prezenta Hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul și condiţiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art.3. Prezenta Hotărâre se va comunica Primarului municipiului Petroșani, Biroului cadastru și registru agricol, persoanelor nominalizate în anexă şi Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, în vederea emiterii Ordinului Prefectului. Petroşani, 31.10.2019 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ CLAUDIU LUCIAN CORNEA SECRETAR Da i DELIA VPLICI d

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapetrosani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă