Pe scurtSe decide alegerea lui Milu Vladislav ca președinte de ședință al Consiliului Local Petroșani pentru conducerea lucrărilor din lunile iunie-august 2017. Înseamnă că el va prezide ședințele, iar locuitorii pot afla cine conduce discuțiile și procesul decizional în acea perioadă. Hotărârea poate fi contestată conform legii, iar actul se comunică primarului, consiliului și prefecturii Județului Hunedoara.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMANIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI
HOTĂRÂREA NR.
138/2017
privind alegerea preşedintelui de şedinţă
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI;
Având în vedere Proiectul de hotărâre nr.
118/2017 şi Expunerea de motive
nr.
117/2017, întocmită de către Primarul municipiului Petroşani, di. Florin Tiberiu
lacob- Ridzi, prin care se propune alegerea preşedintelui de şedinţă;
Văzând raportul Biroului juridic, legislaţie nr.7343/2017 şi avizul comisiei
juridice nr.564/2017;
În conformitate cu prevederile art.9, alin.1 din Ordonanţa Guvernului
nr.385/2002, pentru aprobarea Regulamentului — cadru de organizare şi funcţionare a
consiliilor locale şi ale art.9, alin.1 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a
Consiliului Local al Municipiului Petroşani, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local
nr.18/2007, precum si ale art. 3, alin.2, art.42, alin.4, art.80 si art. 82 din Legea nr.
24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru pentru elaborarea actelor
normative republicata, cu modificarile ulterioare ;
În temeiul art.36, alin.9, art.41 şi art.45 alin.1, din Legea nr.215/2001, privind
administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al
Municipiului Petroşani, di. consilier local Milu Vladislav, pentru a conduce lucrările
şedinţelor din lunile iunie-august 2017.
Art.2. Prezenta Hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul şi
conditiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si
completările ulterioare.
Art.3. Prezenta Hotărâre se comunică Primarului Municipiului Petroşani,
domnului consilier local nominalizat şi se transmite instituţiei Prefectului-Judeţul
Hunedoara.
Petroşani,25.05.2017
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ ;
FLORIAN BICAN Pa SECRETAR)".
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →