Pe scurtSe decide alegerea lui Vlad Alexandru Lăutaru ca președinte de ședință al CL Petroșani pentru lunile mai 2024 - iulie 2024. Asta înseamnă că el va conduce lucrările ședințelor în această perioadă, iar decizia poate fi contestată în termenele legale și se transmite către Primărie, consilierul nominalizat și Prefectură. Nu apar efecte imediate asupra bugetelor sau zonelor, ci doar organizarea conducerii ședințelor pe durata perioadei menționate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA NR.
211/2024
privind alegerea preşedintelui de şedinţă
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI;
Având în vedere Proiectul de hotarare nr.192/27.03.2024 si Referatul de aprobare
nr.192/27.03.2024 întocmit de Primarul municipiului Petroşani, dl. Florin Tiberiu Iacob-
Ridzi, prin care se propune alegerea preşedintelui de şedinţă, pentru a conduce lucrările
şedinţelor din lunile mai 2024 - iulie 2024;
Luând în considerare raportul Biroului Juridic Legislație, R.U., A.P.L., M.O.L.
nr.5.729/2024 precum și avizul comisiei juridice nr.614/2024,
În conformitate cu prevederile art.6, alin.1 al Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Petroşani, aprobat prin Hotărârea Consiliului
Local nr.
265/2019, precum si ale art. 3, alin.2, art.42, alin.4, art.80 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnica legislativa pentru pentru elaborarea actelor normative
republicată, cu modificările ulterioare ;
În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin.1, art.123, alin.1, art.139, alin.1, art.196, alin.1,
lit.,,a” din O.U.G. Nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al
Municipiului Petroşani, dl. consilier local Lăutaru Vlad Alexandru, pentru a conduce
lucrările şedinţelor din lunile mai 2024 - iulie 2024.
Art.2 Prezenta Hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul şi
conditiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările
ulterioare.
Art.3. Prezenta Hotărâre se comunică Primarului Municipiului Petroşani, domnului
consilier local nominalizat şi se transmite Instituţiei Prefectului-Judeţul Hunedoara.
Petroşani, 09.04.2024
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
MARGARETA BURDUF SECRETARGENERAL
OANA-MARIA PARIS
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.