HCL 25/2024 Petelea adoptată

Consiliul Local al comunei Petelea decide să aleagă președinte de ședință pentru ședințele din perioada 01.04.2024-30.06.2024

Pe scurt

Consiliul Local al comunei Petelea decide să aleagă președinte de ședință pentru ședințele din perioada 01.04.2024-30.06.2024. În concret, Fulop Loan, noul viceprimar, va ocupa rolul de președinte de ședință pentru trei luni și va conduce ședințele, semna hotărârile adoptate și va îndeplini atribuțiile prevăzute de lege și regulament. Decizia se comunică persoanei desemnate, autorității județene și se publică în Monitorul Oficial local/site-ul primăriei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se alege preşedinte de şedinţă a Consiliului Local al comunei Petelea, judeţul Mureş, d-nul Fulop loan - viceprimar, pe o perioadă de 3 luni, respectiv 01.04.2024 — 30.06.2024, care va exercita atribuţiile prevăzute de lege şi de Regulamentul de organizare și funcţionare a Consiliului local al comunei Petelea, pentru președintele de ședință, conduce şedinţele consiliului local şi va semna hotărârile adoptate de acesta

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 25 din 2024 a Consiliului Local Petelea
Titlu oficial
Proiect
Emitent
Consiliul Local Petelea
Număr
25 / 2024
Localitate
Petelea, județul Mureș
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ COMUNA PETELEA CONSILIUL LOCAL PROIECT NR. 25/2024 HOTĂRĂREA_nr. 12024 privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru şedinţele Consiliului local al comunei Petelea în perioada 01.04.2024-30.06.2024 Consiliul Local al Comunei Petelca, Întrunit în şedinţă ordinară în data de 28.03.2024. L.uând în discuţie proiectul de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru şedinţele Consiliului local al comunei Petelea în perioada 01.04.2024-28.06.2024, înaintat de către primarul Comunei Petelea, d-l Pădurean Sorin-Pompei. Având în vedere; - referatul de aprobare nr. 1944/21.03.2024, - raportul de specialitate nr. 1945/21.03.2024 înaintat de compartimentul de specialitate; - avizul Comisiei juridică şi de disciplină, protecţia mediului, sport şi turism nr. __/2024; - avizul Comisiei pentru activităţi economico-financiare, agricultură, amenajarea teritoriului şi urbanism nr. __/2024: - avizul Comisiei pentru activităţi social-culturale, culte, învățământ, sănătate, familie şi protecţia copilului nr. __/2024; În baza: - O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 123, - H.C.L. 6/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al comunei Petelea, judeţul Mureş, art, 9; În temeiul art.129 al,(2) lit.a), art.196 al.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, adoptă prezenta: HOTĂRÂRE: Art.1. Se alege preşedinte de şedinţă a Consiliului Local al comunei Petelea, judeţul Mureş, d-nul Fulop loan - viceprimar, pe o perioadă de 3 luni, respectiv 01.04.2024 — 30.06.2024, care va exercita atribuţiile prevăzute de lege şi de Regulamentul de organizare și funcţionare a Consiliului local al comunei Petelea, pentru președintele de ședință, conduce şedinţele consiliului local şi va semna hotărârile adoptate de acesta, Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se insărcinează d-nul Fulop loan; Art.3, Prezenta hotărâre se comunică d-lui Fulop loan. Instituţiei Prefectului — Judeţul Mureș şi sc publică în Monitorul oficial local pe site-ul primariapetelea.ro, prin intermediul secretarului general al comunei Petelea. Petelea, Preşedinte de şedinţă Secretar general. Fărcaș Cristian Neagoş Daniela Floarea

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapetelea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala