Pe scurtMunicipiul Petroșani aprobă vânzarea prin licitație publică a unui teren de 500 mp situat pe strada Dacia, înscris în CF 62520, cu nr. cadastral 62520, din domeniul privat. Se aprobă documentația de atribuire (Instrucțiuni pentru ofertanți și Caiet de sarcini) și prețul de pornire al licitației stabilit de evaluator; terenul va fi vândut către ofertantul câștigător prin licitație publică. Pentru locuitori, înseamnă o oportunitate de a cumpăra teren în oraș, cu termene și condiții specificate în caietul de sarcini, iar banii obținuți ar reveni în bugetul local pentru investiții sau servicii publice.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI
HOTĂRÂREA NR.
275/2021
Privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 500 mp
situat în str. Dacia - fn, notat în CF 62520 Petroşani, nr. cadastral 62520
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI:
Având în vedere Proiectul de hotarare nr.279/20.10.2021 si Referatul de aprobare nr.
279/20.10.2021, întocmit de Primarul municipiului Petroșani, domnul Florin Tiberiu Iacob Ridzi,
prin care se propune aprobarea vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 500 mp,
situat în Petroşani, str. Dacia - fn.;
Văzând raportul Biroului Juridic Legislație, Resurse Umane, Administrație Publică Locală
nr.17.
090/2021, raportul Biroului de cadastru și registrul agricol nr.17.
069/2021, precum și avizul
comisiei juridice nr.839/2021, avizul comisiei pentru buget nr.851/2021, avizul comisiei pentru
servicii publice nr.862/2021, avizul comisiei pentru urbanism nr.871/2021;
Luând în considerare raportul de evaluare nr. 18258/8.12.2020 prin care s-a stabilit
valoarea terenului;
În conformitate cu prevederile art. 3, alin. 2, art. 42, alin. 4, art. 80 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările ulterioare;
În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 2, lit."c", alin. 6, lit."b", art. 139, alin. 2, art. 363 raportat
la art. 334-346 şi art. 196, alin. 1, lit "a", din OUG nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Aprobă vânzarea prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 500 mp, situat în
Petroşani, str. Dacia - fn.
Terenul aparține domeniului privat a municipiului Petroşani, suprafaţa de 500 mp fiind
înscrisă în CF 62520 Petroşani, nr. cadastral 62520 şi este prezentat în planul de situaţie ce
constituie Anexa nr. 1.
Art. 2. Aprobă documentația de atribuire constând în :
- Instrucțiuni pentru ofertanți (Anexa nr. 2)
- Caiet de sarcini (Anexa nr. 3)
Art. 3. Anexa nr. 1, anexa nr. 2 și anexa nr. 3, fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Aprobă preţul de vânzare de la care va porni licitaţia, stabilit de evaluator, în sumă
de 11.450 lei - fără TVA (22,90 lei/mp), prin raportul nr. 18258/8.12.2020.
Art. 5. Împuterniceşte pe domnul Primar Florin Tiberiu Iacob Ridzi să organizeze licitaţia şi
să semneze contractul de vânzare-cumpărare în faţa notarului public.
Art. 6. Prezenta Hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul şi condiţiile
Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 7. Prezenta Hotărâre se comunică Primarului municipiului Petroşani, Biroului Cadastru
și Registrul Agricol, Serviciul Urbanism și Amenajarea Teritoriului şi se va transmite Instituţiei
Prefectului - judeţul Hunedoara.
Petroşani, 28.10.2021
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
MIHAIL-MARIUS RAD SECRETAR GENERAL
DELIA VELICI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.