29 martie 2018

HCL 123/2018 Petroșani adoptată

Constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public zonal "Green Line – Valea Jiului

Pe scurt

Se aprobă constituirea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară pentru transportul public zonal „Green Line – Valea Jiului” (fără să apară alte detalii despre structură sau finanțare). Scopul este să coordoneze transportul între localități din zonă; pentru locuitori înseamnă eventual îmbunătățiri ale serviciilor de transport, eventual finanțarea comună și posibil reglementări despre orare și rute. Vor fi pași procedurali și termene ulterior comunicate, iar impactul direct asupra bugetelor locale și zonelor vizate va fi decis în etapele următoare prin hotărâri ale autorităților participante.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

art.2, lit.„,h” din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 16 alin. (5) şi art. 17 alin.(1) lit. g din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.6 din Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.313/2015 pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, precum si ale art. 3, alin.2, art.42, alin.4, art.80 si art. 82 din Legea nr.…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Transport și parcări” în Petroșani

Denumire
Hotărârea nr. 123 din 2018 a Consiliului Local Petroșani
Titlu oficial
Constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public zonal "Green Line – Valea Jiului"
Emitent
Consiliul Local Petroșani
Număr
123 / 2018
Data
29 martie 2018
Localitate
Petroșani, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Locuri citate
Bdul Mihai Viteazu „nr. 31 (hartă)
Teme
Transport și parcări

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI HOTĂRÂREA NR. 123 /2018 privind constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public zonal „Green Line - Valea Jiului” CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI; Având în vedere Proiectul de hotărâre nr.136/2018 şi Expunerea de motive nr. 135/2018 întocmită de Primarul Municipiului Petroşani, dl. Florin Tiberiu lacob-Ridzi, prin care se propune constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public zona! „Green Line - Valea Jiului”; Văzând solicitarea transmisă de Consiliul Judeţean Hunedoare înregistrată la primăria municipiului Petroşani sub nr.4590/22.03.2018; Luând în considerare raportul Biroului juridic, legislaţie nr.4881/2018, raportul Direcţiei Tehnice nr.4873/2018, precum şi Avizul comisiei juridice nr.508/2018, Avizul comisiei pentru buget nr.358/2018, Avizul comisiei pentru servicii publice nr.404/2018, Avizul comisiei pentru urbanism nr.448/2018; Având în vedere cerinţele Ghidului de finanţare pentru realizarea Proiectului pe Axa prioritară nr. 3 — Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investie 3.2. Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare În conformitate cu prevederile art.1, art.2, lit.„,h” din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 16 alin. (5) şi art. 17 alin.(1) lit. g din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.6 din Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.313/2015 pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, precum si ale art. 3, alin.2, art.42, alin.4, art.80 si art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru pentru elaborarea actelor normative republicata, cu modificarile ulterioare;: Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi al statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice; In temeiul art. 11, art.36 alin. (1), alin. (2) lit. „b” şi „e”, alin. (4) it. „e alin. (7) lit. „c”, art.45, alin.(2), lit.„P din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1.(1)- Se aprobă asocierea Municipiului Petroşani, prin Consiliul Loca! al Municipiului Petroşani cu Judeţul Hunedoara, prin Consiliul Judeţean Hunedoara şi unităţile administrativ-teritoriale din Valea Jiului, în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public zonal „Green Line - Valea Jiulu?, persoană juridică română, de drept privat şi de utilitate publică. ROMANIA JUDEȚUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI (2)— Se aprobă participarea Municipiului Petroşani, prin Consiliul Loca! al Municipiului Petroşani, în calitate de asociat — membru fondator, la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public zonal Green Line - Valea Jiului. (3)- Se aprobă Actul Constitutiv şi Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public zonal Green Line - Valea Jiului, conform anexelor nr. 1 - 2 la prezenta hotărire. (4)- Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public zonal Green Line - Valea Jiului va avea sediul în VULCAN strada Bdul Mihai Viteazu „nr. 31, camera 14, judetul Hunedoara. (5)- Se aprobă participarea municipiului Petroşani la patrimoniul iniţia! al Asociaţiei cu o coniribuiţie de 1.000 lei. Se aprobă alocarea acestei sume din bugetul local a! Municipiului Petroşani, pentru această destinaţie. Art. 2.- Se împuterniceşte d. Florin Tiberiu lacob-Ridzi - primarul Municipiului Petroşani să semneze în numele şi pe seama municipiului Petroşani Actul Constitutiv şi Statutul Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară pentru transport public zonal Green Line - Valea Jiului, în forma prevăzută în anexa nr. 1 şi nr. 2 la prezenta hotărire. Art. 3.- Se împuterniceşte doamna [NUME] - ALINA, posesor al CI, seria HD, nr. 867988, să îndeplinească procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public zonal Green Line - Valea Jiului, la Registrul asociaţiilor şi fundațiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Petroşani. Art. 4.- Primarul municipiului Petroşani este reprezentantul de drept al UAT- Municipiul Petroşani în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public zonal Green Line - Valea Jiului. Acesta îşi poate delega calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei, prin dipoziţie. Art. 5.- Anexele nr. 1 şi nr. 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 6.- Prezenta poate fi contestată în termenul şi condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.7. -Prezenta Hotărâre se va comunica Primarului Municipiului Petroşani, Direcţiei Tehnice, Direcţiei economice şi se transmite Instituţiei Prefectului —judeţul Hunedoara. „__ Petroşani, 29.03. 2018 PREŞEDINTE DE | CONTRASEMNEAZĂ | ” MIHAI BARBY SECRETAR jiu), / | ADRIAN NEGOH / PV:

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapetrosani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala