7 octombrie 2020

HCL 188/2020 Petroșani adoptată

Actualizarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Petroșani

Pe scurt

Se decide actualizarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Petroșani, iar lista actualizată apare în Anexa integrală atașată hotărârii. De la data adoptării, se revocă prevederile hotărârii nr. 142/2020 privind apartenența terenurilor parcele prin cărți funciare la domeniul privat al municipiului. Pentru locuitori, înseamnă o dezvoltare a bazei de active ale orașului (posibile efecte asupra gestionării terenurilor), dar textul nu precizează impact financiar sau termene concrete.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se actualizează inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Petroșani, prezentat în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Petroșani

Denumire
Hotărârea nr. 188 din 2020 a Consiliului Local Petroșani
Emitent
Consiliul Local Petroșani
Număr
188 / 2020
Data
7 octombrie 2020
Localitate
Petroșani, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Petroșani

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI HOTĂRÂREA NR.188/2020 Privind actualizarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Petroșani CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI; Având în vedere Proiectul de hotărâre nr.216/06.10.2020 și Referatul de aprobare nr.216/06.10.2020 întocmit de Primarul Municipiului Petrosani, dl. Florin Tiberiu Iacob-Ridzi, prin care se propune actualizarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Petroșani ; Văzând raportul Biroului Juridic, Legislație, Resurse Umane, Administrație Publică Locală nr.14184/2020 și raportul Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat nr.14171/2020; Luând în considerare prevederile H.C.L. Nr.222/2009 privind aprobarea inventarierii în proprietatea privată a municipiului Petroşani a terenurilor aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţii, completată prin H.C.L. Nr.228/2011 şi H.C.L. Nr.259/2011; În conformitate cu prevederile art.41, alin.5^2 din Legea nr.7/1996, Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările ulterioare, ale O.G. Nr.81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, cu modificările ulterioare, ale H.G. Nr.392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, precum şi ale art.3, alin.2, art.42, alin.4, art.80 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,republicată, cu modificările ulterioare; În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin.1, alin.2, lit.,,c”, art.139, alin.3, lit.,,g”, art.196, alin.1, lit.,,a”, art.357 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1.Se actualizează inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Petroșani, prezentat în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2.La data adoptării prezentei hotărâri, se revocă prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.142/2020 pentru constatarea apartenenţei terenurilor parcelate prin cărţi funciare la domeniul privat al municipiului Petroşani. Art.3. Prezenta hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul şi condiţiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.4.Prezenta hotărâre se va comunica Primarului municipiului Petroşani, Directiei Administrarea Domeniului Public şi Privat, Biroului de cadastru şi registrul agricol, Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi Instituţiei Prefectului-Judetul Hunedoara. Petroşani,07.10.2020 PREŞEDINTEDE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ VLAD ALEXANDRU LAUTARU SECRETAR GENERAL DELIA VELICI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapetrosani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala