21 aprilie 2022

HCL 122/2022 Petroșani adoptată

Aprobarea vânzarii prin licitație publică a terenului în suprafață de 178 mp, situat în strada Lunca, fn, notat în CF nr. 66798 Petroșani, nr. cadastral 66798

Denumire
Hotărârea nr. 122 din 2022 a Consiliului Local Petroșani
Emitent
Consiliul Local Petroșani
Număr
122 / 2022
Data
21 aprilie 2022
Localitate
Petroșani, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local a decis să vândă prin licitație publică un teren privat de 178 mp situat pe strada Lunca în Petroșani (CF 66798, nr. cadastral 66798). Se aprobă documentația necesară licitației (instrucțiuni pentru ofertanți și caiet de sarcini) și prețul de pornire al licitației, conform raportelor de evaluare și avizelor de specialitate. Pentru locuitori înseamnă posibilitatea ca un teren să devină proprietate privată prin licitație, cu termene și costuri stabilite în documentație, iar intrarea în obiectul vânzării poate afecta eventual zone sau fondul privat oferit spre cumpărare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobă vânzarea prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 178 mp, situat în Petroşani, str. Lunca - fn. Terenul aparține domeniului privat a municipiului Petroşani, suprafaţa de 178 mp fiind înscrisă în CF 66798 Petroşani, nr. cadastral 66798 şi este prezentat în planul de situaţie ce constituie Anexa nr. 1 la prezenta hotarare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI HOTĂRÂREA NR. 122/2022 Privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 178 mp situat în str. Lunca - fn, notat în CF 66798 Petroşani, nr. cadastral 66798 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI: Având în vedere Proiectul de hotarare nr.127/14.04.2022 și Referatul de aprobare nr.127/14.04.2022 întocmit de Primarul municipiului Petroșani, domnul Florin Tiberiu Iacob Ridzi, prin care se propune aprobarea vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 178 mp, situat în Petroşani, str. Lunca - fn.; Luând în considerare raportul de evaluare nr. 5309/21.03.2022 prin care s-a stabilit valoarea terenului, raportul Biroului de Cadastru și Registru Agricol nr.7.176/2022, raportul Biroului Juridic Legislație, Resurse Umane, Administrație Publică Locală nr.7.212/2022, precum și avizul comisiei juridice nr.391/2022, avizul comisiei pentru buget nr.394/2022, avizul comisiei pentru servicii publice nr.397/2022, avizul comisiei pentru urbanism nr.400/2022; În conformitate cu prevederile art. 3, alin. 2, art. 42, alin. 4, art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările ulterioare; În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 2, lit."c", alin. 6, lit."b", art. 139, alin. 2, art. 363 raportat la art. 334-346 şi art. 196, alin. 1, lit "a", din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Aprobă vânzarea prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 178 mp, situat în Petroşani, str. Lunca - fn. Terenul aparține domeniului privat a municipiului Petroşani, suprafaţa de 178 mp fiind înscrisă în CF 66798 Petroşani, nr. cadastral 66798 şi este prezentat în planul de situaţie ce constituie Anexa nr. 1 la prezenta hotarare. Art. 2. Aprobă documentația de atribuire constând în : - Instrucțiuni pentru ofertanți (Anexa nr. 2) - Caiet de sarcini (Anexa nr. 3) Art. 3. Anexa nr. 1, anexa nr. 2 și anexa nr. 3, fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Aprobă preţul de vânzare de la care va porni licitaţia, stabilit de evaluator, în sumă de 7.620 lei - fără TVA (42,81 lei/mp), prin raportul nr. 5309/21.03.2022. Art. 5. Împuterniceşte pe domnul Primar Florin Tiberiu Iacob Ridzi să organizeze licitaţia şi să semneze contractul de vânzare-cumpărare în faţa notarului public. Art. 6. Prezenta Hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul şi condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 7. Prezenta Hotărâre se comunică Primarului municipiului Petroşani, Biroului Cadastru și Registrul Agricol, Serviciul Urbanism și Amenajarea Teritoriului şi se va transmite Instituţiei Prefectului - judeţul Hunedoara. Petroşani, 21.04.2022 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ EUSEBIU-BEBI DURBACA SECRETAR GENERAL DELIA VELICI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapetrosani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă