14 iulie 2021

HCL 146/2021 Petroșani adoptată

Aprobarea vânzării prin licitaţie publică a imobilului clădire situat în Petroşani, str. Funicularului, nr. 54, apartamentul 1

Denumire
Hotărârea nr. 146 din 2021 a Consiliului Local Petroșani
Emitent
Consiliul Local Petroșani
Număr
146 / 2021
Data
14 iulie 2021
Localitate
Petroșani, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă vânzarea prin licitație publică a apartamentului 1, situat în imobilul de pe strada Funicularului nr. 54, Petroșani, care face parte din domeniul privat al municipiului. Prețul de evaluare a imobilului a fost întocmit de specialiști și va sta la baza licitației, iar locuitorii potențial cumpărători trebuie să îndeplinească condițiile legale pentru vânzare de locuințe finanțate din fonduri publice. Documanția și avizele necesare au fost aprobate de comisiile relevante ale Consiliului Local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobă vânzarea prin licitaţie publică a imobilului clădire situat în Petroşani str. Funicularului, nr.54, apartamentul 1, care aparţine domeniului privat al Municipiului Petroşani. Imobilul clădire situat în Petroşani str.Funicularului, nr.54, apartamentul 1, are suprafaţa construită de 38 mp şi este înscris în C.F. nr.66434-C1-U1 Petroșani, nr. cadastral 66434-C1-U1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI HOTĂRÂREA NR. 146/2021 Privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică a imobilului clădire situat în Petroşani str.Funicularului, nr.54, apartamentul 1 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI: Având în vedere Proiectul de hotărâre nr.152/02.07.2021 și Referatul de aprobare nr.152/02.07.2021, întocmit de Primarul municipiului Petroșani, domnul Florin Tiberiu Iacob Ridzi, prin care se propune aprobarea vânzării prin licitaţie publică a imobilului clădire situat în Petroşani str.Funicularului, nr.54, apartamentul 1; Văzând raportul Biroului Juridic Legislație, Resurse Umane, Administrație Publică Locală nr.10741/2021, raportul Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat nr.7643/2021, precum și avizul comisiei juridice nr.470/2021, avizul comisiei pentru buget nr.482/2021, avizul comisiei pentru servicii publice nr.496/2021, avizul comisiei pentru urbanism nr.509/2021; Luând în considerare raportul de evaluare nr.31/22.04.2021, înregistrat la primăria municipiului Petroşani sub nr.6763/26.04.2021, prin care s-a stabilit valoarea imobilului; În conformitate cu prevederile art.6, alin.1 din Legea Nr. 85 din 22 iulie 1992, Republicată, privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 3, alin. 2, art. 42, alin. 4, art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările ulterioare; În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 2, lit."c", alin. 6, lit."b", art. 139, alin. 2, art. 363 raportat la art. 334-346 şi art. 196, alin. 1, lit "a", din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Aprobă vânzarea prin licitaţie publică a imobilului clădire situat în Petroşani str. Funicularului, nr.54, apartamentul 1, care aparţine domeniului privat al Municipiului Petroşani. Imobilul clădire situat în Petroşani str.Funicularului, nr.54, apartamentul 1, are suprafaţa construită de 38 mp şi este înscris în C.F. nr.66434-C1-U1 Petroșani, nr. cadastral 66434-C1-U1. Art. 2. Aprobă documentația de atribuire constând în : - Instrucțiuni pentru ofertanți (Anexa nr. 1) - Caiet de sarcini (Anexa nr. 2) Art. 3. Anexa nr. 1 şi anexa nr. 2, fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Aprobă preţul de vânzare de la care va porni licitaţia, stabilit de evaluator, în sumă de 1.700 lei ( fără TVA), prin raportul de evaluare nr.31/22.04.2021, înregistrat la primăria municipiului Petroşani sub nr.6763/26.04.2021. Art. 5. Împuterniceşte Primarul Municipiului Petroşani, dl. Florin Tiberiu Iacob - Ridzi să organizeze licitaţia şi să semneze contractul de vânzare-cumpărare în faţa notarului public. Art. 6. Prezenta Hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul şi condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI Art.7. Prezenta Hotărâre se comunică Primarului Municipiului Petroşani, Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat, Serviciului Urbanism și Amenajarea Teritoriului şi se va transmite Instituţiei Prefectului - judeţul Hunedoara. Petroşani, 14.07.2021 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ MARGARETA BURDUF SECRETAR GENERAL DELIA VELICI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapetrosani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă